Monday, September 29, 2008

retrospectiva rapida

Timpul este relativ, mi-am dat seama demult de asta. Abia de 2 saptamini m-am infiltrat in multsimea de oameni ce merg prin Piazza Duomo cu okii in pamint si nu ridica ochii la monumente. Eu insa mi-am zis ca nu voi deveni inacrita si ma voi duce la servici cu zimbetul pe buze, deci admir catedrala in fecare dimineatsa si zimbesc soarelui ce se zareste sfios printre sculpturile facute manual.
Cele 8 zile lucrate la Zara s-au incheiat ieri in ritm incetinit pentru ca simbata seara m-am miscat in ritm de dans. Deshi aveam o durere de cap care imi amintea de peripetsiile din seara precedenta, acele ultime 5 ore au trecut repede, pentru ca totusi trebuia sa asimilez adevarurile aparute.
In primul rind, m-am lasat definitiv de alcool si de orice substantse ce incetsosheaza mintea si judecata. Oricum ma doboara emotsiile, caci nu ma pot abtsine de la a simtsi toate evenimentele cu toata firea mea, iar sa combin aceasta sensibilitate cu anumite grade ar insemna o totala deschidere, vulnerabilitate si reactsii extreme. Era destul de amuzant si procesul de studiu a celor ce s-au napustit asupra sticlei de vodka, iar cel mai mare avantaj e ca doar fiind lucid potsi sa fii sugur ca a 2-a zi itsi vei aminti tot ce s-a intimplat in seara precedenta:)
In al doilea rind, mi-am dat seama ca da, omul este totusi facut pentru a trai in societate. Singuratatea este buna insa cu masura, ca si toate celelalte lucruri, de altfel. Am meditat mult si asupra unor prietenii mai vechi, ce par sa se lege si mai tare acum ca persoana mea s-a eliberat de citeva complexe si de vreo duzina de idei preconcepute. Acum vad altfel multe lucruri deshi imi dau seama ca mai am muuulte de invatsat. Partea buna insa este ca am lasat scuzele acasa, stiu ce trebuie sa fac si o voi face.
In al treilea rind pot spune ca fiecare zi este unica si este frumoasa in felul ei. Trebuie doar sa zimbesti si sa te lasi dus de val. Insa sa ai mereu cap pe umeri. Ca nu sta el degeaba acolo...

Saturday, September 27, 2008

Vei plânge mult ori vei zâmbi? - Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"



Cunosteam poezia. Imi placuse, chiar daca nu prea intelesesem ce vrea sa spuna. Acum insa, este altfel. De ce oare?

