Simplu

"Fericirea este ca o minge de fotbal... Toata viatsa alergam dupa ea, insa cind se apropie ii dam cu piciorul. Eu insa vreau sa fiu portar, sa o prind in bratse si sa nu ii dau drumul..."
Exista asa momente in viatsa cind spui ca gata, aici este acel ceva pe care l-am cautat si pe care l-am visat atita timp. Exista asa momente in care iti dai seama ca totul este perfect, ca totul este exact asa cum ai dorit, ca este atit de bine.... Si vrei sa nu mai treaca acele momente pentru ca nu stii daca vor mai veni.

Fericirea este un lucru simplu. Trebuie numai sa vrei sa o simtsi, sa iti deschizi inima si bratsele si sa primesti ceea ce iti ofera viatsa. Trebuie sa lasi trecutul in urma si sa iei o gura noua de aer, trebuie sa nu ai frica de noi provocari si trebuie sa iti asumi anumite riscuri. Trebuie sa recunosti ceea ce simtsi si sa faci ceva ca visul tau sa devina realitate. Nu trebuie sa gindesti, caci nu mereu exista acea logica pe care o cautam involuntar cind lucrurile ne ies de sub control. Trebuie sa ai incredere in ceea ce simtsi, trebuie sa uiti de tot ce a fost inainte, trebuie ai rabdare sa cunosti si sa gasesti putere sa luptsi. Nu trebuie sa gindesti ci trebuie sa simtsi. Pentru ca nu mereu exista logica.

Nu, nu este greu. Da, este chiar simplu sa iubesti. Este foarte usor sa te lasi invaluita de bratele celui ce te fac sa te simtsi cea mai speciala, cea mai dorita si cea mai iubita. Este foarte usor sa zimbesti sub privirea celui ce te mingiie usor cu rasuflarea sa. Este foarte usor sa inchizi ochii si sa nu te gindesti la nimic, iar apoi sa ii deschizi si sa vezi o stea cazatoare. Iti pui o dorintsa? Da, sa fii atit de fericita mereu....

Pe un picior de plai...

