Slight misandry

1968. Patty Pravo. Don't ask. Listen. It does strike a little bit close to home, but i think that every estrogen secreting human being has experienced this kind of emotion at least once in her life... Why at least once? Because those who have been through it once make sure they never find themselves in the same situation again. But still, there are some specimens that still don't know that men aren't supposed to be loved. They must be accepted. I will not specify what characteristix have made me write this post. I will just say that men and women use different parts of the brain, it has been scientifically proven. So yes, men are from mars and women are from venus. So choose the least worst martian from a bunch of bad, and then live with it... oh, i'm sorry, i meant to say "live with him". And most importantly, keep your distance and your calm where everyone can see it. Do not even think of getting involved. Do not even think of affection. And if you do start to feel the butterflies, make sure he does not know it, coz it might go to his head.

Tu mi fai girar, tu mi fai girar - You spin me around, you spin me around
come fossi una bambola - as if I were a doll
e poi mi butti giu', poi mi butti giu' - then you toss me away
come fossi una bambola - like a doll
Non ti accorgi quando piango - You don't realize when I'm crying
quando sono triste e stanca, tu - when I'm sad and tired
pensi solo per te. - you only think of you
No ragazzo no, No ragazzo no, - No boy
del mio amore non ridere - don't laugh at my love
non ci gioco piu' - I don't play with it any more
quando giochi tu - when you play
sai far male da piangere - you can hurt till I cry
Da stasera la mia vita - From tonight my life
nele mani di un ragazzo, no - in the hands of a boy
non la mettero' piu' - I won't place it any more
No ragazzo no, - No boy
tu non mi metterai - you won't put me
tra le dieci bambole - among the ten dolls
che non ti piacciono piu' - that you don't like any more
Oh no, oh no..no ragazzo no.

P.S. Misandry - hatred of men. But do not worry, it will pass, it is just a phaze.

Lezione di italiano

De dimineatsa, m-am trezit zimbitoare la o ora harnica, insa imediat cum am vazut ca dupa geam ploua, mi-am regasit pozitsia dulce in patuc, chiar daca deja pusesem pijamaua in dulap si deschisesem calculatorul. Ziua promitea sa fie una buna, insa am decis sa amin nitsel inceputul ei si deci sa imi permit sa lenevesc in asternuturi intr-o zi atit de posomorita.
Trezirea insa a survenit in jurul orelor 10, caci la 10:30 aveam curs de italiana - lectsie la care ieri mai nu am adormit pe masa. Astazi mi-am luat masuri de precautsie - de fiecare data cind vedeam ca sunt in pericol de a ma departa de tema lectsiei super interesante, luam cite o bomboana mentolata, gustul careia imi facea sa imi simt proaspete caile respiratorii si deci creierul primea cantitatea necesara de oxigen, lucru care m-a tsinut atenta cele 2.30 h.
Profesorul insa trebuie sa aiba o rabdare de fier, caci de fiecare data, dupa o lunga explicare a unui fenomen, a unei partsi gramaticale sau a unei expresii frazeologice, se gaseste studenta din Suedia / Norvegia / Finlanda sa intrebe ce inseamna cel mai banal cuvint posibil, lucru care denota faptul ca toata vorbaraia precedenta a fost in van.
Astazi am studiat viitorul, " futuro prossimo si anteriore", adica viitorul viitor si anterior :)) Tot la sugestia studentei sus mentsionate, pentru care da, este greu sa invetse o limba atit de diferita de a ei, insa insistentsa ei nu mai este vazuta ca ambitsie ci ca ceva de-a dreptul enervant, cum sa intrebi de exemplu ce inseamna "segreto" ?? Stii engleza, nu? Mai fa si tu analogie si lasa profesorul sa treaca la ceva cu adevarat interesant, ca de exemplu istoria Italiei, cultura, geografie, traditsii, despre care mereu vorbeste cu multa pasiune si dedicatsie. Omul este o enciclopedie ambulanta, dupa ce ca preda si limba rusa, curs optsional, stie cuvinte si expresii in cite limbi se vorbesc la Bocconi. Nu mentsionez faptul ca stie cit se poate de multe despre Italia, din orice domeniu, cunoaste insa si multe date despre alte tsari, uneori chiar te pune in galosh cu informatsii despre tsara ta pe care tu nu le stii. Vorbeste de muzica, literatura, arta, fotografie, politica, sport, mass-media, geografie, istorie, biologie, culinarie ( azi am discutat ce fel de broaste sunt comestibile:) ) etc... Lucru care te pune nitsel pe ginduri.... si pe Wikipedia/ Google. Deci pina la urma, exista si italieni care vad mai departe de nasul lor, care nu se limiteaza la limba italiana si limba "tsarii lor", care stiu ca in afara de paste si pizza mai sunt si alte feluri de mincare cu care alte natsiuni se simt bine mersi, care nu se simt superiori doar din cauza ca s-au nascut intr-o tsara capitalista si care accepta pe cei ce sunt diferitsi fara sa ii considere inferiori. Deshi am impresia ca toate acestea sunt rezultatul studiilor + educatsiei + valori si principii personale. Nu am nimic contra italienilor de rasa pura, insa cu cit mai mult ma aflu intre ei, cu atit mai mult ma bucur ca sunt moldoveanca, cu toate punctele negative, cu toata saracia si micimea noastra. Insa cind vine vorba de omenie, sustsin sus si tare ca noi suntem oameni MARI.

Paste Fericit ! (2)

