retrospectiva rapida

Timpul este relativ, mi-am dat seama demult de asta. Abia de 2 saptamini m-am infiltrat in multsimea de oameni ce merg prin Piazza Duomo cu okii in pamint si nu ridica ochii la monumente. Eu insa mi-am zis ca nu voi deveni inacrita si ma voi duce la servici cu zimbetul pe buze, deci admir catedrala in fecare dimineatsa si zimbesc soarelui ce se zareste sfios printre sculpturile facute manual.
Cele 8 zile lucrate la Zara s-au incheiat ieri in ritm incetinit pentru ca simbata seara m-am miscat in ritm de dans. Deshi aveam o durere de cap care imi amintea de peripetsiile din seara precedenta, acele ultime 5 ore au trecut repede, pentru ca totusi trebuia sa asimilez adevarurile aparute.
In primul rind, m-am lasat definitiv de alcool si de orice substantse ce incetsosheaza mintea si judecata. Oricum ma doboara emotsiile, caci nu ma pot abtsine de la a simtsi toate evenimentele cu toata firea mea, iar sa combin aceasta sensibilitate cu anumite grade ar insemna o totala deschidere, vulnerabilitate si reactsii extreme. Era destul de amuzant si procesul de studiu a celor ce s-au napustit asupra sticlei de vodka, iar cel mai mare avantaj e ca doar fiind lucid potsi sa fii sugur ca a 2-a zi itsi vei aminti tot ce s-a intimplat in seara precedenta:)
In al doilea rind, mi-am dat seama ca da, omul este totusi facut pentru a trai in societate. Singuratatea este buna insa cu masura, ca si toate celelalte lucruri, de altfel. Am meditat mult si asupra unor prietenii mai vechi, ce par sa se lege si mai tare acum ca persoana mea s-a eliberat de citeva complexe si de vreo duzina de idei preconcepute. Acum vad altfel multe lucruri deshi imi dau seama ca mai am muuulte de invatsat. Partea buna insa este ca am lasat scuzele acasa, stiu ce trebuie sa fac si o voi face.
In al treilea rind pot spune ca fiecare zi este unica si este frumoasa in felul ei. Trebuie doar sa zimbesti si sa te lasi dus de val. Insa sa ai mereu cap pe umeri. Ca nu sta el degeaba acolo...