Saturday, September 20, 2008

Zara Bambino

Dimineatsa. M-am ridicat din pat cu convingerea ca a 2-a zi trebuie neaparat sa ma satur de somn - este o placere de care nu m-am bucurat de atita vreme... Si nu numai eu, mai sunt asa specimene care nu dorm cele 8 ore pe noapte, insa eu am decis sa ies din rindul lor incepind cu miine, duminika, zi sfinta.
Am oftat din greu si mi-am baut ceaiul pentru ca nu stiam unde imi e cafeaua, mi-am imbracat pantalonii negri la dunga si maieul (tot negru) de 1 euro de la mercato, mi-am incaltsat pantofii de care uitasem de vreo jumate de an si am pornit.
Zara este un lants de magazine ce fac parte din Inditex Group, proprietar fiind Amancio Ortega, cel mai bogat om al Spaniei si al 7-lea in lume (Forbes 2007). Se spune ca Zara are nevoie de doar 2 saptamini pentru a dezvolta si a aduce in magazine un nou produs, comparativ cu media pe industrie de 6 luni. De asemenea, Zara nu beneficiaza de nici un fel de reclama, banii pentru campaniile publicitare fiind investiti in deschiderea noilor puncte de vinzare. Este un magazin enorm, cu un rulaj mare, cu modele diverse si pentru toate gusturile ( iata ii fac eu reclama :))) ). Desi raportul prets/calitate este bun, fiind studenta, in cazul meu sezonul de cumparaturi este ianuarie + iulie, cind sunt reduceri :)
Cozile sunt mari, lume multa, harababura si masuri amestecate, haine aruncate peste tot, incaltsaminte incurcata, zeci de limbi vorbite in jur si muuult praf pe rafturile de jos - lucru care da de gindit, data fiind reputatsia magazinului.
Persoana in grija careia eram mi-a explicat rapid in prima jumate de ora ce si unde se afla, mi-a aratat depozitele si mi-a elucidat misterul codurilor de pe etichete. Mi-a aratat standurile "Country Girl" si "Cowboy Girl" precum si ordinea de trecere de la o culoare la alta. Deshi a fost preaaa multa informatsie deodata, am reusit totusi sa triez toate vorbele doamnei in cauza si sa ramin in cap doar cu faptele utile : de la stinga la dreapta - de sus in jos, de la descrescator la crescator. Intotdeauna sa iau o haina in plus. Sa tsin minte codurile la depozit si sa inkid usa dupa mine. Si desigur, sa fiu amabila si sa zimbesc.
In mare parte, asta se face, se alearga de colo colo de la depozit la client pentru a-i oferi marimea necesara. Deshi de cele mai multe ori, cind te intorci din depozit ia clientu de unde nu e, si daca nu ai retsinut cum arata te uitsi in jur pierdut si speri ca se va apropia cineva de tine in urmatoarele 30 sec. Daca totusi apare persoana, zimbesti frumos, zici "prego" si iti cauti treaba,adica vre-un raft cu haine de toate culorile amestecate si botsite una peste alta. Se impaturesc aceleasi piese de 12.000 de ori pe tura pentru ca numai termini cu un raft si vin iar vreo 2-3 copii care trebuie sa probeze si sa incurce toata regula la care te-ai chinuit tu atit de mult. Intre timp auzi in jur strigatele disperate ale parintsilor ce ishi cauta odraslele pierdute in lumea minunata a modei, auzi mofturile pe care le fac cind vine vorba de o haina sau alta, ii compatimesti pe acei tatsi care au venit singuri la cumparaturi si habar nu au de marimi si de ce s-ar combina cu o anumita haina si ce nu. Zimbesti cind vezi gemeni si parintsi care cer cite 2 obiecte de fiecare fel, si te crucesti atunci cind din greseala mai nu calci vre-un puradel care se tot invirte in jurul tau fara oprire de te face sa te intrebi ce bautura energizanta a baut. Unii din copii sunt foarte indraznetsi si vin sa te traga de pantaloni ca sa te intrebe unde este un anumit fel de chipiu, altsii insa se uita la tine ca la un Dumnezeu pentru ca ai intrat pe usa aia unde scrie "Interzis" si ai iesit peste 2 min cu acea minunata pereche de pantofiori cu floricele.
Hainele sunt toate moi si pufoase, placute la atingere si la vedere. Te miri incontinuu cite modele pentru cei mici s-au croit, unele piese le impatuream fara a-mi da seama ce sunt. E drept ca initsial cind vorbea doamna raspunzatoare de mine nu imi dadeam mereu seama despre ce piesa de vestimentatsie vorbea, caci eu, in ignorantsa mea totala, stiu doar de fuste, pantaloni, rochitse, bluzitse si sviterase. Azi insa am aflat si despre pantaloni de diverse lungimi, de bluze "acopera spatele" si de alte bazaconii pe care trebuie sa le tot asortezi si sa le combini pentru a nu patsi rusinea in strada.
Departamentul e foarte draguts caci predomina culorile calde, rasuna voci de copii iar persoanele au tot timpul din lume - mamele se consulta cu copii pina acestia isi aleg haina visata, tatsii se lasa sfatuitsi de catre noi si doar dau din cap "da" sau "nu" cu aceeasi expresie pierduta. Aici cumparaturile se fac simplu si rapid - daca coincide marimea inseamna ca ii sta bine copilului, nu este coada la cabina de proba iar totul este atit de draguts si frumos.
Dupa aproape 6 ore stiam ca am picioare insa nu ma gindeam la ele. Incepusem sa vad deja dublu de atita alergat in semicercul unde este amplasata zona "Zara Girls", iar culorile se contopeau. M-am ridicat la etajul de mai sus, "Zara woman" si m-am speriat - acolo chiar nu aveai unde sa arunci un ac. Culorile predominante sunt cel inchise, negru, maro, verde, albastru - caci Zara Woman este o femeie de succes ce ishi subliniaza figura si inspira seriozitate. Zara Kids este insa mai vesel:) Mie imi plac floricelele si rozul :-D
Miine este o noua zi. Incep la 5 - va trebui sa lucrez dupa inchidere, deci sa particip la sortarea de sfirsit de weekend. Nu cred ca vrea cineva din voi sa stie ce inseamna asta. Haine haine si iar haine. Da, si pantofi si cizmulitse. Mici mici de tot.

