Internet, Mere si Dragoste

Ieri, cind au aparut rezultatele pentru programul de schimb si deci studentsii din Bocconi au aflat in ce tsara vor petrece semestrul urmator, site-ul universitatii a cedat din cauza prea multor utilizatori. Nici o frica insa, exista acea alternativa numita facebook, unde prin status-uri si prin mesaje toata lumea deja stie unde si cine pleaca. Deja Hong Kong, Singapore, Manchester sau Dublin par aproape. Caci da, asa cum scrie in cartea pe care o citesc in timp ce ar trebui sa invat pentru examene, lumea nu mai este rotunda. Este plata. Diferentsele incep a disparea, incetul cu incetul, ne internationalizam si ne standardizam cu totii. De exemplu, ieri am descoperit ca in "mesaje prestabilite" din telefonul mobil exista si acel template " Si eu te iubesc" pentru a nu forta persoana sa scrie de zeci de mii de ori aceeasi fraza ( da poate el/ ea vrea sa o scrie, sa o simta???)Si uite asa, ne miscam spre o lume in care viata accelereaza iar un pic de neatentsie te arunca si te lasa prafuit pe margine. Da, cu totii facem greseli - si parintsii, si bunicii si strabunicii nostri le-au facut. Noi nu stim cum a fost sa traiesti in acele timpuri. Poate am auzit multe povesti si istorioare despre razboi si despre ciuma, despre foamete si saracie, despre frica si despre tiranie. Le privim insa ca pe niste fabule, astazi traiul fiind atit de diferit... Cindva toate pozele se faceau in grup, in zile speciale, toata lumea se imbraca frumos si statea serioasa pentru a nu risca sa strice fotografia. Acum se fac mii si mii de poze, cu ocazie sau fara. Cindva, dainuia frica generala ce te facea sa nu vorbesti despre anumite teme nici macar in propria ta casa, pentru ca da, si peretii aveau urechi. Acuma ne sustinem ideile sus si tare, fie ele corecte sau nu. Cindva, casatoriile erau aranjate de catre parinti, iar fetele ce aveau virsta maritatului (18 ani!) rareori protestau pentru ca fiind intr-o lume inchisa, acceptau ca sots acel barbat care le cerea mina. Nu cunosteau alti baieti si deci invatau sa iubeasca si sa fie sotii bune pentru acel unic barbat, al lor. Acum insa, alegerea este atit de mare, incit se creeaza acele standarde si acele cerintse pe care o persoana le are fatsa de partenerul sau. Ieri mi s-a spus ca noi, femeile, fiind urmashe ale Evei, suntem cele ce sadim samintsa curiozitatii nesanatoase - consumul fructului interzis, a inshelaciunii - oferim acel fruct barbatului inocent de linga noi, a minciunilor - mintsim in legatura cu incalcarea unei promisiuni si a lipsei de caintsa - ne ascundem, rushinate,si dam vina pe firea umana. Discutiile de ieri si alaltaieri pe care le-am purtat cu reprezentatsii sexului puternic m-au facut sa ma intreb, chiar credeti, voi, barbatii, ca noi suntem vinovatele? Eu as zice ca Adam nu a stiut cum sa o multumeasca pe Eva si deci ea a fost nevoita sa muste din acel mar ;)
M-am abatut nitel de la tema caci voiam sa expun aici gindurile in legatura cu o fraza de care m-am impiedicat ieri, si anume " daca pe fata o maninca undeva, baiatu nu are deja ce sa faca". Poate sa o scarpine ( scuzati-mi limbajul), in primul rind.
Vorbeam despre acele relatii in care la un moment dat, dispare acel foc, acel ceva, acel "vino-ncoace" care se transforma in "stai acolo". In aceste cazuri, persoanele dinauntrul relatiei incep a cauta alte forme de divertisment. Intrebarea mea, pe care am dat-o baietilor, a fost daca ei ar merge la o "serie de intrevederi" bazata pe elemente fizice si pe reactsii chimice, daca ar trece cu ochii peste faptul ca fata respectiva are prieten si deci prin a actiona conform unei atractii, el, baiatul din exterior, ar interveni intr-o relatie. Raspunsurile au fost diverse, insa in linii mari, toate au fost afirmative. Cel mai reprezentativ argument a fost ca "Daca nu cu mine, atunci ea se va duce la altul, insa oricum o va face." Asa si este. Cind un partener (fata sau baiat, ca sa nu discriminam) nu mai este satisfacut de anumite elemente ale relatiei, dupa ce va epuiza toate alternativele de acasa, va pleca in ospetie.
Am inceput aceste discutii cu persoanele din jur pentru ca de mai multe zile imi da tircoale o intrebare, care mi-a fost pusa, si anume, daca m-ash baga eu intr-o relatie. Eu am zis initial ca nu, pentru ca este raspunsul corect la aceasta intrebare. Am motivat ca am principiul " ce tie nu-ti place, altuia nu face." Din pacate insa, in viata nu este totul atit de simplu, iar eu, hoinarind printre amintirile mele, am descoperit si acea seara cind am fost in asa situatie. Si da, m-am lasat dusa de val. M-am scarpinat :) Nu sunt mindra de mine, insa nici nu regret acel moment, caci niciodata nu am regretat ceva ce la un moment dat in timp m-a facut atit de fericita....
Concluzie: Viata e scurta, dragostea frumoasa, visele realizabile iar viitorul incert :)