"Vesnicia s-a nascut la sat" am zis noi precum zicea si marele poet si filosof L. Blaga si deci am urcat "3 copchii" asa cum ar zice bunica mea ( sa fie sanatoasa) intr-o masina si intr-o amiaza insorita am plecat spre satul parintesc. Daca cindva eram niste puradei care se tot invirteau in jurul casei si se catsarau pe tot ce era catsarabil, acum suntem persoane in toata firea - verisoara mea, care era mica de statura, blonda si mult timp fara dintsi acum este o fata frumoasa cu ochi albastri si suris fermecator; verisorul meu, pe care nu de mult inca il tsineam in bratse este deja cu vreo 2 capete mai inalt ca mine; iar eu sunt CICA mai matura si mai inteleapta decit eram cindva :) Ne era si noua ciudat caci era prima data cind mergeam la tsara singurei - insa daca totusi verisoara mea s-a invrednicit sa minuiasca atit de bine cutia manuala a masinii sale de 1.4, am decis sa mergem sa o vedem pe bunica.
La intrarea in sat mi-am amintit cum zburdam pe acele dealuri si cit de populat era totusi acel coltsisor de rai. Acum insa este pustiu, cresc spini si buruiene, nu se aude si nu se vede nimic. Casele care pina acum erau pline de voci si de energie, ograzile ce erau cuprinse de iarba si ocoalele ce tsineau animalele sunt acum pustii, darapanate, mucezite si gri. Pe dealuri nu se vede nimic, nici un suflet viu, nici o pata de culoare, nici macar un canin flamind ce cauta vreo pasare ratacita. Am oftat si am coborit pe drumul cel nou- cel vechi fusese spalat de catre viiturile cauzate de ploile lunii trecute, astfel devenid inutilizabil. Aparitsia acestui drum nou era totusi un semn ca nu totul este mort in sat si ca totusi se mai misca ceva, ca mai este o sperantsa. Majoritatea persoanelor sunt plecate la Moscova sau Leningrad, restul sunt prin Chisinau. Potsi numara pe degetele de la o mina familiile tinere ce locuiesc in sat - acestea se observa prin curatsenia din ograzi, prin aspectul proaspat al caselor si prin jucarii de copii in fatsa portsilor. Copiii insa nu se vad - cred ca totusi sunt si ei undeva pe acele dealuri unde si eu am capatat atitea cicatrici....
Bunica ne-a primit cu traditsionalul " Of of, mai baietsi... ", iar Tarzan si Tuzik sareau in jurul nostru si se tot incolaceau de bucurie sincera. Casa si ograda erau la fel, insa pareau cu mult mai mici... de fiecare data cind merg acolo ma si vad mica si zgiriata alergind pe scari si suindu-ma in copaci, parca ma vad fugarind toate animalele caci imi parea mie ca sunt destul de rapida ca sa le ajung. Parca ma vad minciunind-o pe bunica in legatura cu unde am fost si cu ce m-am ocupat ziua intreaga. Sunt sigura ca nici pina acum nu stie toate pe cite le-am facut cindva in zilele cind eram lasata din capul meu :) Acuma copii parca sunt diferiti, nu isi asuma atitea riscuri, au mai multe frici, insa poate si mai multa minte - multe din cele trebaluite nu trebuiau facute, insa totul a fost parte din educatsia mea, din incercarea mea de a descoperi lumea si toate misterele ei. Eram mica, si pe atunci puteam sa alerg descults prin iarba fara sa ma tem de insecte si de spini. Puteam sa strig cit puteam eu de tare si nu imi faceam griji ca ma aude cineva. Puteam sa stau in ploaie si sa ma bucur de stropii proaspetsi, sa imi scald picioarele in riuletsul din fundul ripii fara sa ma gindesc ca voi raci....
Ma uitam la verisorii mei si vedeam ca ei nu au aceleasi amintiri. Verisoara mea imi era companie fidela cind era vorba de stat la tsara si de umblat pe dealuri (la propriu), insa ea era chiar prea mica pentru a intelege si a savura acea liberate. Stateam pe acele pietre, visam cu ochii deschisi la un viitor frumos; asteptam cu sufletul la gura sperantsa ce venea de pe drum si se materializa in mashina parintsilor nostri - caci asta ne era sperantsa, sa vina parintsii sa ne vada.... sa se bucure si ei alaturi de noi, si sa nu ne certe toate petele de singe si toate hainele rupte.... Acele pietre pe care stateam si vorbeam despre toate celea, acele pietre pe care s-au creat personalitatsi si unde s-au nascut idei... Acele pietre pe care se vedea hotarirea surorii mele, umorul verisorului meu mai mare, nestatornicia verisoarei mele mai mici si vorbaraia mea continua :)))
Acum pe pietre cresc muschi si iarba. In ograda s-au schimbat multe. In casa cea mare totul este la fel- dulapurile, paturile, pozele de pe peretsi... Noi insa suntem altsii. Am crescut, insa nu trebuie niciodata sa uitam de copilul din noi.

The L word

Daca mult timp dansezi de unul singur, este greu ca dintr-o data sa mentsii ritmu l cu o alta persoana. Esti deja obisnuit sa te misti solo, iti cunosti rutina, iar chiar daca apare ceva neprevazut, stii ca esti doar tu cu tine si deci solutsionezi repede dilema si mergi mai departe. Gasesti tu acolo o miscare de legatura chiar daca tsi se schimba brusc cintecul, in 2 insa, te pocnesti cap in cap si mai calci si pe picioare daca nu calculezi bine.

Exista o diferentsa intre a te indragosti si a iubi pe cineva. Te indragostesti la prima vedere, de exemplu, sau in orice caz, foarte repede, iar persoana data este centrul universului tau si tu nu vezi si nu stii nimic mai mult ca ea. Simtsi acei fluturasi, acele furnicaturi, acele batai nebune ale inimii cind sunteti aproape. Este un sentiment nebunesc, insa anume prin el simtsi ca traiesti.
Iubirea insa vine treptat, impreuna cu atasamentul si afectsiunea. Deja incepi sa cunosti persoana data, te obisnuiesti cu ea, ii acceptsi lucid defectele si ii apreciezi constient calitatsile. Aici se creeaza o legatura mai stabila, mai trainica, ce poate ca nu ofera aceleasi senzatsii tari ca in primul caz, insa iti ofera un anumit grad de bine care nu se compara cu nimic.