Sarbatoarea de Pasti a inceput cu ginduri catre cei dragi, desigur. Am primit acel pachet de la Gobba si mirosea deja si la mine in camera a Paste - cozonacul de acasa poate ca nu este la fel de gustos ca Colomba italiana, insa acesta vine de la Franzelutsa si are eticheta in romana. Am aranjat toate pe politse, mi-am scris in lista care este ordinea activitatsilor din seara aia si m-am pus intr-un final sa urmaresc acel film cu eticheta " pentru zile in care nu am chef sa gindesc ci sa vegetez si sa ma uit la un film fara sens cu foarte multe efecte speciale" pe care demult il aveam in calculator. Nu am rezistat insa mai mult de 20 min, si deci m-am trezit din vegetatsia mea pe la orele 8 si am decis ca ar trebui sa ma apuc de treaba. Deshi in comparatsie cu cite bucate sunt pe masa la bunica in aceasta perioada, eu in ziua aia avea sa ma multsumesc numai cu oua rosii, sare si citeva legume / fructe. Oricum nu imi era foame.
Am citit frumushel instructsiunile de pe pachetul de vopsea de oua- lucru pe care nu il fac mai niciodata, deci a fost un progres... Apoi mi-am adus uneltele din camera si am trecut la activitatea propriu-zisa, fierberea oualor. Nu fara emotsii a trecut acest proces - da, cit de greu poate fi sa fierbi un ou?? Insa data fiind experientsa mea de incilcire in lucruri simple si incapacitatea mea de ma descurca cu probleme banale, am decis sa imi iau toate masurile de sigurantsa, si deci am urmarit cum fierb simbolurile de pasti si am avut grija sa le las citeva minute in plus, ca sa fiu sigura ca nu ma fac de ris cind le voi ciocni si acestea se vor dovedi crude. Apoi a urmat vopsitul propriu-zis. Doar fierbi apa, rastorni in ea contsinutul pliculetsului si pui ouale - nimic mai simplu, insa eu m-am simtsit cum ca mare lucru as fi facut si eram foarte mindra de rezultatul obtsinut. Desi la un moment dat a trebuit sa renunts la ideea ca voi avea oua roshii si deci trebuia sa ma multsumesc cu oua roz, am gasit insa o solutsie si deci pina la urma, s-au inroshit. La sugestia unei foarte bune gospodine, am uns operele mele de arta cu ulei pentru a le da nitsel luciu, apoi am primit in dar si niste ornamente - multsumesc 518 + 1/2*128. Deshi ornamentele sunt pentru acele oua ce nu sunt " frumoase", am primit darul ca un act de bunavointsa si nu ca o aluzie " na, macar citeva oua sa fie decente" :))
In drum spre biserica, am depanat amintiri si am discutat traditsii de Pasti. Toata lumea era departe de familie, si ne aveam doar unul pe altul. Stradutsele pustii, aerul de primavara, prietenii alaturi, ouale rosii in geanta si cozonacul in pachet. Cam asa a aratat noaptea de Inviere. Biserica era mica si neprimitoare, lume nu era foarte multa. Preotul a trecut prin multsime in graba, lasindu-ne pe noi sa ne intrebam " Suntem sfintsite deam?" Am ciocnit si am mincat oua rosii, apoi, plini de veselie, am pornit spre casa. Din bunavointsa enorma al acelorashi persoane 518 + 1/2*128 am mincat si pasca in noaptea sfintelor Pasti, culcindu-ma apoi desigur cu stomacul plin, asa cum as fi facut-o de eram acasa in patul din casa cea mare a bunicii.
Dimineatsa a venit insa prea brusc. Din motive necunoscute, imi batea soarele pe perna - lucru care nu mi s-a intimplat de prin ianuarie. Era cam bine mersi miezul zilei, si deci a trebuit sa fac ochisori, insa nu era cu prea multa tragere de inima. Primisem mesaje de la prieteni, lucru care m-a motivat sa imi ridic posteriorul obosit din pat si sa ma deplasez cu cca 1 m departare de el, pe scaun, in fatsa calculatorului, si sa raspund urarilor de bine si sa spun "Cu adevarat a Inviat ! "
Zilele de Pasti a trecut in liniste si pace. A fost exact asa cum am vrut eu sa fie. De cite ori am trimis/ primit mesaje de Pasti " sa itsi fie inima luminata, sufletul linistit si cei dragi alaturi", insa abia anul acesta am inteles care este pina la urma sensul acestei sarbatori.

Sa renunts, sa nu renunts...

Cind este momentul sa renuntsi? Oare toate obstacolele din calea noastra sunt menite sa ne faca mai puternici, sa ne invetse cum sa trecem peste ele, sau avem totusi o cale prestabilita pe care trebuie sa o urmam, si deci sunt unele chestii care nu trebuie sa se intimple? Cind este momentul sa acceptsi ca unele chestii sunt imposibile, cind trebuie sa renuntsi si sa spui ca nu te-ai dat batuta, ci ai acceptat ca este imposibil? Cind recunosti ca nu, ouale de pasti nu se vor face mai roshii? Cind decizi ca nu, poate nu itsi este dat sa mergi acasa chiar daca incerci sa pleci deja de vreo 2 luni? Ne facem singuri destinul? Ne facem singuri norocul? Ne facem singuri viitorul? Exista oare imposibil? Sau singuri ne creem obstacole?

Posesorii unui permis de sedere valabil eliberat de unul din statele membre UE , pot intra si ramine pe teritoriul statului roman pentru o perioada de 3 luni in decurs de 6 luni, fara obligativitatea obtinerii unei vize de intrare daca indeplinesc celelalte conditii de intrare. ..... ....

Sa fie sanatosi lucratorii de ghiseu de la aeroport ce nu ishi cunosc meseria si sunt atit de indiferentsi fatsa de lume, ce nu au pic de omenie si de intelegere, ce nu se sinchisesc sa dea un telefon in plus pentru a clarifica o situatsie si astfel, in sfinta zi de Pasti, ucid sperantsa naiva a unei biete studente de a fi cu familia ei in aceste zile. Sa le dea Cel de Sus multa sanatate si functsionarelor de la Questura si de la Ambasade, pentru care lucrul cu oamenii este la fel ca si lucrul cu documentatsia, pentru care nu mai exista conceptul de amabilitate si nici de intelegere, darmite de ajutor pentru care nu, nu sunt platite in plus. Sa le fie mintsile luminate si celor ce sunt sus pushi din cauza cumatrismului si nu datorita compententselor, caci confruntatsi cu o problema, prefera sa o ia pe calea cea ushoara, care niciodata nu este cea corecta, si anume "imi pare rau, nu va putem ajuta cu nimic." Corectare, "Nu imi pasa, nu vreau sa va ajut " ...

Paste fericit !