Plictiseala

Calatoria in tramvai este si ea un mod de socializare, fie ea si tacita. Zimbesti multumitor soferului care te-a asteptat cit timp tu te grabeai sa treci strada pe rosu pina la statie, cobori ochii pentru oamenii din jur ce din priviri iti spun ca acele citeva secunde cit ai fost tu asteptata ii va face sa intirzie la metrou, mai apoi la autobuz si in cele din urma la servici; apoi multumesti fara cuvinte celui ce iti ofera locul sau iti schimbi pozitia pentru cel ce doreste sa coboare. Comunici. Vrei sau nu vrei.
Tramvaiele din Milano sunt in majoritate facute pentru a observa persoanele din jur, si nu ceea ce se intimpla peste fereastra - scaunele sunt aranjate fata in fata si deci nu e prea comod sa privesti afara si sa te prefaci ca nu vezi ce se intimpla inauntrul transportului public - asa cum se face deobicei la noi in Moldova, cind 2 se cearta, sau, cealalta extrema, cind doi se saruta :) In Milano in tramvai te plictisesti - si deci te uiti la oamenii din jur - analizezi alegerile lor vestimentare si te intrebi de ce trebuie neaparat sa se vada lenjeria intima cu "The Simpsons" deasupra pantalonilor ce mai au putin si vor cadea de pe fund? Te intrebi de ce ar imbraca cineva ciorapi rosii si pantofi galbeni, de ce ar purta cineva palton si cushma insa ar incalta sandale, zimbesti cind vezi vreo batrinica imbracata asortat si foarte foarte la moda..... Te uiti la baiatul cu valiza si te postezi in spatele lui fara frica pentru ca stii ca va cobori ca si tine la statia de metro( e cel mai scurt mod de a ajunge la Gara )...