Doi prieteni apropiati rar se indragostesc unul de altul. Ci doar prietenia lor poate trece in ceva mai serios, mai important, la un alt nivel. Deja cunosti persoana data, deja nu iti asumi atitea riscuri, deja stii aproximativ cum vor derula evenimentele. Si te bagi, pentru ca la un anumit moment din viatsa ta ai nevoie de acea sigurantsa ca totul va fi bine, nu mai ai chef de jocuri si de tachinari. Vrei sa construiesti relatsia perfecta, vrei sa stii incotro mergi si vrei sa o faci cu ochii deschisi, nu aruncindu-te intr-un oarecare abis caruia nu ii stii parametrii. Deja stii ca e serios, deja stii ca amu ii amu si ca trebuie sa iti joci bine toate cartsile. Desigur ca apare totusi acea intriga, acele mistere, caci nu potsi cunoaste niciodata o persoana in intregime, insa stiind ca ai luat decizia cu cap, stiind ca trebuie sa treci peste asta, gindesti si deci treci peste obstacole. Si ceea ce a fost o mica scinteie se transforma intr-un rug, iar ceea ce a fost o dorintsa si o curiozitate, poate, se transforma in certitudinea unei relatsii frumoase.

Si totusi, afectiunea/ atasamentul vine cu timpul... pofta deci vine mincind?

Minciuni, dulci minciuni

Minciunile. Cu totsii le spunem, fie ca celorlaltsi, sau noua inshine. Si chiar daca ele ofera o alinare de moment, adevarul are asa o caracteristica ce il face sa iasa mereu la suprafatsa. Si cu cit se intimpla mai devreme, cu atit e mai bine. Nu avem curaj insa, nu avem curaj sa spunem ceea ce simtsim si ceea ce se intimpla cu adevarat, pentru ca o minciuna este mai moale, mai blinda, ascunde ceea de ce iti este rusine si te lasa sa dormi linistit caci ai lasat deznodamintul pe miine. Insa daca nu spui ceva, acest lucru se simte in privire si in comportament, iar prin a ascunde un adevar important potsi rani mai adinc, potsi distruge mai multe decit daca ai fi fost sincer de la inceput.
E greu insa sa fii sincer. Ar insemna sa te deschizi, ar insemna sa ai incredere, ar insemna sa fii vulnerabil. Cui insa ii place sa fie vulnerabil??? Mereu dorim sa parem mai tari decit suntem in realitate, mereu incercam sa fim ceea ce nu suntem pentru ca suntem complexati de propriile defecte si nu putem accepta ca asa cum suntem putem fi iubiti si doriti, ca nu trebuie sa ascundem ca nu suntem ca ceilaltsi ci din contra, trebuie sa ne mindrim cu asta.
Uneori gresim, insa pentru a putea avea prietenii alaturi trebuie mai intii sa recunoastem acest lucru. Chiar daca acestia ne vor mustra si poate se vor dezamagi nitsel, pina la urma, prietenii adevarati sunt mereu linga tine cind ai cea mai mare nevoie, te vor ierta si te vor intelege, nu te vor lasa la izbeliste. Pe cind daca ii mintsi, si mai ales o faci sistematic, acest lucru distruge prietenia, sau orice alt fel de relatsie. Consider ca da, este bine sa mentsii un anumit nivel de mister, intriga, insa pina intr-un anumit moment - cind este momentul adevarului, daca iti pasa de persoana de alaturi, fii sincera cu ea, chiar daca uneori nu este ceea ce vrea el/ea sa auda. Poate va aprecia acest gest, poate va dori sa fie mintsit(a) mai departe, insa tu nu potsi lua aceasta decizie singur.