Thursday, September 18, 2008

Forza

Dimineatsa am iesit din casa cu convingerea ca voi da peste complicata si incurcata birocratsie italiana, deci mi-am adunat toata rabdarea, tot zimbetul de care eram in stare la acea ora matinala si m-am pornit spre adresa gasita pe internet. Am gasit-o destul de repede chiar daca initsial ma pornisem in directsia opusa, am intrat si m-am dus glonts la informatsii. Am vociferat dorintsa mea si am fost trimisa la etajul superior, unde, cind am ajuns, in locul unei cozi imense si a unor ghisee ca la posta am dat peste birouri inguste pline de hirtii. Si nici un alt client. Am pus deci pe picioare jumatate de etaj pentru ca nimeni nu stia ce sa se faca cu documentul pe care il aratam, si fara surprize, pina la urma, mi s-a zis ca " mi dispiace", da nu pot face ele nimica cu mine. Hm, zic eu, ce sa ii faci. M-am pornit deci la Universitate, sa cer alt document. M-am pus frumshel in coada de la ISU unde a si inceput toata viatsa mea in Italia - stind la coada de la oficiul ce se ocupa de burse/camine faci cunostintsa cu oameni ce se afla in aceeashi situatsie cu tine, stind la coada ai shansa sa te panichezi din nimicuri si sa te crucesti de asa sistem "bine" pus la punct ca Bocconi. Stind la coada te minunezi de ce nu se vorbeste engleza intr-un birou ce se vrea international, stind la coada citesti fluturashele volante ce prezinta toate misterele si provocarile oferite de orashelul atit de linistit la prima vedere.
Anul acesta insa experientsa a fost mai placuta din cauza ca nu trebuia sa ma chinui sa ii explic saracei doamne de dupa masa in engleza ce document imi trebuie, am deja avantajul de a ii zice scurt si clar in italiana. Deci am stat la coada o ora ca sa stau inauntru un minnut, insa macar a fost cu succes.
De acolo am pornit-o la acel "interviu" pentru nici mai mult nici mai putsin un post in ZARA, unde voi impaturi haine. Da, interviu ce a durat exact 2 minute, insa din care am reusit sa trag anumite concluzii si invatsaminte. 1. Nu am deloc experientsa in acest domeniu deci practica unei discutsii pe tema libera cu o femeie ce nu are timp de mine mi-a prins bine. 2. Nu fi sincera si gindeste-te mai inainte ce vrei sa spui si ce nu. Sunt anumite chestii pe care nu trebuie sa le rostesi nici in ruptul capului. Nu conteaza daca am zis eu una din ele azi sau nu :) nu comentez mai departe:) 3. Prima impresie conteaza foarte mult, asa ca nu te lenevi in a te chiti cit mai bine insa ca in acelasi timp sa nu pari sarita de pe coperta unei reviste de machiaj de prost gust. Cu machiajul nu am probleme - chiar daca azi chiar am vrut sa imi pun nitsel tush pe gene nu am reushit sa gasesc minunatsenia de rimmel, asa ca am plecat asa... ca de obicei :)
Juma de ora m-am mai plimbat prin imprejurimi, am intrat in Duomo si m-am minunat, am fost prin magazine si am studiat niste sculpturi ciudate insa atractive. Fac bani si imi cumpar una :) Intr-un final am fost chemata la agentsie sa semnez contractul asa ca in septembrie nu voi avea timp liber, lucru pe care il shi urmaream :-D Deshi ma gindeam initsial la ceva mai serios, dat fiind faptul ca aceasta shansa de a fi in Staff la ZARA a aparut acuma, am zis ca intre timp caut ceva mai serios, insa nitsica experientsa in arta de a obosi nu imi strica. Forza!