Dimineatsa in ziua inainte de pasti este deobicei mult mai linistita ca celelalte in pofida trezirii impuse, a pregatirilor in toi si a multitudinii de persoane ce forfotesc in apartamentul cu suprafatsa totala de 65 m. Mamica este comandantul suprem, ea stie ce si unde merge, ce si unde se gaseste, ea spune cine si ce face. Tata nu este nicaieri la orizont - dupa atitsia ani stie deja ca nu trebuie sa se gaseasca in apropiere, deci se fytsyie pe linga mashina si ishi gaseste de lucru in alta parte. Victor inca nu stie acest lucru, deci cade in capcana si este nevoit sa urmeze indicatsiile mamicai privitor la ce si cum trebuie facut. Diana se supune caci stie ca este doar o dimineatsa dementa ( :))) ) si totul ia sfirsit in citeva ore. Calin este cel mai fericit, toata lumea ii face mofturile si ii da ceea ce ii doreste rynza doar ca el sa ii lase pe totsi in pace si nu sa se incilceasca in picioare. El este de acord, poate sa incurce tuturor si peste 2-3 ore- el nu se grabeste. In tot acest peisaj, eu sunt cea care face de toate si nimic. Eu, ca mezina, alerg de colo colo, dau sfaturi colo colo, ajut pe unde apuc si incilcesc treaba pe unde pot. Asta e treaba mea si ma pricep la ea.
In sfirsit, dupa ce toata lumea e impachetata si toate lucrurile sunt aranjate in mashina fara insa a fi categorisite, lucru care face descarcarea mashinii la destinatsie o activitate extrem de placuta, pornim, intr-un sfirsit. Drumul este lung si anevoios datorita efectului cumulativ al drumurilor bortelite si al fluxului de mashini cu shoferi moldoveni - kiar daca sunt multe vehicole cu numere de strainatate - este unica perioada in an cind fiecare a 3-a mashina are numere de italia, germania, spania, romania etc - pina la urma, cine face scoala de soferi in moldova se vede de departe.... de el trebuie sa te pazesti.
Odata ajunsi, dam cu ochii de energia intruchipata in bunica mea. Sa fie sanatoasa, la anii ei, este mai zglobie si mai vioaie ca o italianca de 20 ani... deshi nu, nu este o comparatsie tocmai buna, italiencile sunt lenoase la orice virsta :)
Simbata Pastelui nu variaza mult de la an la an, discutsii, gesticulari cu obiecte de bucatarie, si incercari de a schimba sistemul care este insa prea puternic si indestructibil. Daca bunica zice ca caldarea aia e albastra, nimeni deja nu mai comenteaza ca este in realitate verde. Daca se cere sa se aduca "patlagele jignite", nimeni nu se intreaba de ce se pun in galushte "roshii ofensate". Daca se urla din senin si aparent fara sens, se intelege ca se aude un pui tsipind undeva pe deal, care are nevoie de ajutor fonic. Doar persoanele nou venite in familie - ginerii si cumnatsii, dau nedumeritsi din umeri, insa o fac atit de naiv si sunt atit de buretsi ca in foarte scurt timp devin si ei elemente indispensabile a acestei mashinarii. Nimeni nu se mai mira de ce pe totsi ciinii ii cheama "Tarzan"- si nu, nu au grade de descendentsa, Tarzan I, Tarzan II, Tarzan Junior.... Doar Tarzan. Nu este ciudat ca toate vacile erau "Joiana" sau "Florica" in dependentsa de culoare, de ce toate pisicile sunt speriate si maninca castravetsi muratsi, de ce sacul cu faina este linga sacul cu zahar si deci de 3 ori din 5 umpli zaharnitsa cu faina, de ce sarea este tsinuta intr-un vas super mare pe masa, de ce gainile au 3 vase cu mincare, de ce foarfecele nu este niciodata acolo unde l-ai lasat si muuuulte alte chestii. Totul este normal. Pina la urma, invetsi ca la noi in familie rareori se pun intrebari, ci se fac afirmatsii : "Ha, uite ce interesant e asta... " De obicei, nu obisnuim sa dezvaluim adevarata fatsa a familiei noastre persoanelor din afara, chiar daca acestea intentsioneaza sa devina parte componenta a acestea. Este periculos si poate duce la anularea tuturor planurilor. :))))
La orele 12 in noaptea de Inviere incepe slujba la biserica, deci toata lumea are ceva de spus cind vine vorba de ce trebuie sa ia bunica incolo, cu ce sa se imbrace, ce culoare sa ii fie basmaua etc. Bunica a pregatit deja locul de munca, si pleaca la biserica de peste carare. Mamica initsiaza procesele, eu si majoritatea continuam dupa exemplul ei, tata face glume si mentsine lumea treaza dupa orele exagerat de tirzii, iar calin fosaie in dormitor. Se face miel umplut, galushte, rasol, mincarica ( din carne de miel si cocosh si sos de legume cu condimente), salate si desigur, racitura, care este turnata in vase in dimineatsa dupa cele citeva ore de somn. Te trezesti cu sunetul lingurii ce da de fundul cratitsei mari cu floricele albastre si cu un "buna dimineatsa, cum ai dormit?" de la mamica ce tocmai a pus rasolul in farfurii. Cearshafurile sunt reci insa ai asa o impresie ca aerul de afara este si mai rece, de aia nu ai chef sa te ridici din patul ce nu este de pe timpul bunicii, ci a strabunicii. Insa paharele nu se spala singure si nici masa nu se aranjeaza, pe cind oaspetsii da, se autoinvita. La lavoar se gaseste numai apa rece, de aia cind itsi este oferita cu multa afectsiune o canutsa cu apa calda ce initsial era destinata pentru barbieritul lu tata, aceasta este primita cu cel mai larg zimbet posibil dat fiind chipul tau pe jumatate adormit. Demult nu am facut kestia cu spalatul in apa cu un ou roshu, un ou alb si un banuts. Cind am aflat ca nu exista mosh Craciun am renegat si Iepurashul de Pasti....
Se maninca, desigur, sfintsit. Pasca, ou, sare, cash, salam - ultimul este datorat faptului ca nu conteaza ca deja nu mai sunt timpurile alea grele, salamul este oricum considerat delicatesa.
Calin anul trecut tot intreaba " Cind vine Pastele?"
"A venit deja"
"Pai unde e? Nu il vad... "

Deja vu

Dimineatsa a venit in liniste, asa cum ma si asteptam. Giuseppe si Antonio si-au luat azi zborul spre tsarile calde - si nu vorbesc deloc metaforic, in "tsara" lui Giuseppe, Puglia, sunt la moment sunt 17°C, insa duminica se fac 20°C. La Antonio, in Corsano, Lecce, aceeashi regiune Puglia, este mai racoare, cam 15°C, dar se incalzeste. Insa trebuie sa tsinem cont de faptul ca °C din sud nu sunt °C in nord, si nici pe aproape de °C ale climei continentale. Acum, la 18:32 GMT+1, Milan, sunt 21°C, si se scot genunchii si decolteul la vedere. Da, este cald si bine, si da, ma bucur enorm de mult ca deja nu trebuie sa mai sufar de frigul ce m-a chinuit toata iarna si jumate de "primavara".
Ziua precedenta ne-am luat ramas bun de la baietsi, caci totushi este mult pina in 2 mai cind ishi fac iarashi aparitsiile galagioase la etajul 5. Intr-o seara plina de voie buna si de multilingvism, am aflat ca Tweety in italiana se numeste Titti si este de gen feminin - fiind italieni si deci din definitsie incapabili sa invetse o limba straina, copii nu sunt impushi sa urmareasca desene animate in original, acestea fiind dublate. Desigur, in procesul traducerii se pierd multe elemente ca de exemplu sexul personajelor - Tweety (scuze, Titti) este de gen feminin, iar "Sylvester the Cat" devine "Il gatto Silvestro". Ne-am imbogatsit vocabularul si cu o insulta noua " brutto sporco comunista", am fost martore la un show de imitatsie si la o sesiune de canto, in repertoriu fiind si O-zone (sau Haiducii, varianta cover comercializata in Italia si Europa) cu "Dragostea din tei" - datorita accentului teribil de amuzant, ignorantsei totale fatsa de ce se spunea si data fiind lipsa de luciditate baietsilor cauzata de cele 2 pahare de vin, spectacolul a devenit de neuitat. Nu am mai ris demult atit cit am ris in seara aia de joi cind puteam in sfirsit sa uitam cu totsii de teorema lui Bayes, de probabilitate, de optimizare si de numere aleatorii. Am invatsat si eu intr-un final un cintecel de la italienii ametsitsi, si anume " tralalala ... con le labbra prendi il zucchero.. lalalala " :-D
Azi pe la amiaza, shi-au luat mai intii autobuzul si apoi zborul si aradenii. Am plecat de acasa exact la timp si am fi fost linga autobuzul spre "Bergamo - Orio al Serio" cu mult inaintea celor ce avusesera punctul de pornire Kramer, insa faptul ca bagajul Adinusei voia sa protesteze importriva faptului ca contsinea doar 14 kg prin a se accidenta imediat dupa ieshirea din camin , deplasarea de la statsia tramului 9 pina la autobuzele spre aeroport a durat exact cit drumul de la Javotte pina la statsia de tram sus mentsionata. Ritualul de ramas bun nu a fost foarte trist pentru ca este prea soare si prea Paste ca sa te smiorcai in gara cu totsi tsiganii, chinezii, arabii, negrii etc uitinduse la tine. Da, este mai liniste, da, este pace, da, imi va lipsi zgomotul si actsiunea, da, este gol si gri totul, insa eu il am pe Hugo Bob si deci ma declar fericita :) Ii urez insa Adinusei si celorlaltsi un zbor placut si Sarbatori Fericite alaturi de familie si de prietenii dragi. Eu mi-am luat deja cozonacul de la Cascina Gobba - ritual pe care chiar l-am savurat astazi, e drept ca avind ochelarii de soare pe ochi si muzica in urechi, doar un simts din cele 5 m-a facut sa imi amintesc de ce nu imi place linia de metro verde, si anume toate izurile ce denota populatsia atit de putsin selecta ce populeaza subterana.... Mi-am facut si cumparaturile pentru Pasti - modest, insa stilat.
Da, simt ca este IARASHI Paste :))) Iarashi liniste. Iarashi soare. Sarbatori fericite !

