Of of, mai mai....

Piatsa Centrala este mereu o aventura. Auzi foarte rar " ma scuzati", "imi permiteti", "va rog", "poftim", "multumesc", "la revedere." Iar ceea ce se aude cel mai des prefer sa nu redau aici. E drept ca oamenii au cam pierdut din amabilitate si din rabdare, din diplomatsie si din cultura. E drept ca toata lumea este nervoasa si cauta cum sa mai faca un leu in plus, chiar daca (mai ales daca) acest lucru presupune amagirea vecinului. E drept ca acest lucru este urmarea unui val de saracie ce s-a abatut asupra tsarii noastre, prapastia dintre clasele mijlocii si paturile social vulnerabile a crescut considerabil in ultimii ani. Se observa o scadere drastica in calitatea produselor si o crestere de mai bine de 100% a pretsurilor. Daca cindva produsele erau deficitare, acum produsele sunt abundente, insa cine sa le cumpere? Fiind atit de scumpe, populatsia nu isi mai permite, si deci pe piatsa apar acele produse substitut, ce cu o publicitate potrivita si cu un design amagitor devin foarte cautate. Imbracamintea, de exemplu. Calitate inferioara, tsesatura ce la prima spalare se scamoseaza, cusatura cu imperfecta, design oribil - 200 lei. Incaltaminte - fabricata la costuri reduse undeva intr-un subsol, pe ele fiind imprimata firma "fashioz" sau chiar " fashion", "dona" sau alte "firme" respectabile. Lipici ieftin, culori tsipatoare, incomode si cu talpa din material neindentificat - 230 lei. Ochelari de soare - cica polaroid, pretsurile carora variaza intre 130 si 300 lei in dependentsa de locatsia vinzatorului, care sunt in realitate plastic sau in cel mai bun caz, sticla afumata. Curele, cica din piele, straturile carora se desprind unul de altul din cauza lipiciului tot de la piatsa centrala, cred. In magazine lucrurile nu stau cu mult mai bine. Pretsurile insa sunt de vreo 2-3 ori mai mari, ca de, includ si chiria spatsiului de magazin, serviciile "amabilului" vinzator plictisit ce nu are comision, etc.
Cu produsele alimentare este aceeasi situatsie, mai ales bauturile racoritoare. Am observat o foarte mare cerere la apa dulce fara gaze Dobrogea - nu pot spune nimic despre calitatea acestei ape, insa tot ce este atit de aprins colorat imi inspira o totala lipsa de incredere. Salamurile? Trebuie sa dai un ban bun sa iti iei un bats de cirnats "Moscova" care nici macar nu mai este ceea ce era cindva. Brinzeturile? Majoritata produselor de pe rafturi sunt aproape expirate - alta explicatsie pentru deteriorarea lor in frigiderul personal a 2-a zi dupa achizitsionare nu gasesc. Piinea? Iarasi scumpa si nu indreptateste banii. Fructele? Legumele? Frumoase, unele.... alea la care te uitsi si te gindesti ce sa iti iei de 15 lei - 3 kg de rosii, 1 de piersici sau 10 bucatsi de porumb ca sa le pui la fiert acasa si sa maninci o masa calorica? Insa toate sunt mai mult frumoase decit gustoase. Tot din cauza nevoilor ce se abat asupra micii noastre tsarisoare... Curge apa la vale shiroi, se umplu cu apa casele si ograzile oamenilor asa cum i se umple de bucurie inima unui moldovean cind promite Voronin un trai mai bun. Ploua si iarasi ploua. Abundentsa, in sfirsit.

Acasa

Deja imi fac bagajele in mai putsin de 10 minute si sunt sigura ca nu am uitat nimic. Deja sunt obisnuita cu decolari si cu aterizari, deja ca sa fac o schimbare, ma asez in alta parte a avionului de fiecare data. Deja sunt obisnuita cu vame, autobuze si trenuri, sunt obisnuita cu diverse valute, sa aud alte limbi in jurul meu si sa ma gasesc in societatsi atit de diferite una de alta. Acum, pentru o saptamina, folosesc leii moldovenesti, vorbesc romana si beau bere din Nr.1.
Chisinaul de luni dimineatsa mi-a lasat alta impresie decit cea de data trecuta- nu mai era forfota pe strazi la orele 5, nu mai era zarva. Vreo 2 ciini ce latrau, vreo 2 masini adormite, vreo 2 persoane alcoolizate dupa seara de duminica. In rest, liniste si pace, caci de, lunea piatsa centrala e inchisa, si deci vinzatorii pot sa doarma linistiti si nu trebuie sa iasa sa se certe pentru marfa si spatsiu de vinzare la orele cind nici macar cocosii nu cinta.
Acasa este totul este exact asa cum am lasat. Acceasta este frumusetsea acelui loc pe care il numesti ACASA, este acel loc in care fara tine nu se intimpla si nu se schimba nimic. E drept ca dimineatsa m-a trezit un sunet strain de telefon si nu imi dadeam seama ce imi tsiuie in urechi - insa daca imi trece aceasta lene de care dau dovada acuma, poate ii schimb melodia si va suna mai prietenos :)
Prietenii mei, pe care i-am vazut nu atit de demult si totusi simt ca multe s-au schimbat in viatsa lor, mi-au facut intoarcerea in patrie foarte placuta. Eu insa sunt inca confuza si nu ma pot relaxa, caci nu imi stiu locul si deci ca o minge sar de colo colo pina ma voi aciua si eu intr-un final undeva unde e cald si bine....