Wednesday, September 17, 2008

SHU

Am decis eu totusi sa imi fac un plan si sa ma tsin de el, astfel organizindu-mi timpul si stabilindu-mi prioritatsile am decis ca si socializarea cu italienii este o chestie ce trebuie inclusa in program. Cam complicat, pentru ca aceasta activitate nu are parametrii bine stabilitsi, timpul si durata acesteia fiind imposibil de stabilit si de planificat. Ieri seara insa am decis sa particip la evenimentul monden organizat de catre fidelii nostri reprezentantsi de etaj Angelo si Nicola si deci am mers, eu si jumate din caminu nostru, la un aperitiv. Ce este asta? Este o seara in care la bar sau pe mese aranjate special in centrul salii se asheaza farfurii cu diverse gustari, gratis, pentru a indestula stomacele celor ce vor consuma mai apoi intreaga seara bauturi alcoolice cu fructe si gheatsa, la pretsul de 7 euro bautura. La astfel de adunari se imbraca frumos si se face uz de atuu-ri - aceste seri sunt menite sa te "scoata" in lume, sa socializezi si sa cunosti persoane ce au acelashi cerc de interese sau cu care pur si simplu potsi petrece citeva ore bune. Daca esti client des al acestor manifestatsii, sigur cunosti jumatate din populatsia prezenta la aperitiv, daca insa nu, faci repede cunostintsa, sa intinzi mina si sa te prezintsi cuiva este ceva normal.
Atmosfera este placuta, oamenii decentsi iar securitatea la nivel. Muzica calma cu care deobicei incepe seara se transforma pe parcurs incetul cu incetul in muzica mai rapida, pentru ca dupa vreo 2 cocktail-uri atmosfera se incinge si deci pot incepe dansurile, uneori chiar pe mesele cu picioare scurte ce parca anume pentru asta au fost puse acolo. Localul era destul de original, peretsii de sticla sparta de "gloantse" false, podul decorat cu placi electronice, iar coloanele imitau 2 miini ce tsin podul. Foarte placut. Impresiile au fost cele mai bune, chiar daca pentru persoana mea seara s-a incheiat la orele 9:30 din cauza oboselii fizice + psihice si a unei dorintse de a simtsi atingerea pernii pe obrazul meu. E drept ca odata acasa am gasit mingyiere facind exces de anumite dependentse, insa am mers la culcare cu in zimbet pe buze si un sentiment de liniste totala.

Sunday, September 14, 2008

Aproape


Da, grele sunt despartsirile cu un EU, cind stii ca nu vei mai fi acea persoana niciodata. Si plecam, desigur, nu fara a ne uita in urma, desigur, nu fara a regreta toate pe cite totusi nu am reusit sa le facem, insa mergem si mergem, caci asa ajungem in urmatorul punct. Caci fiecare final este un inceput. In cazul meu, inceput de cautare. Cautare a celor pierdute, restructurarea sistemului prezent si reabilitarea defectsiunilor. Mai clar: caut un aparat de fotografiat, scap de anumite obiceiuri nesanatoase(da, am si eu asa ceva!) si string strachinile din jur ca sa nu fiu tentata sa mai calc in ele asa cum am facut deja de atitea ori.