Vegetation mode

25 aprilie 1945 - Eliberarea Italiei de sub ocupaţia fascistă. Este o zi de extrema importantsa in istoria tinerei republici italiene, caci reprezinta apogeul procesului de trezire a constiintsei nationale, un moment de salvare morala a tsarii. Pentru mine, unica trezire a zilei de 25 aprilie 2008 a fost din somul bine meritat. Azi am trecut de la "intangible mode" de ieri la "vegetation mode". Suntem doar eu si Hugo Bob.
Azi este ziua in care ne prefacem ca e simbata. Azi se trezeste lumea din betsiile de ieri. Azi lumea ishi face bagajele si se gindesc la casa si la familie. Azi lumea vegeteaza caci nu are chef de nimic.
Am avut un vis foarte banal insa foarte frumos. Combinatsie de alb si albastru ( deci nu e numa alb/negru), ochi caprui, nici un zimbet, nici un cuvint. Dorintsa. Tristetse. Intrebare.
Primul meu gind de dimineatsa - oare spunem ca suntem "originali" doar ca sa nu spunem ca suntem ciudatsenii?
Pina la urma a fost alegerea mea. Deshi nu am reactsionat in cel mai bun mod cind m-am confruntat cu adevarul, dar a fost frumos in clipele in care renuntsasem la reguli si la "nu trebuie". Era doar "vreau".
Da, traim in societate. Da, exista anumite reguli. Insa majoritatea standardelor sunt stupide. Iar noi, ca oile, le urmam caci asa se face. De ce se face? Nu se stie. Insa asa se face. Mi-am amintit acum de povestea celor 5 maimutse. In diferite surse numarul maimutselor difera, insa ideea este aceeashi. Si da, asa sunt lucrurile, si nu altfel. De ce? Hm....
L-am imbratsisat pe Hugo Bob si nu aveam putere sa ma ridic. Da, sunt geloasa cind vad ca este moale, pufos si iubibil pentru toata lumea. Insa stiu ca este doar al meu, ceea ce ma face sa il iubesc si mai mult. Da, se spune ca omul mereu vrea ceea ce nu poate avea.. azi insa, vreau sa vegetez, si, surpriza, pot sa o fac fara prea mari mustrari de constiintsa. Da, o dau inainte cu crema ce se vrea de ciocolata cind in realitate este din prafuri si aditivi... dar ma prefac ca e Nutella si ma bucur de ea. Insa ma intreb a la Carrie Bradshaw din Sex and the City, daca este bine sa ne prefacem? Si pina cind? Sa ma prefac ca sunt bine? Este evident ca personalitatsile noastre nu sunt compatibile. Ca nu ne intelegem. Este oare din cauza diferentselor de cultura? Diferentse de limba? Diferentse de educatsie? De valori? De idei? Prefer sa nu vorbim. Asa ma simt in largul meu. Daca am ajuns sa prefer sa tac, nu este oare un semn? Deshi e ciudat, vreau sa tac, insa sa fiu cu el.... Asa, in liniste. Sa il ignor pe Hugo Bob si sa il las sa se odihneasca de imbratsisarile mele dureroase si sa fie el ursuletsul meu. Caci este moale si cald...

25 aprilie - a 115-a zi a calendarului gregorian. De azi, nu mai beau cafea.

1,2,3, go !

Put on your smile and keep your head up. Maintain position and do not let any sign of fatigue or irritation show. Be open minded and always eager to help. Pay attention and do not speak more than necessary. Be kind and friendly. Dress black and white.
Sometimes, this is the only way.
Nobody really cares if your smile is sincere, so learn how to fake it.
Nobody wants to hear the truth, they want to hear what pleases them. So lie.
Nobody likes the complicated. The simpler the better. Filter.
Sometimes it is better not to talk. Just smile. Make belief.
Some things are not as we want them to be. Pretend they are.
Sometimes things are black and white. There is no middle. Accept it.

Just me

Is it bad to be different? When in Rome, do as Romans do? When is there need to change, for what reasons, to what extent and with what consequences? I know the things that i want to change in me. I know the things i cannot change in me. I know the things i want to keep. Does that makes me inflexible?
I never try to seem what i am not. And maybe it is a mistake, as some things need to be hidden. I do not underline them, but neither do i lie when i am confronted with the facts - i'd rather be honest from the beginning because sooner or later, the truth comes out. But is later better than sooner?
I am not multifaceted, but i am complicated. It is hard for me to know how i will react in different situations, but i know how i will not react. People judge others after themselves. Thus i am judged in so many manners. Why do we put ourselves in the same basket and cannot accept the idea that yes, we are all different? Remember, you are unique, just like everybody else... If you cannot forgive a lie, that does not mean that i can't. If you have certain values, chances are that mine are different.... If you respond badly to cruelty, that does not mean that i will too... I might understand you even if you do not understand me. I might help you even if you do not help me. I might smile sincerely even if behind your smile i see only frustrations and envy..... I might look for you when you have already given up hope on me. Because i am not you.

Florin Chilian- Chiar daca

Ieri - Gardadventure

A.S. Am o problema cu lungimea posturilor mele. Imi cer scuze de cel de mai jos, ce contsine 1.394 cuvinte. Daca sa consideram ca dupa ce am efectuat un test simplu am descoperit ca eu citesc cam 6 -7 cuvinte pe secunda, acest post ar trebui sa va ia cam 4 minute din viatsa. Enjoy !

Spontan, rapid, eficient. Lake Garda, here we come.