In miscare

Stind la control pasapoarte in Malpensa si avind avion spre Bucuresti, eram inconjurata doar de romani si de foarte putsini italieni. Dat fiind faptul ca doar cu citeva ore inainte aterizasem in Milano din directsia Bari, am simtsit imediat diferentsa intre cele 2 gloate, cea italiana de miercuri si cea romana de azi. desi italienii au multe de invatsat si mai trebuie muuulta apa sa curga pe Naviglie ca sa ajunga la un nivel de cultura in public satisfacatoare, romanii au multe de invatsat de la italieni. Insa de, pina la urma, si eu faceam parte din acea gloata, asa ca zimbeam la acele comentarii deocheate, nu ma lasam atacata de catre cei ce treceau in fatsa fara a sta la coada si nici nu ma simtseam lezata de lipsa cuvintului "scuze".
In avion, alta chestie. Stind alaturi cu 2 romance ce abia se cunoscusera, am fost nevoita sa imi pun castile in urechi, insa intre cintece tot am putut sa aud discutsiile despre avantajele si dezavantajele folosirii unui prezervativ in timpul actului sexual si am mai aflat si care sunt preferintsele acelei domnisoare ce spunea, citez " la 21 de ani deja trebuie sa ma gindesc si la placerea mea, nu numai la a lui".
In Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, am dat insa peste oameni super dragutsi, lucru care m-a cam mirat. Am ajuns deci fara mari probleme la statsia 783, si dupa muuult timp de stat in trafic la intrarea in Bucuresti, m-am revazut in sfirsit cu sora mea ce purta haine cumparate din Milano cu mai putsin de 2 saptamini inainte. Acasa am gasit mincare normala, pui prajit, piure si salata - caci o saptamina mincasem doar paste si pizza.Asa deci mi-am ridicat nivelul de satisfactsie aproape de maxim.
Acum deja am recuperat timpul pierdut pe mail, facebook, blog si messenger. Pot sa ma uit la TV linistita. Deci vacantsa continua :)

When still in Italy...

Fara lacrimi insa cu mari pareri de rau, am parasit locul de vis cu stinci si mare. Ne-am culcat pe la orele 4, caci a trebuit in seara aia sa facem bagajele, sa scriem DIVUDI-uri cu poze pentru toata lumea si sa terminam acele bauturi alcoolice care deja de citeva zile ishi gasisera pacea in frigiderul nostrum comun. Ultima activitate din cele mentsionate a fost cea mai scurta si cea mai placuta – in 11 s-a dus repede sticla de vodka pesca – 20% si o sticla de Martini Bianco. Deci seara a fost productiva si am simtsit ca am finisat sejurul cu dreptul, cu paharul in mina si ciocnind uitindu-ne in ochi unul la altul, caci daca nu tsi se intilneste privirea cu cel cu care dai paharu, inseamna ca nu o faci din suflet.