Odata cu venirea diminetsii, in drum spre aeroport cu Rammstein volum ridicat in Mitsubishi Pajero al cumnatselului s-au mai limpezit perspectivele ce cu o seara inainte pareau foaaaaarte intunecate. In aeroport am intilnit un coleg de facultate. Era el cam trist, si dupa cite am inteles, cam din acelasi motiv ca si mine, fiindca lasase mult prea multe acasa si mai voia timp... timp insa niciodata nu avem destul, caci pentru acele lucruri ce deja sunt parte din noi nu ai niciodata destul timp, nu stii masura, caci este o dependetsa. Am lasat insa toate gindurile deoparte si am zis ca daca tot suntem la coada pentru check-in spre Milano, de ce sa nu ne bucuram ca merge repede controlul pasapoartelor si a bagajelor si deci am trecut prin aceleashi dezbateri pe care le-am avut deja de atitea ori inainte, despre sistemul in care traim, regulile carora ne supunem si modalitatsile de a evita pe viitor situatsiile neplacute.
In zbor, atmosfera lejera, o revista, un somn, un citec la Rozov... Deasupra Malpensei insa ploua. Si deasupra bagajelor la fel. Era trist si posomorit, prima impresie nu a fost deloc una placuta, insa am zimbit si am mers mai departe spre acel shuttle ce avea sa ne duca in orasul studentsiei noastre. Acolo era insa liniste. Fiindca veneam ambii din orase destul de zgomotoase, acea tacere nu ne-a parut linistitoare, ci mai degraba moarta. Orasul nu e mort, nici pe departe, doar ca are un ritm cu totul diferit de ritmul Bucurestiului sau al Chisinaului.
M-am simtsit insa binevenita in oras, datorita oamenilor care imi sunt oricind aproape, daca nu fizic, cu sufletul. Este normal ca sa fie foarte putsine astfel de persoane, si anume acest lucru ii face speciali.
Am 3 trandafiri superbi pe masa. Am o camera plina de cutii si alte lucruri impachetate - toata viatsa a 3 persoane se afla acum in jurul meu. Cind am ajuns, din motive tehnice, nu aveam nici macar lumina in camera, insa cind am intrat am simtsit ca exista intre acesti 4 peretsi o aura, un sentiment - exista viatsa.
Nu am avut putere sa fac ceva - am lasat toate intilnirile mai obositoare pe astazi. Voiam sa fiu doar eu cu mine. Aveam si am inca nevoie sa fac curatsenie in camera si in calculator, insa cel mai mult am nevoie sa imi ordonez gindurile, sentimentele, emotsiile. Acele emotsii care s-au tot adunat fara mila, acele emotsii care s-au amestecat si acum sunt un talmesh-balmesh total. Sunt acele amintiri de care ma leg cu disperare si stiu ca nu ma vor trage inapoi, ci din contra, ma vor ghida sa merg inainte. Da, am luat anumite decizii fara a-mi da seama, vreau deja sa schimb atitea lucruri la mine, si am observat ca deja le schimb. Pentru ca vreau sa fiu mai buna. Pentru ca vreau sa reusesc. Pentru ca pot.

Saturday, September 13, 2008

Inainte


Iata-ma ajunsa si la Bucuresti. Drum lung, obositor, cu un mic incident care s-a soldat cu netezirea parapetului, declaratsii, proces verbal, nervi, stres, foame, somn. Mai apoi insa a venit bucuria revederii cu sora mea, bucurie ce a fost doar nitsel umbrita de raceala aceasta de proportsii de care sufar la moment. Deshi sunt foarte ragushita si ma doare gitul, acest lucru insa nu ma impiedica sa vorbesc in continuu, lucru care totusi arata ca sunt bine. Am un gol mare si negru in fatsa mea, insa eu ori sunt o optimista incurabila, si cred ca totul va fi bine, ori sunt o iresponsabila careia nu ii pasa daca o asteapta ceva in Milano sau nu. Deshi sunt nitsel desumflata si ametsita din cauza atitor litri de ceai cu lamiie bautsi, ma simt totusi destul de puternica si optimista in ceea ce priveste capacitatea mea de a rezolva lukrurile ce nu se vor aranjate de la sine. E drept ca ieri am avut o mica cadere de nervi ( multsumesc umarului meu virtual ) insa am trecut cu bine si de noaptea zbuciumata in care am visat culori, fetse, dezamagiri si sperantse desarte. Acum insa m-am impachetat 98%, sunt gata de drum si pregatita pentru batalie. Cit am fost acasa mi-am incarcat bateriile, si da, voi face uz de acea energie fara a ma teme ca se va epuiza - cind se va intimpla aceasta, daca se va intimpla, atunci voi fi pesimista. Acum insa, inainte ! Luptam, luptam, luptam si Cistigam !

Friday, September 12, 2008

Mare si verde.. stadionul Zimbru !