8:00 – trezire panicata din cauza sentimentului ca am pierdut trenul – deci da, starea de anxietate ce nu stiu carui fapt se datoreaza continua.

9:30 – bem cu Adinusa cafeaua de dimineatsa, noua mea dependentsa – oare asta este cauza anxietatsii de mai sus?

10:05 – la statsia 15, via Castelbarco, si eu si Adinusa surprinse placut de soarele ce stralucea in pofida starii de somnolentsa si de " da-mi o pace si itsi dau 3 inapoi" care ne domina. Ne-am lasat mingiiate de caldura similara unor zile de primavara veritabila, aceste ginduri ( sau lipsa acestora) fiind tot ce se intimpla in creierashele noastre super obosite de vise, dorintse, intrigi, intrebari si tentatsii.

10:20 - Am urcat in 15 cu aceeashi stare de letargie. Ma scapa insa ideea ca degraba voi fi ieshita din Milano - nu stiu de ce, insa ma sufoca acest orash, eu am neovie de spatsiu, de copaci, de liniste si de aer, ceea ce, surpriza, nu se vinde nicaieri.

10:35 -Gara Lambrate este tot acolo si de acelashi gri-maro dubios. Oscilam intre a cumpara bilete spre A sau spre B insa pina la urma am fost destul de inspirate sa apelam un abonat vodafone si sa aflam ca punctul in care dorim sa fim in jurul orelor 12 este C.

10:55 – apare abonatul vodafone sus mentsionat si este trimis imediat sa composteze biletele achizitsionate anterior.

11:15 – Ne aflam in tren, intr-o stare de amortsire, mai ales ca pe scaunul meu cadeau razele soarelui care m-au moleshit si mai mult. Cumatrul a dat dovada de lipsa de incredere totala in cumatra sa, si nu era convins ca se afla in trenul corect- da, sunt eu neatenta si neindeminatica, insa faptul ca am supravietsuit in Milano aproape 8 luni arata ca totushi am ceva spirit de autopastrare si directsie.

11:17 – se intimpla ceva pe peron, cica politsia cauta un barbat. Galagie, forfota. Ca in filme. Noi revenim la starea de molesheala.

11:20 – catselul din cupeul de alaturi devine super nervos. Crede sincer ca I-a venit sfirsitul, saracul patruped nu putea percepe cum poate el sa se miste fara a face nici un efort??

12:30 – Am ajuns la destinatsie. Drumul a fost incredibil de placut de lung - nu voiam sa ne ridicam din scaunul ala nici cu macaraua - cumatru cam dadea din umeri - cu 2 fete, se astepta la mofturi, la taraganari si la smiorcaieli, insa pina cind rezista.

12:35- Gara era placut pustie. In sfirsit dadusem de acel sentiment atit de cautat - libertate !!!!! As fi zis ca eram doar noi pe peron, insa nu, undeva in departare se vedea o aratare ce fuma - dar de dragul relatarii, pretindem ca nu era nimeni si eram unicele fiintse vii din gara. Totul era ca intr-un film vechi, pustiu, lemn, culori vii insa liniste mortala. Foarte frumos.

12:40 - Urmindu-l pe cumatru, caci demult am decis ca reprezentatsii sexului masculin au un simts al orientarii mult mai bine dezvoltat ca cel al partii feminine, am ajuns pina la o statsie de autobuz, cu transportarea gratis de la gara la Gardaland. Daca e gratis, am zis noi, de ce sa nu luam autobuzul, sa vedem unde ne duce si apoi decidem ce facem mai departe de acolo. Zis si facut. Autobuzul se simtsea ca presteaza un serviciu fara plata caci prea bine replica transportul urban din Chisinau, insa au fost doar 5 minute de buzzuiala si de zdranganeala. La Gardaland, surpriza. Edificii din piatra gen The Flintstones, havuz, flori ( lalele violete, era una roshie accidental intre ele si parea atit de ciudata), muzica din desene animate… totul te imbia sa mergi la casa si sa intrebi cit costa biletul, dupa care insa sa faci cale intoarsa, sa admiri intrarea si sa ieshi pe aceeashi poarta, iar cu litere mari de culoare albastru deskis tsi se ura binevoitor "arrivederci" ! Eu ma uitam nostalgic la parcul de distractsii si imi aminteam cum eram cu un an in urma la Six Flags, USA, eram noi cei verzi, cei ce tsipam din totsi plaminii, cei ce simtseam ca ni se urca stomacul in git, cei ce vedeau lumea de sus inainte de a cadea brusc in abis.... Si vai, ce cald fusese in ziua aia !!!!! Ieri insa am renuntsat la astfel de placere si am mers mai departe in drumul nostru, cu acelashi free-bus.

14:45 - Lacul este superb. Am admirat vilele luxoase, si am zis ca da, aici se afla bogatsia, iar noi suntem doar in vizita. Am vazut unde muntsii se intilnesc cu apa, si am zis ca da, este frumoasa natura, este frumoasa italia. Am vazut cum se odihnesc persoanele, si desigur, iarashi am facut o afirmatsie, am zis ca da, stiu italienii cum sa se bucure de viatsa.

15: 10 - culcatsi pe faleza de lemn ce mergea spre lac. Am stat asa gindindu-ne este un moment de fericire oare ala? Daca nu era, era inteligibil de aproape.

15:25 – urmind instinctele ghidului nostru ce ne-a dus pe autostrada, am mers cu incredere oarba dupa el cu mashinile trecind in viteza pe linga noi. Se uita lumea ciudat la noi, si da, eu cintam " lalala, suicidal...“ ca sa umplu linistea atit de scurta din momentele dintre fluxurile de mashini / motociclete cu shoferi vitezomani, momente de euforie :)

15:45- am ajuns la statsia de autobuz, si da, eram unicele fiintse vii fara mijloc motorizat sau macar semi-motorizat de deplasare. Eram privitsi ca ceva de genul " get a bike", insa nu ne lasam deranjatsi nici de claxoane si nici de fluturatul din mîini ce dadea dovada de compasiune. Dar na, nu eram noi atit de oropsitsi, cum am zis, era liniste si pace - nu stiu de ce, insa nu imi faceam absolult nici o grija - a, da stiu de ce. Era cumatru de fatsa si el deobicei ishi face griji destule, asa ca eu las toata responsabilitatea pe umerii lui si ma spal pe mîini, haha, ce comod :P

16:20 - Vazind ca la orizont se vede numai sperantsa mea ce nu se materializa insa in autobuz, am decis sa facem cale intoarsa, da, tot pe marginea shoselei. Am mers resemnatsi in liniste pina nu s-a auzit strigatul pe jumatate cu sperantsa pe jumatate panicat al cumatrului " autobuzuuuuuuul !" dupa care am luat-o binishor la fuga inapoi spre statsie ( tot pe margine, da ? ) ca sa ajungem sa ne vedem in sfirsit pe scaunele capitonate fara gust insa cui ii mai pasa???

