When still in Italy...

Fara lacrimi insa cu mari pareri de rau, am parasit locul de vis cu stinci si mare. Ne-am culcat pe la orele 4, caci a trebuit in seara aia sa facem bagajele, sa scriem DIVUDI-uri cu poze pentru toata lumea si sa terminam acele bauturi alcoolice care deja de citeva zile ishi gasisera pacea in frigiderul nostrum comun. Ultima activitate din cele mentsionate a fost cea mai scurta si cea mai placuta – in 11 s-a dus repede sticla de vodka pesca – 20% si o sticla de Martini Bianco. Deci seara a fost productiva si am simtsit ca am finisat sejurul cu dreptul, cu paharul in mina si ciocnind uitindu-ne in ochi unul la altul, caci daca nu tsi se intilneste privirea cu cel cu care dai paharu, inseamna ca nu o faci din suflet.

Trezirea a fost la orele 7:30. In camera noastra au sunat 2 ceasuri, insa ne-am trezit la al doilea abia. La COLAZIONE am finisat ramasitele de Nutella. Am baut cite o cafea tare astfel incit sa nu simtsim oboseala si somnul, si la ora stabilita, adica la orele 9 eram toti afara, asteptindu-l, ca de obicei, pe Antonio, care, fiintsa ocupata, nici nu s-a putut bucura de vacantsa caci era mereu pe drumuri. In sensul direct al cuvintului. El insa nu a intirziat sa isi faca aparitsia, asa ca am pornit rapid spre Lecce… Cu maaare parere de rau am zis la revedere marii care pe Hartsile fizice este Adriatica insa in cele militare este deja Ionica. Oricum, de scaldat in cea Ionica ne-am scaldat.
Drumul spre Lecce nu a fost atit de lung cum am preconizat, si deci am ajuns la Centrale di Lecce in timp util pentru a achizitsiona bilete de Trenitalia cu cardul lui Giuseppe, acumulindu-i astfel puncte ce mai tirziu ii vor acorda beneficiul unor reduceri de prets. Apoi am folosit banii ramasi din Casa communa pentru a face “ un buon colazione” cu un corn cu crema si iarasi cu caffe in ghiaccio con latte di mandorla, acea specialitate sudica cu care eram deja obisnuiti.
Drumul spre Bari Centrale nu a fost atit de lung cit cel din miercurea saptaminii precedente. Atunci eram cu totsii intre vis si realitate, intre somn si constiintsa. Acum insa mi-am ascultat playlist-ul din rozov si am ajuns in Bari destul de putsin obositsi. Pe drum ma si plouase – era o fereastra deskisa si desigur ca trebuia sa ploua exact pe mine :)
In Bari ne astepta mereu veselul si voiosul parinte a lui Giuseppe, care ne-a dus pe totsi 5 acasa la familia Pinto. Acolo am dat de un apartament de marimi impresionante, aranjat cu gust si stil. Am luat prinzul cu Lasagna cu sos de rosii ca primul fel, 2 tipuri de mozzarella, straciatella, focaccia , tarta con zucchini si salata cu rosii si cocomero ( adica castravetsi ce acolo au o forma rotunda similara unui harbuz mic) la felul 2, si cu anguria ( harbuz) la felul 3. In pauza am gustat din mandorle proaspete gasite la balcon, apoi dupa ce am mai digerat toate cele imbucate in ora precedenta, ne-am reasezat la masa ca sa ne indulcim cu o inghetsata cu muuult mai gustoasa ca cea din Milano, si dupa spusele mamei lui Giuseppe, muuult mai ieftina. Desigur, cele 2 ore jumate de prinz s-au incheiat cu o cafea. Acest lucru mi-a dat energie ( era déjà a 3-a cafea pe ziua aia) asa ca in avion nu am avut stare si am citit toata revista pusa la dispozitsie de Easy jet. La Javotte am ajuns cu masina unui prienten al unei prietene – am avut astfel ocazia sa contrazic GPS-ul si deci sa mergem altfel decit indica acesta - caci de, cunosc si eu drumul si strazile din Milano dupa atitea plimbari, mai ales in regiunea Porta Venezia.
Aveam prea multa energie si simtseam ca nu dorm in noaptea aia. Am stabilit deci o seara in care se bea ceai – bautura pe care nu am gustat-o de o saptamina – si se urmareste un film. In lupta contra cronometru am reusit sa intirzii doar 7 min la locul indicat, insa si alea sunt discutabile :P
Ceaiul s-a dovedit a fi gustos, bomboanele din Puglia ciudate insa interesante, nucile si mandorle-le tari iar filmul inspirant. Trebuie sa crezi in ceva si doar atunci se va intimpla. Da, aici a fost mereu problema mea, caci sunt anumite chestii pe care le vreau insa pe care nici eu nu le cred posibile – deci am pierdut inainte sa fi inceput jocul.
Pina la urma, am dormit o ora intr-o pozitsie nesanatoasa si deci in urma sunetului oribil al soneriei nu imi simtseam bratsul drept. Am iesit dimnecioara pe strazile cica sigure ale Milan-ului, am fost claxonata de vreo 2 masini, insa am ajuns fara peripetsii la caminul pe care nu il voi vedea vreo 2 luni insa de care nu stiu daca imi va fi dor. Dupa ce mi-am rearanjat micul bagaj, m-am regasit in tramvaiul 30, in care cit pe ce erau sa urce controlorii ATM. Pe drum am vazut si un control riguros al biletelor si vreo 2 amende aplicate, insa eu eram in tramvaiul ce mergea in directsie opusa :P
Drumul spre Malpensa a fost foaaaarte lung – de o ora si ceva, lucru care mi-a amintit prima mea calatorie de la Malpensa la Milano Centrale intr-o zi de 16 septembrie 2007, calatorie ce a cauzat o intirziere bunicica si deci o intimpinare “ calduroasa” a persoanei ce ma astepta semi-iritata in Gara.
Bine ca am fost inspirata sa ma uit pe bilet si deci am descoperit ca trebuie sa cobor la Terminal 2, eu fiind linistita ca merg la Terminal 1. Odata aici un nene de treaba mi-a indicat un check-in Easy-jet “all destinations” unde statea o domnisoara ce vorbea in italiana cu accent rus. Asftel ma aflu aici, in fatsa unui magazin cu pretsuri triple in comparatsie cu cele din Milan, cu laptopu in bratse si punindu-mi intrebarea daca ar trebui sa maninc ceva sau sa las pe diseara ?