Eu nu ma pricep la a spune minciuni. Ma pricep insa la aminarea unui raspuns si la distragerea atentsiei. Si asa fac, cind nu pot/nu vreau sa raspund sau sa spun ceva cuiva. Da, uneori mint. Insa cind o fac, o mica parte din mine crede ceea ce spun. Caci ca sa mint pe cineva, trebuie sa ma mint mai intii pe mine insumi. Ma stradui insa sa fac acest lucru cit de rar posibil.

Cind eram mica, insa, eram o taaaare mare mincinoasa, si nici macar nu ma pricepeam la asta :)))

extras din filele copilariei mele, autor: sora mea
( vin eu acasa cica pe la vreo 15:00, lectsiile le terminasem la 11)

Mamica : " Unde ai fost?"
Eu : "Am stat afara."
Mamica : " Da de ce nu ai intrat in casa?"
Eu : "Tu nu erai acasa. Nu am chei."
Mamica : "Eu de la 12 sunt acasa."
Eu : "Eu cind am venit, nu erai."
Mamica : "... Si te-ai dus la Rodica."
Eu : "......Da."
Mamica : "Ce-ai mincat acolo?"
Eu : "Nimic."
Mamica : "Treci si maninca."
Eu : "Nu vreau."
Mamica : "Ce ai mincat acolo?"
Eu : "Olecuta de bors."
Mamica : "Olecutsa asta cit?"
Eu : "Ei... o farfurie."
Mamica : "Si gata?"
Eu : "Da."
Mamica : "Da la felul 2?"
Eu : "... ochiurele"
Mamica : " Si numai?"
Eu : "Da."
Mamica : "Da gura de ce itsi e murdara de piure?"
Eu : "Ei... si piure a fost... "

Paradoxul zilelor noastre - Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

Foarte foarte relativ

Sa fii romantic, sa fii ginditor, sa fii singur, sa fii tu. Sa stii ce vrei, sa stii unde ai fost, unde esti si incotro te indreptsi. Sa te simtsi bine si sa zimbesti in fatsa necunoscutului anume din cauza ca nu stii ce te astepta, anume din cauza ca poate fi ceva extraordinar ce nu ai mai simtsit vreodata. Sa te gindesti, insa in acelasi timp sa nu o faci. Sa lasi sa mearga de la sine. Sa incerci lucruri noi pentru ca nu stii niciodata ce vei descoperi in acele locuri unde nu ai cautat niciodata. Sa nu ai frica sa te deschizi caci doar asfel poate intra lumina si caldura. Sa ai incredere in tine si in prietenii tai, ei sunt acolo pentru a te ajuta si pentru a te sustine. Nu te ascunde, caci astfel risti sa para ca nu vrei sa fii gasit.

Oare mai este loc pentru iubire? Cind te afunzi in probleme materiale, cind ai atitea decizii de luat, cind sunt atitea confuzii, atitea clipe de nedumerire? Oare mai este timp sa iubesti? Oare mai potsi visa, oare mai crezi in iubire, cind te doboare alte probleme, mereu altele si mereu mai importante? Oare mai ai timp sa daruiesi o floare, sa primesti un compliment?
O viatsa traim. Fara a sti ce va fi miine. Exista doar aici si acum. Iar miine acest "acum" nu va mai fi. Miine vom fi diferitsi. Poate vom regreta ziua de azi. Poate vom regreta ca am fost fericiti, fara nici o grija. Poate vom regreta ca am incalcat atitea reguli. Astazi insa nu se stie ce va fi miine. Miine vom afla. Astazi trebuie sa traim.

Exista acele momente in viatsa unui om pe care nu le uitam niciodata. De multe ori sunt momente neintentsionate, momente in care pur si simplu tsi se opreste timpul si stii ca da, esti fericit, poate si fara vre-un motiv aparent. Mai trist este insa cind lasi sa treaca pe linga tine acest moment pentru ca esti prea ocupat gindindu-te la alte prostii.