Trezirea a fost la orele 7:30. In camera noastra au sunat 2 ceasuri, insa ne-am trezit la al doilea abia. La COLAZIONE am finisat ramasitele de Nutella. Am baut cite o cafea tare astfel incit sa nu simtsim oboseala si somnul, si la ora stabilita, adica la orele 9 eram toti afara, asteptindu-l, ca de obicei, pe Antonio, care, fiintsa ocupata, nici nu s-a putut bucura de vacantsa caci era mereu pe drumuri. In sensul direct al cuvintului. El insa nu a intirziat sa isi faca aparitsia, asa ca am pornit rapid spre Lecce… Cu maaare parere de rau am zis la revedere marii care pe Hartsile fizice este Adriatica insa in cele militare este deja Ionica. Oricum, de scaldat in cea Ionica ne-am scaldat.
Drumul spre Lecce nu a fost atit de lung cum am preconizat, si deci am ajuns la Centrale di Lecce in timp util pentru a achizitsiona bilete de Trenitalia cu cardul lui Giuseppe, acumulindu-i astfel puncte ce mai tirziu ii vor acorda beneficiul unor reduceri de prets. Apoi am folosit banii ramasi din Casa communa pentru a face “ un buon colazione” cu un corn cu crema si iarasi cu caffe in ghiaccio con latte di mandorla, acea specialitate sudica cu care eram deja obisnuiti.
Drumul spre Bari Centrale nu a fost atit de lung cit cel din miercurea saptaminii precedente. Atunci eram cu totsii intre vis si realitate, intre somn si constiintsa. Acum insa mi-am ascultat playlist-ul din rozov si am ajuns in Bari destul de putsin obositsi. Pe drum ma si plouase – era o fereastra deskisa si desigur ca trebuia sa ploua exact pe mine :)
In Bari ne astepta mereu veselul si voiosul parinte a lui Giuseppe, care ne-a dus pe totsi 5 acasa la familia Pinto. Acolo am dat de un apartament de marimi impresionante, aranjat cu gust si stil. Am luat prinzul cu Lasagna cu sos de rosii ca primul fel, 2 tipuri de mozzarella, straciatella, focaccia , tarta con zucchini si salata cu rosii si cocomero ( adica castravetsi ce acolo au o forma rotunda similara unui harbuz mic) la felul 2, si cu anguria ( harbuz) la felul 3. In pauza am gustat din mandorle proaspete gasite la balcon, apoi dupa ce am mai digerat toate cele imbucate in ora precedenta, ne-am reasezat la masa ca sa ne indulcim cu o inghetsata cu muuult mai gustoasa ca cea din Milano, si dupa spusele mamei lui Giuseppe, muuult mai ieftina. Desigur, cele 2 ore jumate de prinz s-au incheiat cu o cafea. Acest lucru mi-a dat energie ( era déjà a 3-a cafea pe ziua aia) asa ca in avion nu am avut stare si am citit toata revista pusa la dispozitsie de Easy jet. La Javotte am ajuns cu masina unui prienten al unei prietene – am avut astfel ocazia sa contrazic GPS-ul si deci sa mergem altfel decit indica acesta - caci de, cunosc si eu drumul si strazile din Milano dupa atitea plimbari, mai ales in regiunea Porta Venezia.
Aveam prea multa energie si simtseam ca nu dorm in noaptea aia. Am stabilit deci o seara in care se bea ceai – bautura pe care nu am gustat-o de o saptamina – si se urmareste un film. In lupta contra cronometru am reusit sa intirzii doar 7 min la locul indicat, insa si alea sunt discutabile :P
Ceaiul s-a dovedit a fi gustos, bomboanele din Puglia ciudate insa interesante, nucile si mandorle-le tari iar filmul inspirant. Trebuie sa crezi in ceva si doar atunci se va intimpla. Da, aici a fost mereu problema mea, caci sunt anumite chestii pe care le vreau insa pe care nici eu nu le cred posibile – deci am pierdut inainte sa fi inceput jocul.
Pina la urma, am dormit o ora intr-o pozitsie nesanatoasa si deci in urma sunetului oribil al soneriei nu imi simtseam bratsul drept. Am iesit dimnecioara pe strazile cica sigure ale Milan-ului, am fost claxonata de vreo 2 masini, insa am ajuns fara peripetsii la caminul pe care nu il voi vedea vreo 2 luni insa de care nu stiu daca imi va fi dor. Dupa ce mi-am rearanjat micul bagaj, m-am regasit in tramvaiul 30, in care cit pe ce erau sa urce controlorii ATM. Pe drum am vazut si un control riguros al biletelor si vreo 2 amende aplicate, insa eu eram in tramvaiul ce mergea in directsie opusa :P
Drumul spre Malpensa a fost foaaaarte lung – de o ora si ceva, lucru care mi-a amintit prima mea calatorie de la Malpensa la Milano Centrale intr-o zi de 16 septembrie 2007, calatorie ce a cauzat o intirziere bunicica si deci o intimpinare “ calduroasa” a persoanei ce ma astepta semi-iritata in Gara.
Bine ca am fost inspirata sa ma uit pe bilet si deci am descoperit ca trebuie sa cobor la Terminal 2, eu fiind linistita ca merg la Terminal 1. Odata aici un nene de treaba mi-a indicat un check-in Easy-jet “all destinations” unde statea o domnisoara ce vorbea in italiana cu accent rus. Asftel ma aflu aici, in fatsa unui magazin cu pretsuri triple in comparatsie cu cele din Milan, cu laptopu in bratse si punindu-mi intrebarea daca ar trebui sa maninc ceva sau sa las pe diseara ?

When in Italy.... (5)

Deci trezitul la ora 9 kiar este o idée foarte sportiva … si,colac peste pupaza, cind am facut toti ochisori pe la orele 10, am descoperit jale mare : nu este cafea !!!! DECI CUM SA NU FIE CAFEA?? Deci hai sa mergem la un bar si sa bem cafea. Caci fara cafea nu se poate !!!!
35 minute mai tirziu, toata lumea este pregatita. Pregatita, plictisita, somnoroasa si flaminda. Eu am indraznit sa maninc deja biscuitsi si sa beau, nici mai mult nici mai putsin APA : )))))
La bar insa am dat peste Caffe in Ghiaccio con latte di Mandorla - o gustoshenie de care as bea si eu in fiecare zi. Este o chestie tipica celor din sud - cafeaua cu gheatsa si lapte de migdale, si cu cit mai sus ne urcam, se pierdea gustul bauturii ce iti ofera atita energie. In Milano nu se gaseste deloc... In general, cind se compara sudul cu nordul, in sud este 1. mult mai frumos 2. mult mai ieftin 2. mult mai gustos totul. Si baietsii is frumosi ;)

Azi am fost cu barca si am vazut stincile de aproape. Ne-am ars la soare fara sa simtsim caci batea un vint placut si apa era atit de albastra ca itsi parea ca nu este reala. Nu stiu cum ma voi mai intoarce pe plaja din Primorsk.

Azi am intrat intr-o pestera si am innotat in apa rece ca gheatsa. Azi am stat sub o ploaie sarata si am mincat panino cu prosciutto cotto si formaggio privind marea.

Azi se spune "La multsi ani". Azi este a 203-a zi a calendarului gregorian şi a 204-a zi în anii bisecţi.

Azi este ultima zi cind suntem aici. Miine de dimineatsa plecam si nu imi vine a crede cit de frumoasa a fost aceasta vacantsa.

When in Italy.... (4)

De la prea mult stat la soare, iti apar idei. Mie imi apar si fara, insa mai ales dupa o zi in care nu fac nimica visarea cu ochii inchisi ( din cauza soarelui) pe plaja fierbinte sub un soare de amiaza devine o ocupatsie interesanta . Ideile sunt care mai bune, care mai rele, insa kestia e ca nu iti poti da seama care este care.