16:40 – inca in autobuzul spre Sirmione, fara bilet, caci nici noi nu eram in posesia acestora, si nici soferul nu le avea - insa am stat si ne-am gindit ca nici un italian in deplinele sale facultatsi mintale n-ar ieshi la servici intr-o duminica dupa masa cit de dedicat nu ar fi el in zilele normale. Mai ales ca era atit de cald - numa bine pentru lenevirea pe terasa cu "il sole 24 ore" si cafeaua in mina.

16:45 – prinsi in traficul cauzat de multsimea de mashini ce se doreau pe frumoasa peninsula. Orashelul ce seamana cu o statsiune balneara, iarashi plin de vile luxoase si cu elemente boeme de gen leagan pe terasa ce are vedere la lac si munte.

16:55 - Sirmione este o mica peninsula in lacul Garda, foarte frumos, insa din lipsa de timp si exces de graba, am reushit sa facem pozele ce atesta prezentsa noastra la locatsie si buna dispozitsie de care am dat dovada intreaga zi, insa.... cam atit. Am urcat rapid in autobuz dupa ce cumatru subtil ne-a sustras de la procesul de facere a pozelor in care eram implicate total eu cu Adinusa.

17:25 - Am ajuns inapoi la kilometrul zero, la gara ce deja era imbicsita de lume, totsi cei ce fusesera verzi in Gardaland.

18:50 – cu o imbratsishare, se pierde cumatrul intre multsimea de turisti si tineret Italian cu pantaloni cu talie joasa.

19:00 – pe binario 3, 2 fete cochete impart si imbuca rapid un mar si o bucatsica de pîine.

21: 45 – in bucataria de la et 5, aceleashi 2 fete sunt acostate de catre un Italian care dezaproba ne-urmarirea dietei mediteranene, insa fetelor le este prea foame, sunt prea obosite si prea statute la soare ca sa le mai pese…

End of post

Tot azi

Astept... sa se termine ploaia / sa se incalzeasca apa la dush/ sa imi zimbeasca un prieten / sa fie cald/ sa survina acea schimbare mult dorita / sa imi dau seama ce mi se intimpla / sa trec peste frica ce ma cuprinde / sa nu mai am emotsii / sa vina primavara / sa se intimple un miracol / sa am timp sa fac ceea ce imi place / sa merg la venetsia / sa vad roma / sa dansez in ploaie / sa cred / sa inteleg / sa imi permit sa sper / sa ma opresc... Si ma intreb, oare cind este momentul sa renunts ? Raspuns? Niciodata.

P.S. Da, nu ma simt prea bine azi si deci sunt intr-o stare meditativa profunda.... si afara ploua.

Azi

Afara ploua. Sunetul picaturilor de ploaie ce se lovesc de termopanele moderne este exact elementul ce te face sa dormi, pentru ca nimic din lume nu te scoate din asternuturile calde si din starea de semi-dormitare in care te afli. Italienii s-au trezit desigur la orele lor obisnuite, prea matinale chiar si pentru o luni dimineatsa, insa ca prin minune, nu te deranjeaza ushile lor trintite, citecele lor inteligibile, shuieratul fara motiv si strigatele galagioase. Nu te deranjeaza nici macar sunetul alarmei de incendiu, care da, te-a facut sa deschizi ochii pentru a te asigura ca esti in patul tau de la Javotte si nu undeva pe un tarim indepartat cu personaje pe care le cunosti si totushi nu stii cine sunt, insa dupa ce ridici telefonul si intrebi daca se intimpla cu adevarat ceva, mergi inapoi la culcare caci afara ploua, si oricum nu ai nimic mai bun de facut... Intre vis si realitate.

Strange relationship

"Do you love me?
Or am I just another trip in this strange relationship?
You push and pull me
and I'm about to loose my mind
Is this just a waste of time
keep acting like you own me
I keep running, watch me walking out that door
I hear you behind me.....

Gimme that strange relationship
Never felt pleasure and pain like this
Something so right but it feels so terribly wrong
I keep holding on
Gimme that strange relationship
One of us gotta let go of this
I keep pushing and you keep holding on
I'm already gone... " - Darren Hayes, Strange Relationship


Oh yes. And today it hit me, what makes a relationship too strange to be worth understanding? Where is the limit that makes a relationship a relationship? And last but not least, am i to blame for having all these weird intercourses with people, or do i have some unnatainable standards about how a relationship should be, and that is why, when the intersection with a person does not comply, i automatically categorize it as weird?
I guess there is no guide book to relationships of any kind. That would be a waste of paper and of binary codes. Because the people interacting are different, that is why their relationship will hardly fall into a template. But still, that makes me think about why can't i opt for normality? I can be normal. I tried it. But here comes the answer... Normal bores me. Yes, normal simple people bore me. I need to go after the intriguing, the mysterious, the misunderstood, the complicated, the emo, the " i'm special " types. Yep, that on one side keeps my life exciting, and on the other, makes me feel depressed and exhausted, as the people that i have mentioned are not the easiest to deal with. And at this point i no longer know whether the fact that i chase the un-chasable and try to reach the unreachable is brave or plain stupid.

Intrebari fara raspuns

Astazi este o zi cu soare care a inceput destul de ciudat date fiind evenimentele de ieri seara. Pina la urma nu s-a intimplat nimic, insa toate cele ce au avut in interiorul meu m-au cam dat peste cap - nici pina acum nu stiu cum ma simt in legatura cu toate astea. Stiu doar ca nu ar trebui sa ma afecteze in asemenea hal, insa, ma afecteaza. Asta e. Pot eu face oare ceva?Nu. Deci evit aceste ginduri si ma stradui sa ma bucur de soarele mult asteptat si de somnul bine meritat.

Da, ieri imi puneam intrebari.
Cum se face ca unele persoane itsi ramin prieteni si itsi ramin dragi chiar si daca nu le-ai vazut de 3 ani? Ce este aceasta afectsiune pe care o simtsim fatsa de prietenii nostri, fie ei departe, fie ei straini deja, fie ei diferitsi ?
Cum se face ca ne maturizam atit de repede, sau atit de incet? Cum e posibil sa fii atit de iresponsabil si atit de matur in acelashi timp? Cum se face ca nu vezi decit atunci cind este prea tirziu gravitatea greshelii comise?
Cum se face ca parerea ta despre tine rareori reflecta realitatea? Te ajuta oare arogantsa in viatsa, este oare o metoda de a te proteja de vorbele rele si de frustrarea unei erori?
Cum se face ca ambitsia este deja cea mai mare calitate, iar omenia s-a coborit in clasament cu vreo 1o pozitsii? Cum se face ca nu se mai apreciaza bunatatea si sinceritatea, iar naivitatea este considerata nestiintsa, deci slabiciune?
Cum se face ca este normal sa mintsi si sa insheli?
Cum se face ca invidia deja este inevitabila si nu ai unde te ascunde de ea?
Cum se face ca la fiecare colts apar tentatsii si deci este o lupta continua de a le rezista?
Cum se face ca in viatsa deja nu mai conteaza armele pe care le folosesti, ci cistigul?
Cum se face ca jumatate din viatsa o petrecem asteptind?Asteptind sa ploua, asteptind sa fie soare, asteptind sa fie liniste, asteptind sa fie zgomot, asteptind singuratatea, asteptind un semn de viatsa?
Cum se face ca acele mici bucurii ale vietsii sunt pina la urma sunt cele ce ne fac sa incheiem ziua cu un zimbet? Cum se face ca ne dam seama atit de tirziu ca oricit de mult nu am cauta fericirea, fericirea este in noi?

