Priviri verzi si albastre

Astazi parea sa fie o zi fara sperantsa. Insa micile mari placeri ale vietsii iarashi si-au spus cuvintul. In primul rind, am decis ca de azi inainte nu mai iau nici o decizie privind problemele existentsiale pe stomacul gol. In al doilea rind, ar trebui sa ma uit mai des in ochii persoanelor din jur si poate imi dau seama dupa o lunga perioada ca sunt multsi ochi verzi imprejur - lucru care imi aduce mereu zimbetul pe buze, linistea in suflet si oftatul in plamini. In al treilea rind, ar trebui sa imi cumpar ciocolata, glucoza in orice alta forma nu are efectele cautate.

Imi este dor de ochisorii verzi pe care ii iubesc / ai celor pe care ii iubesc. Mi-am dat seama dupa un anumit timp ca majoritatea prietenilor mei au ochi de culoare deschisa - insa daca te uitsi in oglinda si te privesc inapoi niste ochi negri sau caprui, nu itsi face griji, esti exceptsie :)

Prima mea dragoste avea ochi verzi - eh, ce mai mureau toate fetele din liceu dupa ei. Poate de aia erau atit de frumosi, caci in ei se simtsea toata atentsia care le era acordata. Nu i-am vazut demult, si citeodata imi amintesc de momentele in care le cersheam un zimbet, un pic de afectsiune sau cea mai mica atentsie. Aveam 16 ani, stiam ca nu este el de mine, insa imi parea ca fara el nu voi putea fi fericita niciodata. Eram resemnata sa fiu mereu in umbra si sa sufar in tacere, sa oftez si sa il iubesc pina la moarte. In conceptsia mea de atunci, era sentimentul maxim la care se putea ajunge, parere care insa s-a schimbat cind am dat de .... ochishorii albastri.
Erau jucaushi, deschisi si visatori. Erau fermi si hotaritsi, insa destui de moi ca sa te faca sa te topesti si sa petreci ore in shir alaturi de stapinul lor, sa vorbesti despre nimic si despre toate, sa admiri viatsa in toata splendoarea sa. Sa fii copil si matur in aceeshi clipa, sa fii tare si vulnerabila in fatsa lor, sa doresti si sa visezi insa sa te prefaci stapina pe situatsie. Sa ii privesti misterios si sa te intrebi ce ascund. Sa nu itsi ajunga cuvinte ca sa spui cit de mult ii iubesti, sa nu stii cum sa exprimi acea dorintsa de a lungi orele din zi si ceasurile din noapte, sa nu existe nimeni si nimic, sa fie doar 4 ochi, 2 albastri si 2 caprui. Insa a disparut in amintirea dureroasa privirea albastra, si s-a asternut o perioada gri... Perioada in care cautam ochi verzi, pe care, desigur, i-am gasit intr-o zi de vara nu foarte calduroasa. M-am prins ca din senin imi este dor, ca imi puneam intrebari si ca voiam sa ii vad.... ochii verzi. Erau veseli si tristi in acelashi timp, erau misteriosi insa si deschisi, zimbeau frumos insa puteau fi si reci. Nu voiam sa ii iubesc si mi-a trebuit mult timp sa accept ca am cazut in capcana lor, mai ales dupa ce imi spusesem sus si tare ca nu o voi face, nu cu ei. A fost insa mai presus de puterile mele, si deci am ajuns sa zimbesc fara motiv si sa ii caut in multsime de cite ori stiam ca sunt prin apropiere, sa ma treaca fiori de fiecare data cind ii intilneam si sa rosesc din cap pina in picioare cind imi zimbeau subtil. Voiam sa imi dau viatsa pentru ei, insa acel verde nu era pentru mine, am ajuns sa nu ma mai vad in ei, si deci am mers in drumul meu, unde alte globuri oculare asteptau sa ma amageasca.
Aceasta este slabiciunea mea, ochii verzi, iar acea pereche de ochi care mi-a zimbit in acea noapte de vara si care m-a citit din cap pina in picioare va ramine pentru totdeauna in amintirea si inima mea. Chiar daca nu a durat, acei ochi au fost si ochii mei.
Acum imi este dor de ochii verzi. Si de cei albastri. Chiar daca in ei nu se mai vede ceea ce se vedea cindva.