In aceasta vacantsa am descoperit multe adevaruri, si am multe de invatsat. Insa sunt tentata sa las totul asa cum este, pentru ca chiar daca vad ca asa cum sunt eu nu este bine, nu prea am mare chef sa ma schimb,in linii mari, caci nu as mai fi eu. Ceea ce trebuie sa invats insa este sa joc nitsel teatru, sa fiu mai ipocrita si cel mai important, sa cred ca sunt centrul universului. Urasc alintatura si miorlaiala, insa aceste tactici aplicate persoanelor potrivite pot aduce rezultate surprinzatoare. NU trebuie sa fii femeie independeta si emancipata, caci astfel un barbat nu isi vede locul linga tine, el trebuie sa vada ca tu ai nevoie de el si ca fara el mori. Astfel doar va veni, caci se va simtsi necesar si util. Trebuie sa te smiorcai caci asa sunt femeile, se alinta iar barbatii le fac pe plac si astfel din nou, se simt utili si importantsi. Daca insa te descurci si singura, asa si vei ramine- singura. Trebuie sa rizi la orice gluma asa si sa pari foarte interesata mereu de ceea ce zice si de ceea ce face, sa nu il critici niciodata si sa ii lasi destula libertate, insa in acelasi timp sa il tsii linga tine. Nu este complicat in teorie, insa in practica...

O alta kestie la care ma gindeam este ce faci cu prietenia fata-baiat. Adica iarasi ma gindesc la aceeasi chestie despre care am mai discutat. De data asta insa ma concentrez pe aspectul “apa la moara”. Daca stii ca o persoana din cercul tau de prieteni nu este indifferent fatsa de tine, desigur ca in momentele cind te simtsi singura sau doar cind ai nevoie sa te simtsi bine, il (o) folosesti. Caci acea persoana va face totul pentru tine si deci tu esti avantajat(a). Pacat insa, caci este o persoana la care te duci doar cind ai nevoie. Iar persoana aia nu te va refuza niciodata, te imbratsiseaza si te saruta, va simtsiti bine impreuna insa… stie ca este pe putsin timp. Totusi nu poate rezista. Prefera sa il (o) folosesti decit sa nu vii la el (ea) deloc. Sau cine stie, poate are sperantsa ca totusi nu este totul pierdut iar tu iti vei da seama intr-un final ca el (ea) este persoana de care ai nevoi si pe care ai iubit-o mereu insa din cauza ca aveai frica sa nu te atashezi prea mult ai preferat sa tsii distantsa. Dada, amush.
Intrebarea mea este, ce drept avem noi sa ii folosim? Ce drept avem noi sa le facem rau? Si sa ni se faca rau, la rindul nostru?

When in Italy.... (3)

Viatsa in stil Italian continua si in aceste zile. Acest lucru presupune scularea pe la orele 9:00 – 9:30 odata cu alarma lui Giuseppe, melodia careia eset o surpriza in fiecare dimineatsa. Apoi se face “colazione” cu piine, nutella, biscuitsi, lapte si desigur cafea. Se fitsie incolo si incoace pin ape la vreo orele 10, apoi se porneste spre plaja. Acolo se allege un locusor, se inchiriaza umbrele si se merge in apa, unde nu se innoata ci se arunca, se stropeste, si se scufunda si deci are loc muuuult contact fizic si te asiguri cu muuuuulta apa sarata in caile aeriene.
Pe la orele 1 se maninca - chiar ma mir ca nu se maninca la aceeasi ora in fiecare zi, seara uneori mincam si la 9:00 – 10:00, ceea ce este foaaaaaarte ciudat. Si, desigur, dupa mincare se uita la ceas pentru a se calcula ora la care se paote intra in apa – nu mai devreme de 3 ore de la prinz. Da, bine, inteleg, insa nu este o tragedie daca intri in apa dupa masa. Poate sa iti stea nitsel rau, insa de, innoti oleaka si esti ok. Noi am sfidat aceasta regula si am intrat in apa in ciuda mirarii italienilor - poate din cauza asta acuma o arsura de toata frumusetsea pe spate. Super tare. Insa macar sunt colorata si eu.

When in Italy.... (2)

Verisorul

Cind de exemplu itsi vine o ruda, este normal ca tu, fiind gazda, sa faci tot posibilul ca “ruda” sa se simta bine. Asa s-a intimplat si in cazul verisorului. Am mers la mare, am mers la plimbare, am mers peste tot si ne-am inteles. Pina cind a ajuns momentul sa stabilim aranjamentele pentru somn. Iata atunci au aparut problemele, caci verisorul nu voia sa doarma nici cu Alessio, si nici cu Giuseppe si gata, cica nu doarme cu un baiat necunoscut. Doar cu 2 fete necunoscute voia sa doarma. Iar noi,cele 2 fete, trebuia sa vrem dormim cu un baiat necunoscut. Super tare. Doar ca am zis NU. Din principiu, mai ales ca el nici cu verisorul sau nu a vrut sa doarma, si deci a ramas in bucatarie pe scaune. Eu l-am auzit perfect cum se fytsiia pe acolo, insa din principiu nu l-am chemat cu noi, la fel cum si el din principiu nu voia sa doarma in alta parte decit cu noi.

When in Italy....