Miercuri. Zi de post? Nuuuuu.... zi de fotbal. Eu m-am pus bine pe linga niste baietsei, si m-am facut si eu cu bilet - ca de, chiar daca nu sunt un fan inflacarat, avea sa tsin cu selectsionata Moldovei si avea sa fiu patriot cit nu am fost toata viatsa mea. Zis si facut.
La orele 19:30 eram la locul stabilit, asa ca o fata buna ce sunt si cum am fost mereu. In jur se simtsea deja atmosfera, chiar daca pina la orele 20:30 mai era vreo ora si ceva, chiar daca eram la vreo 10-15 min de stadion, se vedeau deja in jur drapele mai numeroase ca la marshurile contra comunistilor, se auzeau lozinci mai cu sens decit cele rostite in primarie cind se demite vre-un consilier.... A aparut imediar si acel Mercedes negru din care se auzea muzica populara si voci energice si se vedea drapelul tsarishoarei noastre mici... In jur se emitea energie pozitiva - s-a baut bere la intrare ca sa se simta dispozitsia inauntru, s-au aranjat chipiurile si fularele pe care scrie "MOLDOVA" si s-a intrat. Destul de simpla procedura, dat fiind faptul ca toate biletele de pe stadion au fost vindute.
Cind am intrat, am zis un "WOW" modest ca sa nu ma dau de gol ca sunt prima data la un meci. Stadionul era mare si.... verde :-D Privelistea m-a impresionat, desi luiminile ishi diminuau din cind in cind amperii, echipa suferea din cauza lipsei de sincronizare iar arbitrul se intimpla sa mai doarma sau sa se grabeasca in a da cartonase si penalizari. In spatele meu, la balcon, stateau si specimene vorbaretse ce aveau un vocabular plin de fraze si expresii intelesul carora nu il prindeam din prima caci urechea mea este prea sensibila sa perceapa astfel de murdarii. Impresia mea generala insa a fost una pozitiva - deshi insist ca in Moldova lipseste acea cultura in societate cu care sunt obisnuiti cei de peste hotare, in seara de ieri nu am observat incidente si m-am simtsit... om, chiar daca erau cica vreo 13.000 de oameni pe stadion. Si nu simpli oameni, ci suporteri de fotbal.... suporteri destul de echilibratsi, contrar aparentselor vopsite in culorile tricolorului. Si eu aveam un drapel desenat cu culori de 12 lei de la piatsa centrala, si kipiu cu Moldova aveam - ce sa zik, ma contopeam cu atmosfera.
Nimeni nu se astepta la golul MD din minutul 1. Nici macar Israel. Stadionul era inca pe jumatate gol, caci moldovenii rareori sunt punctuali. Bucuria insa era mare. 1-0 - insa nu a durat foarte mult. Se astepta un alt gol, mai ales eu, care voiam sa simt acea adrenalina pe pielea mea. Asteptarile mi-au fost insa inshelate, Moldova pierzind cu 1-2... Pacat, insa atita scirba sa avem in viatsa :)
Drumul inapoi nu a fost cu peripetsii, pentru ca persoana mea a incaput in acel Mercedes mai sus mentsionat si a ascultat din interior cintece moldovenesti in timp cind pe fereastra se flutura fularul tricolor. Desi nitsel desumflatsi, am rezistat totusi tentatsiei de a ne intrista si am decis ca viatsa merge inainte si ca vor mai fi meciuri. Moldova, inainte !