Blogging (2)

Vorbeam cu un prieten ( da da, the friend) si el mi-a oferit citeva sfaturi in ceea ce priveste calitatea, cantitatea si continutul post-urilor mele. Am promis ca voi tsine cont de parerea sa si ca ma voi stradui sa creez mai multa valoare.

1. Scurt, clar si cuprinzator - da, m-am cam prins si eu de mai multe ori ca fac prea multa discutsie pentru un simplu gind sau eveniment. Cum zice un blog pe care il mai citesc citeodata," un cuvint la patru ginduri", tehnica pe care ar trebui s-o adopt si eu.
2. Filtrare si sortare - ginduri multe, amestecate - daca nici eu uneori nu imi dau seama pina la urma ce am vrut sa zic, darmite cel ce se incumeta sa citeasca? Ar trebui sa aranjez mai intii toate cele ce vreau sa le spun, sa le clasific si apoi sa dezvolt. Cum mi-a mai zis cineva, ar trebui sa scriu un summary la inceput ca sa se stie daca merita citit tot postul sau nu :)) Mai ales ca uneori ajungi la final si tot nu se intelege ce s-a vrut zis.
3. Consecventsa, coerentsa, structurare - sa am o directsie bine stabilita, sa imi mentsin viziunea, elementele sa fie in conexiune unul cu celalalt si sa am o oarecare structura, deci nici un fel de haos. Aici as fi tentata sa decid pina la urma care este scopul pe care l-am urmarit cind am clickat " add blogger account". Sunt mai multe motive, in primul rind insa cred ca imi place sa am acel mic "proiect" pe care il creez, asupra caruia sa lucrez. Da, mai am inca terci de mincat, si mult drum de strabatut, insa cred ca merg spre acel scop major pe care il am si pe care il voi atinge cu sigurantsa.
4. Simplicitate - fara cuvinte pompoase, fara metafore extravagante, fara intorsaturi dramatice, fara intelesuri ascunse si fara implicatsii profunde. Desi asta ar insemna sa editez exact ceea ce deosebeste persoana mea de celelalte, dar asta e.....

5. Utilitate - nu in ultimul rind, desigur. Cit de interesante nu ar fi experientsele mele personale, nu cred in valoarea si in utilitatea acestor informatsii pentru lumea exterioara- se spune ca biografia unui om nu se scrie in timpul vietsii sale :) Deci trebuie sa includ alte subiecte....
6. Sa fie memorabil - trebuie sa adaog elemente atractive si care ramin in memorie. Asta chiar nu stiu cum sa o fac, insa cit traim invatsam.
Dupa cum au observat cei ce ma viziteaza cit de cit regulat, s-a skimbat formatul paginii si acum arata cu totul altfel decit arata initsial. Prima incercare era un vis, cu elemente romantice, cu inocentsa si naivitate de invidiat. Se spune ca orice om cind recunoaste azi ca a gresit ieri arata ca este mai destept decit in ziua precedenta - acelashi lucru si aici, prin recunoasterea acestor lucruri vreau sa subliniez faptul ca nu mai sunt asa si deci am optat pentru culori mai inchise, mesaje mai sarcastice si tind sa elimin in totalitate toate postarile cu caracter de "jaluiala". Am schimbat si denumirea blog-ului, de la "Lacul oglindeste stelele pentru ca vrea sa fie cer" la ceea ce este acum - totul cu intentsia de a arata ca totushi scopul acestui blog este de a-mi imbogatsi vocabularul, de a-mi imbunatatsi exprimarea, de a medita si de a structura, de a afla informatsii noi si de a le impartashi si de a oferi totusi ceva utilitate. A, si, desigur, este o metoda de comunicare, astfel tsin la curent mai multe persoane cu ce ma ocup ziulica intreaga.

Priviri verzi si albastre

Astazi parea sa fie o zi fara sperantsa. Insa micile mari placeri ale vietsii iarashi si-au spus cuvintul. In primul rind, am decis ca de azi inainte nu mai iau nici o decizie privind problemele existentsiale pe stomacul gol. In al doilea rind, ar trebui sa ma uit mai des in ochii persoanelor din jur si poate imi dau seama dupa o lunga perioada ca sunt multsi ochi verzi imprejur - lucru care imi aduce mereu zimbetul pe buze, linistea in suflet si oftatul in plamini. In al treilea rind, ar trebui sa imi cumpar ciocolata, glucoza in orice alta forma nu are efectele cautate.

Imi este dor de ochisorii verzi pe care ii iubesc / ai celor pe care ii iubesc. Mi-am dat seama dupa un anumit timp ca majoritatea prietenilor mei au ochi de culoare deschisa - insa daca te uitsi in oglinda si te privesc inapoi niste ochi negri sau caprui, nu itsi face griji, esti exceptsie :)

Prima mea dragoste avea ochi verzi - eh, ce mai mureau toate fetele din liceu dupa ei. Poate de aia erau atit de frumosi, caci in ei se simtsea toata atentsia care le era acordata. Nu i-am vazut demult, si citeodata imi amintesc de momentele in care le cersheam un zimbet, un pic de afectsiune sau cea mai mica atentsie. Aveam 16 ani, stiam ca nu este el de mine, insa imi parea ca fara el nu voi putea fi fericita niciodata. Eram resemnata sa fiu mereu in umbra si sa sufar in tacere, sa oftez si sa il iubesc pina la moarte. In conceptsia mea de atunci, era sentimentul maxim la care se putea ajunge, parere care insa s-a schimbat cind am dat de .... ochishorii albastri.
Erau jucaushi, deschisi si visatori. Erau fermi si hotaritsi, insa destui de moi ca sa te faca sa te topesti si sa petreci ore in shir alaturi de stapinul lor, sa vorbesti despre nimic si despre toate, sa admiri viatsa in toata splendoarea sa. Sa fii copil si matur in aceeshi clipa, sa fii tare si vulnerabila in fatsa lor, sa doresti si sa visezi insa sa te prefaci stapina pe situatsie. Sa ii privesti misterios si sa te intrebi ce ascund. Sa nu itsi ajunga cuvinte ca sa spui cit de mult ii iubesti, sa nu stii cum sa exprimi acea dorintsa de a lungi orele din zi si ceasurile din noapte, sa nu existe nimeni si nimic, sa fie doar 4 ochi, 2 albastri si 2 caprui. Insa a disparut in amintirea dureroasa privirea albastra, si s-a asternut o perioada gri... Perioada in care cautam ochi verzi, pe care, desigur, i-am gasit intr-o zi de vara nu foarte calduroasa. M-am prins ca din senin imi este dor, ca imi puneam intrebari si ca voiam sa ii vad.... ochii verzi. Erau veseli si tristi in acelashi timp, erau misteriosi insa si deschisi, zimbeau frumos insa puteau fi si reci. Nu voiam sa ii iubesc si mi-a trebuit mult timp sa accept ca am cazut in capcana lor, mai ales dupa ce imi spusesem sus si tare ca nu o voi face, nu cu ei. A fost insa mai presus de puterile mele, si deci am ajuns sa zimbesc fara motiv si sa ii caut in multsime de cite ori stiam ca sunt prin apropiere, sa ma treaca fiori de fiecare data cind ii intilneam si sa rosesc din cap pina in picioare cind imi zimbeau subtil. Voiam sa imi dau viatsa pentru ei, insa acel verde nu era pentru mine, am ajuns sa nu ma mai vad in ei, si deci am mers in drumul meu, unde alte globuri oculare asteptau sa ma amageasca.
Aceasta este slabiciunea mea, ochii verzi, iar acea pereche de ochi care mi-a zimbit in acea noapte de vara si care m-a citit din cap pina in picioare va ramine pentru totdeauna in amintirea si inima mea. Chiar daca nu a durat, acei ochi au fost si ochii mei.
Acum imi este dor de ochii verzi. Si de cei albastri. Chiar daca in ei nu se mai vede ceea ce se vedea cindva.