Ginduri la miez de noapte

In aceasta noapte calda de vara cu eclipsa totala de luna visibila perfect de la etajul 13 al casei mele, eu ma gindesc la firea omului, la acea necesitate de a iubi si de a fi iubit. Pina la urma, suntem cu tosii comozi si sfirsim prin a ne apropia de acele persoane ce sunt apropiate de noi, pina la urma, acele persoane ce dau dragoste vor primi acelasi lucru inapoi. Trebuie sa ai doar nitsica rabdare.

Uneori insa iti doresti singuratatea, insa este pe un timp curt. Pacat insa cind te obisnuiesti atit de mult sa fii singur incit "uitsi" cum e sa fii cu cineva, atunci cind iti dai seama ca deja preferi singuratatea pentru ca este mai simplu, pentru ca deja iti place si pentru ca nu mai stii cum e sa iti fie cineva alaturi. Cel mai trist este atunci cind iti dai seama despre adevarul ce demult il evitai, cind descoperi ca nici tu nu esti persoana ce credeai, cind incepi a vedea cu totul altfel lumea, moment dupa care insa te inchizi inapoi in scoica ta si poate asteptsi sa te gaseasca cineva, insa de cele mai multe ori, speri sa ramii rece si solitar cit mai mult timp, pentru ca este mai sigur si nu implica nici un risc.

E complicat sa fii in 2. Sa trebuiasca sa luati decizii impreuna, sa aveti activitati comune, sa depinzi de cineva - sa iti pese.... Insa in acelasi timp, ai pe cineva ce iti este mereu alaturi, ce simte ceea de ce ai nevoie si este dispus sa te ajute, acel cineva ce are aceleasi vise, aceleasi temeri, acea persoana ce respira acelasi aer si vede acelasi soare exact asa cum il vezi si tu.

Poti descoperi insa ca nu poti. Ca nu mai esti acea persoana romantica ce daruieste / primeste flori si vorbeste inspirat despre sentimente si iubire. Descoperi ca preferi sa taci si sa ascultsi, ca preferi sa fii in umbra decit in lumina, ca preferi sa fii singur decit alaturi de cineva. Te-ai obisnuit deja. Si este greu sa te dezici de anumite obiceiuri. Si nici nu mai esti dispus sa faci eforturi. Descoperi ca iti este teama. Descoperi ca nu stii multe lucruri. Descoperi ca nu poti, si deci gasesti mii de scuze si te convingi ca nu vrei. Si crezi ca iti e bine. Fugi. Pentru ca nu vrei sa recunosti ca ai nevoie de ajutor. Si de nitsica afectsiune.....

Din Dacia venim...