Sunday, September 7, 2008

Contact


Se spune ca firea omului se poate defini dupa acel ultim gind pe care il are inainte de somn, si dupa acea prima fraza pe care o gindeste dis--de-dimineatsa. Pai, fraza mea de azi dimineatsa nu aducea tocmai a bine - promisesem cu o seara inainte ca la orele 10:00 voi fi in fatsa la Fidesco de la Ciocana, si da, promisesem ca va fi ora 10:00 si nu 10:15 sau 10:30 - insa cind colo, ma trezesc eu din somnul de frumusetse cu un oftat - era ora 9:51. Am sunat repejor unui reprezentant al sexului puternic care locuieste in apropiere si care ma putea linisti ca intirzierea nu e asa grava, insa acesta m-a mustrat pentru somnul indelungat cind in realitate el se trezise cu 15 min inaintea mea. Si deci, in foarte mare graba, la orele 10:27 eram in fatsa acelui fidesco mentsionat... insa, eram singuri. Organizatorii toti au cam intirziat azi la cupa, insa pina la urma, toate momentele negative au fost acoperite de un anumit nivel de sincronizare si de lucru de echipa. E drept ca toata organizarea a cazut mai mult in miinile capabile a unui membru 10 lei mai dedicat jocurilor intelectuale, lucru pentru care ii multsumim noi, restul muritorilor care nu am putut sa ne dezlipim de dependentsele noastre fizice ( somnul etc) si psihice ( plimbari serale etc). Pina la urma insa, cupa s-a desfashurat intr-o atmosfera placuta, contestatsii au fost putsine iar cistigatorii s-au bucurat enorm de sticlele de bere oferite ca premiu.
Echipele 10 lei si Carpe Diem si-au inkeiat activitatea, insa au trecut in eternitate lasind in urma lor o amintire de neuitat. Momente de suspans, momente de veselie, spirit de aventura si dorintsa de a fi mai bun. Am invatsat sa am incredere si am reusit sa trec peste insuccese. 10 lei pe masa si vorbim :)

Thursday, September 4, 2008

Monday, September 1, 2008

Requiem for a summer

Azi e 1 septembrie. Astazi incepe toamna. Astazi se fac noi pashi. Astazi incepe o noua etapa, iar trecutul trebuie lasat in urma. Astazi, fara sa stim de ce, suntem tristi. Pentru ca s-a terminat. Nu mai e vara. A venit, a venit toamna... cu prospetsimea de dimineatsa, haosul de peste zi, cu voci de copii si risete de studentsi, cu frigul de seara si cu copacii ce incet ingalbenesc iar cu fiecare frunza cazuta se simte o amintire ce se ascunde tot mai adinc in inimile noastre.
Timpul este relativ. Poate sa treaca un an, sau poate sa treaca o zi - emotsiile te fac sa nu mai stii diferentsa. Un an trece intr-o clipa, dar si o clipa poate dura cit un an. Si iti e bine. Si zimbesti. Si da, a trecut vara grabita pe linga tine ca o adiere placuta de racoare intr-o zi de canicula, insa stii ca ai savurat-o din plin. Au fost 3 luni pline de aventuri, de emotsii pozitive, de calatorii si de voie buna. 3 luni pline de emotsie, dragoste si intelegere. 3 luni in care s-au luat decizii si in care s-au pus multe puncte pe i. 3 luni in care am invatsat multe lucruri, in care am descopoerit ceea ce era sub nasul meu. 3 luni de vis. Vara este anotimpul libertatsii. Si da, am fost libera.

Au fost emotsii si lacrimi chiar de pe 1 iunie, cind 2 prieteni au format o familie frumoasa. Au fost griji si noptsi nedormite cit am sustinut sesiunea. Au fost clipe de relaxare cit stateam pe holurile caminului de vorba cu Gius, Anto si Adina. Au fost clipe de odihna totala cind nu faceam nimica decit somn si mincare. A fost incredere si shopping cu sora mea in Milano. Au fost muuuulte clipe frumoase si momente de neuitat in sudul Italiei. Au fost intimplari ce m-au facut sa iau decizii drastice, insa fara nici un regret. Au fost reintilniri, povesti, plimbari. A fost Marea Neagra, cu nisipul fierbinte sau rece in dependentsa de momentul aflarii mele pe el. A fost claritatea ce mi-a aratat ca pentru a vedea ceva, trebuie mai intii sa deschizi ochii. Au fost vise ce au devenit realitate. Au fost cuvinte, au fost zimbete, priviri. Au fost intilniri si cunostintse cu persoane exceptsionale. Au fost legate prietenii, au fost dezlegate inhibitsii si frici. Au fost descoperite adevaruri, au fost ascunse complexe. Au fost aduse la suprafatsa dorintse si au fost uitate dureri. Am trait clipa, si o voi trai si mai departe.... chiar daca deja e toamna.

P.S. Post inspirat de pe blogul prieten JackSun's Mess. Mersi de inspiratsie !