Blogging ( 1)

Bloguri. Sunt acele mici nishe unde se ascund ginduri, opinii, pareri, vise si dureri. Este acel ceva pe care nu potsi sa il spui insa care trebuie impartashit. Este acel locushor al tau unde esti stapin si unde nu faci parte din societate totushi fiind parte din ea. Este acel ceva ce te face sa te calmezi si sa reflectezi mai mult sau mai putsin adinc asupra realitatsilor de zi cu zi, unde postezi tot ce itsi vine in cap si nu te intereseaza daca te citeste sau nu cineva - si nici nu ai de unde sa stii, nu ai counter si dezactivezi comments-urile. Anonimitatea ishi are avantajele sale - potsi sa ai tupeu fara a-l avea - da, faci afirmatsii dure, insa prin a nu-tsi da numele esti "protejat". Blogurile-retsea creeaza dependentsa: " ai citit blogul meu?" , " da, am lasat comment" - este o activitate ushoara, placuta, aduce satisfactsii de moment, faciliteaza trecerea timpului, creeaza un sentiment de utilitate si de apartenentsa unui anumit grup. Majoritatea paginilor personale sunt file de jurnal - cu notitse zilnice, informatsii de rutina, intimplari amuzante, pareri, opinii, discutsii. Pina la urma, este pagina PERSONALA, deci o scrii pentru tine, insa nu o faci in Microsoft Word, sau, mai nou, in Google Docs. O faci in Blogger, pentru ca mai nou a aparut necesitatea de a te simtsi util acestei WWW. Vazind ca daca dai in Google Search numele tau, si apare ceva, te simtsi implinit. De asemenea, se poarta altruismul, si itsi spui ca poate ajutsi si tu pe cineva cu un sfat, cu o lectura interesanta - de ce sa nu impartsi cu lumea intreaga ce ai de zis? Pina la urma, nu fortsezi pe nimeni sa citeasca ce ai scris, insa te bucuri cind cineva o face:) In realitate insa, este necesitatea de a te simtsi util.... Caci in multe zile, post-ul de pe blog este unicul lucru util si palpabil pe care l-a facut autorul pentru societate. Trist? Poate. Insa adevarat.
Paginile variaza foarte mult in contsinut - de la fotografii, video amuzante pina la discutsii politice samd. Dai peste ele oriunde - bloguri sunt cita frunza si iarba. Sau daca vorbim de www, sunt cite 0 si 1 in codurile binare. Citesc si paginile unor persoane pe care nu le cunosc, daca ca m-a intrigat ceva din pagina lor le vizitez din cind in cind. Da, imi ia ceva timp, insa, paradoxal, nu pare timp pierdut pentru ca afli lucruri noi si faci comparatsie intre realitatea ta si cea expusa de altsii - pina la urma, este un mod de comunicare. Pacat insa ca se inventeaza tot mai multe metode de comunicare virtuala, si intre timp se uita de cea traditsionala, discutsia fatsa in fatsa. Insa aceasta este alta discutsie, alt post:)
Tema unei pagini pe care o vizitez cam o data in saptamina este Sunday's Secret Posts, care este doar o veriga in tot lantsul de resurse de internet ce se ocupa cu receptsia si publicarea acelor secrete ce nu pot fi spuse niciodata, insa care trebuie sa vada lumina zilei. Citesc, ma cutremur si ma intreb incotro merge lumea, societatea?
De asemenea, sunt vizitatoare fidela a LifeDev, LifeHacker, JohnFields, etc - adresele se afla undeva in meniul din dreapta. Util, interesant, educativ. De aici ma intreb, care sunt elementele ce fac un blog de calitate?

Reality Statement

Roxanchik LTD

Balance Sheet

At April 16, 2008

(on a scale from 1 to 10)

Assets
Current Assets
Material resources (cash)	3
Short-term investments ( study for exams, daily routine)	6
Receivables (hugs, kisses, information, smiles, understanding, forgiveness)	9
Supplies ( chocholate, coffee)	3
Other current assets	6
AVG	6
Noncurrent Assets
Equipment ( study materials, patience, acceptance of situation)	2
Long-term investments ( personal development, socialization )	7
Other noncurrent assets	8
AVG	8,5
Total Assets AVG 6,25
Liabilities and My Equity
Current Liabilities
Apologies and explanations givable	4
Other short-term obligations ( smiles, hugs, explanations, decisions )	9
My Equity
Contributed capital ( calm, patience, endurance)	8
Retained earnings ( cash, hugs, smiles, kisses, sigh, opinions, ( frustrations ) )	8
Total liabilities and My Equity AVG	8

Notes : It looks like there is a problem. There are more liabilities and equity than assets.

- Too many ( gross ) receivables. Need to make adjusting entries and calculate bad debt expense and allowanced for noncollectable expectations and doubtful positive outcomes. There are some things that i can no longer expect to receive. But i still keep it in my balance sheet, in the receivables, as hope dies last, naivety never ends and some dreams never disappear.

There is a stringent need to increase both short term investments - study more and take care of the urgent, and maximize the long term investments, pursue the important. I can no longer procrastinate and leave all for tomorrow, because today is yesterday's tomorrow.

I have understated the expenses, that is why the retained earnings, what i think i have and am entitled to is too large. There are some things that have to be written off, as i know the precise receivable account that needs to be netted. And the debtor that needs to be exonerated.

I also have too much contributed capital- must to lose some of that patience, stop enduring and start doing something, like consuming supplies, using the long term assets and achieving profit.

I have to offer all of the outstanding apologies and explanations and smile to those who have deserved it. I have to talk about what is bothering me instead of avoiding the situation. I know the problem will not go away, and thus i have to deal with it as soon as possible. There will be no asset increase, but at least i will be in balance.

A smile i want to share :)