......do as Italians do. Even if it means fussing around half an hour in order to make the shopping list that consists of less than 10 objects. It also means that you must act as if you have all the time in the world – that is actually a characteristic I approve of and thus I say that we all must have a little Italian inside us – there is no stress and no worries whatsoever in the life of an Italian. If we are people that worry about every single thing that does not come out the way we wanted it to, they are serene as they did not have any expectations in the first place. This is another thing about Italians – they do not make any plans. Going shopping every day and thus losing pretty much half an hour each morning going to and fro is pretty normal. This half an hour is nothing though, but it all adds up when you put together all the coffee, the cigarette breaks, the waiting for one or for another, the discussions – ooooh yea, the endless discussions. We cannot plan even a day ahead, but let us talk about it and in the end decide that “ vediamo domani”. They have to discuss every single element, eeeevry single detail, eeeevery single happening. And they talk about it a lot. I think this is a nation of many words and little action. They talk a lot about who is cooking and how to do it, and in the end, cooking means throwing some pasta in the boiling water and then mix it up with “sugo” that was boilt in another pan. That is a lot of cooking and it needs a lot of decisions. Then there is all the fuss about who makes breakfast – and guess what, breakfast is coffee and biscuits. So all you have to do is make the coffee and put the biscuits on the table. And it takes a loooot of time to decide who does it. I wonder what would happen if breakfast one morning was cereal. Or even worse, omelet.
Food is the most important thing. After pasta and pizza comes, of course, the mozzarella. Everything is with mozzarella. And what is not, can be with it. And every day you eat pasta. Like eeeevery day. And when one wants to change course, one takes another kind of …..pasta.
There is no rush anywhere. It is nice that they are enjoying the road, and not so much the destination. Coz most Italians never make it to the destination. But it does not matter as they are happy as they are.
In the evening, “uscire” is a concept that means going about in a car ( if you have one) or by foot while making small talk. You go along with the crowd, and you know every second person that you meet, because you practice the sport “uscire” every night, no matter how tired you are. In the end, some of the times you can go into a bar and take a drink or a “gelato”, and continue dramatizing every single thing that has happened to you that day with, of course, plenty of body language, energetic talk and laughter even when the thing you are saying is not funny. And you talk loud. Always. Everyone thinks of himself in the center of attention, so you have to act a little bit, some mimical expression, some verbal drama, some physical demonstration. Otherwise you are considered boring.
I think that Italians are a very happy nation. And they consider themselves like that. Things that make them happy only make us smile, because we are perfectionists. They are not. We are hardworking, and still we are not at their level of life. Because I think we are trying to hard.
Also, to be considered Italian, you have to make the words longer than they really are. It is a must !
If you are Italian, you do not speak another language. And you consider that if someone is not a native Italian speaker, he or she cannot learn the language. So if for example if you are an Italian on an Italian beach and you hear a person talk in another language, you can make comments about him and be sure that the person cannot understand “un cazzo” in Italian. Another thing. The overused “cazzo”. I mean the word :PP Why does it have to be used every 2 seconds? Well, maybe in the few more days I have to spend with 7 itaians I will know.
To drink 5 litres of beer, 7 persons, in 2 days, that is 4 meals, lunch and dinner is veeery surprising. To drink a bottle of Limoncello – 0,75 l, 25% , in 7 in one night, one meal, is normal.
To taste a piece of pasta in order to see if it is boilt is a huuuge honor. And he who gets up from the table last gets to wash the dishes. So hurry up !

(to be continued)

Andiamo

Este ora 2:57 a.m. In exact 43 min ne va astepta jos un taxi. La 7 ne luam zborul spre Bari. Acolo il gasim pe Giuseppe, si impreuna luam Trenitalia spre Lecce. Apoi il vedem pe Antonio, care ne va ghida spre destinatsia finala.
Cit nu ar fi de straniu, am reusit sa le fac pe toate. Unele mai bine ca altele, insa pe toate. Acuma sper sa ma vad in avion si sa dorm si eu. Caci acuma dorm jucariile obosite, si cartsile dorm :) Cine stie, intelege :)
Puglia, here we come !
Adinusa, have a safe trip !

Multe si putsine

Milano s-a acoperit cu nori si este trist. Nu se aude mai nimic in jur - toata lumea este pierduta in gindurile si problemele sale. Este o duminica ca si toate celelalte, o duminica ce vine inainte de o zi de luni.


Cit de departe imi parea aceasta zi. Si cit de mult nu voisem sa ajung in aceasta duminica seara, singurica, gindindu-ma la bagaje. Am si altele pe suflet, insa pregatirile pentru plecare sunt unicele kestii de care pot sa ma ocup si unicele lucruri pe care le pot rezolva, pe cind celelalte elemente imi scapa, ele nu depind de mine, si deci zac incapabila, iar tot ce pot face este sa fiu optimista si sa sper ca totul va fi bine.

Acuma sunt calma insa ma simt sleita de puteri. Am nevoie de somn in patucul meu ce nu imi era atit de drag vreo 10 luni in urma. Am nevoie de liniste si pace, am nevoie sa ma adun si sa imi vad de treaba. Este insa prea multa derutare si confuzie in jur. Ma invaluie aceste emotsii pe care le-am tot aminat caci nu imi permit sa le las aproape de inima - aceste sentimente ma cam ajung din urma. Si totul vine impreuna cu nostalgia care nu-si are locul, impreuna cu sentimentul ca a trecut un an iar acum cind culeg roadele ma uit in jur si vad ca sunt singura, impreuna cu aceasta stare de epuizare emotsionala. Datorita acelor adevaruri de care am tot fugit insa acuma nu le mai pot evita, datorita acestei necesitatsi de a face ceva, si nu in ultimul rind, datorita acestei inimi ce nu ma lasa sa merg mai departe si care totuna bate pentru o persoana ce nu o va sti niciodata, ma simt prinsa in propria mea capcana din care nu vreau sa ies. Asta e, mi-am dat seama ca nu am vrut pina acum.