Cele 10 zile de mare la Primorsk in mod normal incep la orele 5 dimineatsa in fatsa blocului central USM, unde se aduna persoane in majoritate albe la piele si somnoroase la fatsa. Aici te uiti in jur si cind vezi pe cineva ce are deja palaria de soare pe cap, iti imaginezi ca peste vreo 6-7 ore ( depinde de vama) de drum hurducat intr-un autobus care promite mult la prima vedere insa lasa de dorit cind ajungi sa il cunosti mai bine, te vei afla pe plaja insorita a Marii Negre. Chiar daca are ea marea alge, chiar daca nisipul e cu scoici iar soarele te arde insuportabil de puternic – iti vei scoate hainele si vei intra in apa verzuie in care se mai balacesc citeva sute de persoane.
Dupa ce ajungi, te inscrii si iei in primire casutsa, matura, ligheanul si caldarea - toate numerotate corespuzator casutsei alocate. Apoi urmeaza un lung proces de lichidare a tuturor inhabintatsilor camerei in care vei locui – adica a tuturor paianjenilor, mustilor si a celorlator insecte ce nu vor ezita sa apara iarasi a 2-a zi, insa procesul de exterminare se repeta cyclic si regulat:)
Pe la vreo orele 4-5 esti insa gata de plaja. Si da, marea cu nisipul sunt numai ale tale.
Pentru o familie tinara, sejurul de 10 zile in baza “Dacia”, Primorsk, Ucraina inseamna trezirea la orele 7:45 pentru a fi astfel gata de micul dejun de la orele 8 ce consta dintr-un fel de terci – orez, ovaz sau gris , o bucatsica de cascaval amarui dupa care terciul sus mentionat pare foaaaarte dulce si o bucatsica de unt, care e probabil margarina. Apoi se merge la plaja unde se citesc cartsi, se scalda, se bronzeaza, se joaca in nisip si se asculta discutsiile altor persoane de imprejur, caci de, ce altceva potsi sa mai faci?
Pe la amiaza se intoarce inapoi in baza pentru a fi present la masa , la fel de apetisanta ca si micul dejun, insa de data aceasta, cele oferite pe masa sunt greu de identificat, incit de mai multe ori au fost duse discutsii indelungi daca in farfurie este peste sau carne… Nici dupa ce se maninca felul de mincare respectiv nu se stie sigur ce a fost. Insa daca dupa vreo citeva ore te simtsi in stare sa maninci vreun harbuz sau un zamos, inseamna ca esti ok:)
La amiaza se doarme, caci toata ziua ai tras in plug. Dupa masa iarasi la plaja iar seara are loc un program sportiv-interactiv :fotbal, volei, badminton. Ziua se incheie sub acorduri de chitara si strigat de acordeon, risete si veselie provenite de la “Stefan cel mare” al bazei. De ce Stefan cel Mare? Pentru ca era locul de intilnire al celor 20 si ceva de omuletsi tineri ce aveau chef de viatsa, citec, peste si bere. Zi de zi, in cerc apareau persoane noi ce ascultau cintecele maestrului la acordeon ce ii dadea binisor cu cintece moldovenesti si cu adaptari de genul “Caminu nostru, unde intii noi ne-am cazat, plinge vahta neincetat”, aceste persoane ce cadeau pe ginduri cind auzeau strunele chitarei si incepeau a contempla vocile melodioase ce transformau orice cintec intr-o emotsie adinca. E drept ca pe la orele 11 se strica toata petrecerea, caci de bine de rau, muzicantsii, cind le vine cheful, devin cam galagiosi si deci nu puteau dormi copii de ei, asa ca totsi impreuna ne mutam sediul la plaja, unde pe nisipul rece, alaturi de marea linistita si sub cerul instelat fiecare auzea si vedea exact ceea ce voia, unde nu exista nimic mai mult voia fiecare sa existe. Apoi, cite unul, se imputsina audientsa, chitara se stingea cind ochii trag la somn iar corpul la patuc sau la Katran:) (discoteca:P). Dimineatsa ne gasea pe totsi somnorosi insa cu in zimbet de “Privetik” larg pe buze, iar laitmotivele gen “tzika-tzika” continuau si in ziua urmatoare.
Somnul era un lux, muzica o necesitate, berea o dorintsa iar pestele afumat o delectare. Cel ce era, din definitsie "inalt ca un brad, dar ce folos" ne distra mereu cu tupeul, indrazneala si vorba sa directa, astfel incit toata lumea din baza a inceput sa cunoasca limbajul secret al celor de la "Stefan cel Mare" si se utiliza pe scara larga acel "Privetik" molipsitor. Acordeonul, odata luat in miini, se oprea din cintat numai cind era nevoie de o demostratsie de "claritate" a berii - termen care mai apoi a fost atribuit tuturor activitatsilor si lucrurilor din jur, mai ales "claritatea zburlelii" :)))))) Calritatea berii, claritatea pestelui, claritatea "Mafia" ce dureaza 2-3 ore cu luuuungi discutsii si acuzatsii, claritatea altor bauturi alcoolice, insa si claritatea inghetsatei cu betsishor :) Claritatea licuricilor nocturni si claritatea stergarelului. Claritatea noptsii si claritatea incalzirii autonome. Pe scurt, 10 zile pline de claritate:)

Iarasi

Iarasi rucsacul, iarasi geanta pentru calculator, iarasi grija de a nu uita nimic, insa sigurantsa ca oricum pot gasi de toate la destinatsie. Iarasi noapte nedormita, iarasi calatorie indelunga, iarasi vama, iarasi alta tsara, alta valuta si alta limba. Am vrut aventuri si calatorii, iaka le am :) Ma duk a 2-a oara la mare si ma jalui. Ofofofof, grea viatsa asta :)))