Published

Mai jos am publicat 2 articole ce la momentul scrierii nu pareau complete... acum insa, imi recunosc starea in ele ..... Deci nu, nu a fost un an intreg fara a scrie :)

Emo

(3-22-2010)


Nu tot ce zboara se maninca. Nu tot ce straluceste e aur. Nu tot ce e frumos merita iubit. Nu tot ce e cald e soare. Nu tot ce spui e mereu adevarat. Nu toate visele se indeplinesc. Nu toate persoanele sunt bune. Nu toti prietenii ramin alaturi de tine de-a lungul timpului. Nu intotdeauna stii ce vrei. Nu este nimic sigur.

Uneori dam mai mult decit primim. Si nu odata sustinem sus si tare ca pentru noi este destul. Nu.Nu. NU este destul.

Uneori vrei doar sa traiesti. Fara a te gindi la consecinte. Fara a te gindi la nimic. Doar sa traiesti.

Uneori lenevesti. Chiar daca stii ca ai de luat decizii super importante, chiar daca nu ai timp de pierdut. Insa stii ca undeva adinc, sub acel gros strat de lene puturoasa, se afla persoana ce erai cindva - sau, alternativ, persoana ce o vedeai (vezi) in oglinda.

Suntem ce suntem si nu putem schimba asta. Cit de mult nu am vrea, cit de mult nu ne-am preface, cit de mult nu am incerca, anumite kestii nu se vor intimpla niciodata, si nu, lupul nu isi va schimba naravul iar ursul mereu va ramine pacalit de vulpe. Exista kestii imposibile, doar ca limita intre posibil si imposibil este deobicei mai indepartata decit credem.

Da, sunt un ghem de idei semi-preparate ce nu isi gasesc drumul spre cuptorul cu microunde. Da, imi recunosc viciile, greselile, stupiditatea, si, cel mai important, naivitatea. Da, stiu, pe toate le stiu :) Imi recunosc si lipsa de modestie ;)

Nu, nu am scris niciodata aici ceva ce nu as fi spus in vreo conversatie. Doar ca deobicei ma tem ca nu ma asculta nimen....

Da, scriu offline, kestii pe care trebuie sa le spun cuiva insa nu sunt gata sa le spun. Da, am scris scrisori. Multe. Nu ma rusinez de ele, insa nu, destinatarii nu le vor citi niciodata.

Nu ma pling. Sunt fericita. Chiar atunci cind pling.

Am vrut sa fiu sincera azi. Si nu, nu imi mai pasa cine citeste. Desi recunosc ca m-am cenzurat. Contradictii... Incongruente.... Nepotriviri... si totusi.... Pleonasme... Welcome to my world.

Glue

(04-08-2010)

We are all social beings. We need to interact, we need to talk, we need to be listened to. But it is so hard to find the person who is willing to offer you his or her time, because in this McDonaldized world (more about that in another post :P ) no one has time for the good stuff anymore. I, for example, find myself lost in the illusion of sufficiency.... and still i ask myself if this is the life i ordered. No, but this is what i got, so i'd better make the best of it.

I once had a friend whom i could tell everything. I would tell him the stupid things i did that day and i knew he would make fun of the routine events and turn them into something funny and worth remembering. We would talk about the black spider that freaked me out and he would send me links of tarantulas. We would laugh - and not just send smileys - but really laugh.
I would tell him about how i felt and i knew he would try to make me feel better. He would make me take off the pink glasses and see the natural beauty of life. I would never feel bad about myself for things i said or did because next to him i felt on the right side of weird. He would make fun of me sometimes, but it was mutual. I always felt he was there, that he cared, even if he always denied it. I would tell him the deepest secrets and he most hidden fears, i would ask questions. If i were to get ambiguous answers, at least i knew i was not alone in it, for i had shared it with someone who was there, online at that late hour. If, for a change, i got an answer... i was happy, coz he was the one helping me find my way through the difficulties that now seem a bunch of crap.
But then it all ended. And we could no longer get it back, coz once lost, trust is very hard to regain.
And i miss him. It is true that i miss him less every day, but on some days, i remember the long nights and the whole days that we stayed discussing the world order. Today is one of those days.
He's online. But i can no longer tell him that i am eating Nutella with a spoon. I can no longer share with him the joy of having finally said "NO" to something i should have pushed away a long time ago. Now i can no longer tell him that i want to return to how things were... because now i know for myself that a cup once broken can never be glued together to be the same as it was.

Oglinda, oglinjoara .....

Si uite asa intr-o zi frumoasa si insorita am decis sa pun si eu niste puncte pe "i", sa iau niste decizii, sa lupt pentru ce e al meu si sa renunts la ce nu imi apartine. Clipe furate, momente nemeritate, idei sugerate, preferinte impuse, liniste artificiala, timp grabit, surprize planificate si caldura cershita....
Retrospectiva mea insa nu are nici o legatura cu Sarbatorile de Iarna. Poate poate, ce-i drept, am decis si eu ca trebuie sa fiu mai buna, acum, in apropierea Craciunului. Si sper ca luminitsele de peste tot sa risipeasca macar un pic ceatsa care ma impiedica sa imi vad clar chipul din oglinda....

Ignorat si abandonat, il gasesc totusi exact aici. Asteptindu-ma. Nu am scris de un an si ii cer permisiunea unui alt suflet preocupat de monden sa ma alatur la starea sa de "febra musculara" cind vine vorba de scris ...

Si totusi mi-a fost dor. Dor de intimitate. Doar eu si gindurile mele.

Tin minte timpul cind scrisul pe blog era unica activitate intreprinsa intr-o zi. Rushinos ? Nu. Motivant. Treceam printr-o perioada de pubertate a mintsii, sau, mai bine zis, a inimii. Iar "tet-a-tet"-ul cu propria persoana s-a dovedit a fi inspirant.
Cautam in fiece zi tema pe care urma sa o abordez. Fie ca era ceva inspirat din amintiri, din viata reala sau din vre-un film, dezvoltarea unui subiect constituia un exercitiu foarte stimulant si util.

Acum insa, imi e greu sa scriu. Imi e greu sa gindesc. Imi e greu sa si citesc ce am scris. Pentru ca sunt alta.

Ce s-a intimplat in acest an ?

Am incercat lucruri noi. Nu am mai zis "NU". Am trecut unele limite, iar acel " se mai intimpla" tot revenea si revenea. Am devenit ingrijorata de situatie, insa cutia pandorei odata deschisa, te imbie sa-i scotocesti prin toate colturile. Am ranit, am ucis, am distrus. Am rupt, am taiat, am uitat, am ignorat, am judecat. Am parasit.

M-am schimbat.

Am iubit, am ajutat. Am zimbit, am trait. Am invatat, am uitat, am descoperit, am simtit, am acceptat. Am continuat, m-am schimbat.

Reflectia mea s-a schimbat. Sunt eu oare alta ? Sau o fi din cauza ca am schimbat oglinda?