Pentru 2 surori care nu se vad decit 2-3 ori pe an, 4 zile la Milano inseamna incredere, discutsii, veselie, risete, emotsii, bere, semintse, dulciuri, sarcasm si shopping. Doar atit. Nu am avut timp pentru nimic si pentru nimeni altcineva, sper ca m-au iertat si inteles cei pe care i-am ignorat in aceste zile. S-au intimplat multe si nimic in acelasi timp, eu m-am bucurat insa de aceasta sansa de a trai o alta viatsa la Milano, de a schimba peisajul fara a pleca nicaieri, de a trai o aventura in orasul in care sunt deja de aproape un an. Am aflat multe chestii, ca de exemplu la ce ora se deskide magazinul de alaturi si cum se ajunge mai repede de la Piazza Oberdan la Parcul Sempione. Am reusit sa ma incurc in metro de fiecare data cind am intrat acolo, am reusit sa ma cert cu portarul in italiana caci ma prinsese in semi-flagrant delict. Am reusit sa urcam pe Duomo, sa vedem Castello si Cadorna. Am reusit sa mincam inghetsata 4 gusti si sa ne plimbam obosite prin parc. Am reusit sa cutreieram de vreo 2 ori via Torino si Vittorio Emmanuele. Am reusit sa intilnim aproape toata lumea draga mie de aici. Am reusit sa vorbim, sa mergem, sa cumparam, sa ridem, sa ne compatimim, sa ne imbratsisam. Nu am reusit insa sa ne certam. Niciodata nu ne ajunge timp pentru asta.

Nu vreau, nu pot, nu cred - trebuie sa scapam de negatsie. Si simplu de tot se ajunge la VREAU, POT, CRED.

Press play

Ieri dimineatsa am decis sa iau taurul de coarne si sa imi fac nitsica ordine in ginduri si prioritatsi. E drept ca la curatsenia din camera inca nu am ajuns, insa aceasta este o ocupatsie mult mai simpla si necesita doar efort fizic. Deci dat fiind faptul ca insomnia mea este deja o chestie cronica, am decis ca daca tot petrec atitea noptsi albe din cauza gindurilor ce ma macina, macar sa ma macine aceste probleme (in viziunea mea existentsiale, in viziunea unui om normal- prostii) in timp cit numar de zor contsinutul rafturilor din vre-un Carrefour din jurul Comunei di Milano. Insa, pentru a mi se indeplini visul si pentru a deveni "specialist in inventar" cu jachetsica mov personala pe care sa scrie mare cu alb RGIS, trebuie mai intii sa itsi prezintsi persoana dornica de munca silnica la sediul agentsiei, adica in Buccinasco, adica in afara Milano, adica trebuie mai intii sa treci pe la Tabbacheria si sa itsi iei un bilet ATM caci atunci cind stai cu frica in sin de o posibila amenda de 32 euro ai o senzatsie de neplacere, insa cind amenda este de 200 de euro, atunci deja nu iti mai vine sa calculezi probabilitatsi si deci mai bine stai calm in autobuz cu harta in miini si iti faci griji doar ca nu vei gasi binecuvintata via Dei Mille, locatsia careia pe harta le scapa tuturor moldovenilor.

In sediul agentsiei am zabovit nitsel timp, destul pentru a observa ca acolo lucreaza numai reprezentante ale sexului feminin, care sunt foarte prietenoase intre ele, insa eu nu as vrea sa lucrez in asa mediu, si mai ales sa fac ceea ce fac ele, ceea ce este, in mare, interceptarea apelurilor telefonice si intocmirea diverselor contracte.Bine, zic eu, trece timpul, ele rid intre ele si este toata lumea fericita, in afara de mine care ma tot uit la ceas, mai intii subtil, apoi deja mai insistent, caci la orele 6 trebuia sa fiu in Milano, in locul unde astepta acel autobuz ce aduna si ii duce pe totsi "specialistii" in magazinele cu rafturile pline de marfuri ne-numarate. Bine, pina la urma am grabit eu procesul contractului si deci in citeva minute eram din nou in strada in cautarea statsiei de autobuz, cu contractul in geanta si deci fara posibilitatea de a nu fi platita pentru lucrul meu. Insa, eu si toata desteptaciunea pe care o posed asteptam in statsia gresita.... Cit mergea autobuzul nu mi-am dat seama de nimic, caci nu cunosc imprejurimile si eram pentru prima data in Buccinasco. Ultima statsie insa nu arata deloc ca Milano. Un baiat cu inima de aur a observat ca ma uit prin jur nedumerita si m-a luminat ca eu, cu capacitatea mea extraordinara de orientare, ma urcasem in autobuzul ce pleca in directsia opusa. Super, zic eu, era deja ora 5:30, iar eu sunt in provincie. Si nu oarecare provincie, ci o provincie pe linga Milano, oras in care ieri, zi de luni, transportul public a decis sa fie in greva. Deci, la orele 6 se sisteaza circulatsia, iar cine are ghinionul sa fie undeva departe de casa, adica eu si inca o domnisoara de la statsia de autobuz, trebuie sa se deplaseze pe jos. Daaaa, deci in mod sigur nu mai ajungeam eu la 6 la lucru, insa nu eram foarte stresata ci discutam aprins cu domnisoara de mai sus despre care ar fi urmatoarele noastre actiuni pentru a iesi totusi din provincie si a reveni in Milano, acel oras de care de cele mai multe ori vreau sa scap. Trebuie sa recunosc ca in acel timp petrecut in Buccinasco mi-am dat seama ca este un loc perfect pentru trai, casutsele frumoase, liniste, pace, curatsenie. Cind vrei actiune, te duci in Milano. Desigur insa, alegi o zi in care nu este greva.

Pina la urma, cu chiu cu vai, s-a pornit un autobuz spre Milano. S-a pornit cu citeva minute inainte de 6, deci trebuie sa faca cursa apoi face si el greva. Singurica cu soferul in autobuzul cu aer conditionat am ajuns intr-un final in Milano. La locul stabilit am ajuns datorita simtsului meu de orientare si de autopastrare pe care mi l-am dezvoltat in aceste 8 luni de cind populez acest orash. Mi se dadusera indicatsii gresite iar eu si acum ma intreb, daca nu stii raspunsul la o intrebare, de ce sa te prefaci ca stii si sa indrepti persoana in directsia opusa?? bine ca m-am invatsat eu minte si nu mai am incredere in persoanele de pe strada (wow, ce progres) si deci am mai intrebat citeva persoane pina aveam coincidentsa de raspunsuri. Astfel am ajuns la autobuzul ce ne ducea spre Carrefour care ma astepta doar pe mine. Acuma stiu si eu cum e cind se uita lumea la tine cu foaaaarte putsina binevointsa. Insa nu conta - uff, in sfirsit, liniste. Oare? Am stat linga un italian fara ocupatsie si cu chef de vorba. La moment nu ma deranja acest aspect al zilei (sau mai bine zis, noptsii mele de munca) insa cind deja se uita mereu obsesiv la mine si zimbea dubios si plin de intelesuri, nu ma mai bucuram de admirator.

Noaptea a trecut insa fara prea mari incidente, am numarat constiincios brinzeturi vreo 3 ore impreuna cu un omulean francez de vreo 40 ani care tot bombanea pe sub nas ca de unde in lume atitea feluri de "fromage". M-am pierdut ieri in atitea limbi insa imi mi-a fost placut sa descopar ca inteleg franceza vorbita in procentaj de 60%, ceea ce este ok date fiind conditsiile in care am studiateu franceza cu muuuultsi ani in urma.
Dimineatsa a venit cu fulgere la orizont si cu o plimbare de dimineatsa de la Navigli pina acasa. Placut.
Insomnia mea insa nu imi da voie sa dorm cind trebuie sa o fac, si imi inchide ochii cind trebuie sa fiu treaza, lucru asupra caruia voim mai lucra astazi, in a doua si ultima sesiune de inventariere pe saptamina asta.

Shine

I hate evenings as all the thoughts of the day pile up and i am thrown in one of the two extrema, pozitive or negative emotions. Either way, i am drained of power as i let it all get to me - it is the only way i know. Mornings i love, as all is nice and clear: with reason it's said that the night is a good adviser, meaning that you should sleep on it and if something still sounds good in the morning, you should do it.
Yesterday i spent most of the day in the company of oher people. Ok, to be more exact, in the company of people and insects from the order Diptera (meaning flies and mosquitos). But as i was returning to my room, exhausted and with a red white of the eye and blurred vision as my pupil did not react to light as it should have, i realized that i was very energetic inside even if my body was fighting the fatigue.
Being around people filled me with positive energy, it is like i had been connected to a power source and thus got my batteries charged. Of course, in order to have this effect, you have to choose the right people. In this sense, a friend of mine is right when saying that you cannot have a special relationship with everyone, because if you did, it wouldn't be special anymore. You cannot please everyone, so there are trade-offs - choices. One cannot choose its family, but you do choose your friends. Show me who your friends are and i will tell you who you are.
Most of the times, we are so tempted to try and please the world that we do not notice that in the process we forget about ourselves. It is a dangerous process that leads to the inevitable outcome of excess altruism, where one plays the role of Mother Teresa, never asking for anything, always giving and always happy with the little she gets back. Wake up, you must not ACCEPT things that come your way, ACCEPT the things that others give you. You must fight for BETTER, for MORE. Because you deserve it. But, moving from the point of initial endowment to a point where you are better off, you must inevitably make someone else worse off, thus in life you have to move away from the Pareto Efficient point. (so micro can be applied in real life :P)
It is nice to be one of those persons who is an energy giver, but you must be careful not to give it all and remain drained. There are people that do just that to me (yes, i like to think that i am a person of positive aura) and i know it is not their fault, as all this energy thing is not tangible and it is involuntary, on some level. As strange as it seems, i have found a way to preserve my livelyhood around the persons mentioned above so i no longer avoid their presence. I think it is a tacit agreement as who will play what role in the relationship, as in all bonds there is a person who gives more and the person who likes to receive. I have always been a giver, and as it is said, i hope that at least a 5th part will return to me, as a 5th part is more than enough.

Finally love

The line between friendship and love is very thin. And one is very tempted to cross it as it does not feel like blindness but as a continuous process of growing affection. It is not falling into an abyss without knowing where you will end. Because you have already gotten to know the other person well, you got used to him and learnt how to love his good points and his bad points. So your love grows.
Is it a much more responsible move? Yes. Because it is not just a relationship. It is already more even at the beginning. But is it worth the risk? Yes. If you are careful with every brick you put down, the building may last a lifetime.
Two very good friends may not be as good lovers. Or they can be great lovers. Take your chance. And be careful to do it right.
You two are so good for one another. There was always more than friendship deep inside. So i wish you all the happiness in the world.

Over-active immagination

The darkness, silence, emptiness and coolness of 10 o'clock Milan has made me go through the useless but necessary process of finding issues where there aren't any. Tonight i was thinking about the same issue i have played with for so long - my ability to let go. I realized that one of the things that has made me lose out on stuff is that i cannot stop - i cannot stop and say that i am done. And of course, all American style, i have to dig down deep and find out why, so i know what is the real reason for feeling this way. And yes,it comes from the fact that i have willingly or unwillingly always had the motto that " there is always room for better". So of course i am never satisfied. Of course it is never enough. Of course i cannot say that this is it, that i need to give up. It is the same thing with this book i am reading - its language is incomprehensible, and it takes me half an hour to read 2 pages. Yet i go on. Because i cannot give up. It is the one thing i can never forgive myself. That is why most of the times, i go overboard. I over invest. Because i cannot help but think what if i let go when i am inches away from the desired outcome?
I need to realize the fact that it is not always giving up. It is letting go.


In a totally different order of ideas, I have had the weirdest dream last night, it had airplanes, bombs and a dam breaking in it. I felt i was in the water but i could not see it, i had just escaped a bomb that had aimed exactly for me and i spent my time with a person i do not even like. But in my dream we bonded, so maybe i should give it another chance.

To see an airplane in your dream, indicates that you will overcome your obstacles and rise above to a new level of prominence and status. You may experience a higher consciousness, new-found freedom and greater awareness.

Yeah,well, in my dream, there were 3 airplanes(!) over Washington(!!) and they crashed(!!!) Sound familiar?

To see a bomb in your dream, signifies that you may be going through a potentially explosive and trying situation in your waking life. The bomb could represent repressed desires and unexpressed emotions that are likely to explode or burst if not dealt with soon. It could be something within yourself, such as the desire to explode with anger over an issue that's affecting you.

Well, one of these repressed desires almost hit me in the head. But i managed to escape it and rise above through the invisible water... uhh, i mean with serenity and calmness.

Water symbolizes your unconscious and your emotional state of mind.
If the water is calm, clear, then it signifies that you are in tune with your spirituality. It denotes serenity, peace of mind, and rejuvenation.
To see muddy or dirty water in your dream, indicates that you are wallowing in your negative emotions. You may need to devote some time to clarify your mind and find internal peace.

The thing is, i did not see the water. I just knew it was there. I did not feel wet, i did not feel cold, i did not feel the current. I just knew i was in the water. Weird, right, how can i not see my own subconscious? Now i do not know whether it was dark or light. How on earth can i go on?

The weirdest thing is that this was a continuation to a dream i had had some nights before. Gr-reat. I have started to dream in episodes.

M-am saturat

M-am saturat de tot ce se intimpla aici
de toate conversatsiile pe messenger
de toate discutsiile pe hol
de toate plimbarile in aceleashi locuri
de aceleasi teme de discutsie
de aceleasi fetse
de aceeasi mincare
de aceeasi muzika
de aceleasi site-uri
de aceleasi diminetsi somnoroase
de aceleasi zgomote
de aceleasi amiezi fierbintsi
de acelasi sapun
de aceleasi haine
de acelasi gel de dush
de aceeasi ploaie de seara
de acelasi wallpaper
de aceleasi fotografii
de aceeasi sonerie la mobil
de aceeasi limba in jur
de aceleasi cearsafuri.
M-am saturat de paranoia
Si m-am saturat de pesimism.
M-am saturat sa vreau
Si m-am saturat sa astept.
M-am saturat de incertitudine,
si de aversiunea catre risc.
M-am saturat de rutina si de obisnuintsa.
M-am saturat de confortul asta amagitor.
Numai de Hugo Bob nu m-am saturat.

Diverging

There are some things that you think you know or you think you can do but in reality, when you try, you realize that you are unable to. You realize that you are more rational than you would want to be, that you are more comfortable as you are so you do not want to risk the steady feeling in order to maybe gain. Yes, it is easier. And yes, if it does not happen, you do not want it bad enough. And yes, we have selective memory, and yes, we choose our excuses carefully.
I have excuses. I have excuses not to dream.

Right now i am in difficulty as i have stated that i am officially a happy person. But.... There always is a but. I am a happy person because i am no longer disappointed. And for me, that means that i have let go of my dreams. Dreams that used to be there are no longer tangible. I was deeply surprised that i wanted to speak about my dreams and.... i could not. Because i do not dream. Officially. Does that make me a happy person? No, that makes me an empty person.
I am in urgent need for some real dreams. All i have wanted up till now i have achieved, and when stating this fact, i was told that i have not set high enough goals. That i did not want the right things. And it is soooo true.

Right now i am spontaneous. And i have no fear, because i have nothing to lose. When you have nothing to lose, it means you have nothing you cherish. You have no fear, you have no feeling. And right now, I am overthinking this soooo out of proportion, but hey, that's me. And there's nothing better i can do with my time but think about the things i need not to think about. And i do it consciously, what does that make me? It makes me an official problem seeking junkie. Now that i do not have issues, i am making up some. Just to keep my mind busy.
It is quiet. It is nice. But it is too quiet. I hate it.

The thing is, i feel something and i cannot explain it. I just know it. And i cannot figure out a better way to make it happen that what i am doing at the moment. It is a little frustrating as the progress isn't that significant, but at least it is there (the progress). And theoretically, i am wasting my time. Coz literally, what i am doing is waiting. But what if i know that it will all be worth it one day? Is it wishful thinking? Is it intuition? Or is it the easy way out when in the end i say " oh well, i guess i was wrong, i can move on now. So what if i have wasted n*a time measure(let's say months)? I had a FEELING. And no, you cannot go against feelings. I cannot go against feelings. Great.

Do i thinkn too much? It depends. I think too much abut the things that get me absolutely nowhere. The rest are just put on hold. Gr-reat.