Astazi m-am asezat linga o domnisoara care nu parea ca isi gaseste locul. Tot de plictiseala. Tramvaiul era cam plin, aer nu era, traficul era intens (era ora 12) si deci, s-a gindit ea sa scoata telefonul si sa scrie un mesaj. Eu,care nu demult am achizitionat o jucarie noua numita nokia 3600, am tras cu ochiul la telefonul domnisoarei din pura curiozitate, sa vad ce mai foloseste lumea. Si, tot asa din greseala - si nicidecum din plictiseala sau din lipsa de delicatete - am vazut si mesajul pe care il scria. " Te iubesc mult, dragul meu ... *cursorul clipeste* ....*cursorul clipeste*.....*cursorul clipeste*......*cursorul clipeste* ... Efectiv nu stia ce sa ii scrie mai departe. " ... *cursorul clipeste* ... Abia astept sa ne revedem ... *cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*... imi e dor de tine .... *cursorul clipeste* ...*cursorul clipeste* ....*cursorul clipeste* " Poate ca observatiile de mai sus nu trebuiau sa imi cauzeze nici un fel de proces meditativ. Eu insa, din plictiseala, am inceput a ma gindi la cit de frumoase sunt cuvintele scrise de acea domnisoara, m-am gindit la emotia cu care cel ce le primeste trebuie sa le citeasca.... si totusi, au fost scrise intr-un tramvai imbicsit, din plictiseala, cu atita ezitare... Nu mai sunt cuvinte asteptate cu sufletul la gura de cel ce le primeste, nu mai aduc acele tresariri ale inimii, caci poate si el e intr-un mijloc public la fel de plictisit.....

Vorbesc, deci exist

Deschide o carte ca sa citesti ce au gindit altsii. Este o fraza auzita cindva demult, la ora de Limba Romana, paremi-se, in acel cabinet cu tente verzui unde deasupra tablii maronii era scris cu litere mari, pictate in rosu " Sa iti fie atit de drag cuvintul, incit atunci cind il rostesti, sa crezi ca insusi Eminescu, asculta ce si cum vorbesti..." Nu intelesesem la inceput care era sensul acelor cuvinte vazute pentru prima data in clasa 5, si nici nu imi amintesc cind am descifrat pentru prima data ce imi spuneau. Imi spuneau mie, spuneau tuturor in jur ca trebuie sa iubim cuvintul. Si nu stiu, poate de atunci am inceput a-l indragi.
Cuvintele sunt peste tot. Vorbite sau scrise - tot Eminescu spunea ca "E usor a scrie versuri, cind nimic nu ai a spune... " Si e adevarat. In zilele noastre, toata lumea este scrie... Chiar cind nu are ce spune. Da, toata lumea scrie, pentru ca astazi se poate.
Intrasem in biblioteca zilele trecute ( nu din greseala, chiar fusese intentsia mea) si am gasit o carte despre care voi scrie un articol cind voi ajunge mai departe de pagina 29. Am deschis-o din curiozitate, iar prima fraza citita a fost ca " in ziua de azi, individul se poate face auzit. In ziua de azi, cu totsii avem un mic rol pe scena lumii... " Si se vorbea anume despre tehnologizare, despre internet, si, in acel caz, despre bloguri. Acele mici/mari pagini unde fiecare individ isi poate exprima parerea in legatura cu mersul lucrurilor, acolo unde fiecare om in parte poate influientsa atmosfera globala - poate minim, insa o influientseaza.
M-am gindit la asta si azi, cind m-am intrebat iarasi de ce am cam "uitat" de jurnalul meu zilnic. M-am gindit la asta si cind citeam alte bloguri, site-uri informative, stiri si comentarii. Da. Astazi fiecare isi spune parerea. Despre viitoarele alegeri din moldova, despre vizita lui Voronin la Moscova, despre criza financiara etc. Acum este momentul sa te faci auzit. Pacat insa ca majoritatea repeta ceea ce s-a mai spus deja, ceea ce se stie, sau, si mai rau, pacat ca astazi multi nu stiu cum sa vorbeasca, insa totusi o fac. Pacat ca cuvintele nu mai au aceeasi putere pentru ca sunt deja prea multe, pacat ca informatiile nu mai sunt valorate pentru ca sunt peste tot, pacat ca parerile nu mai sunt apreciate pentru ca fiecare le are pe ale lui, crezindu-le superioare.
Am citit despre generalizari cum ca " Moldovenii nu sunt buni la pat". Mi-a luat cam o ora, caci am fost curioasa sa aflu si care au fost reactiile la un asemenea post. Am citit si generalizari despre caracteristicile barbatsilor ucraineni - tema apropiata cu precedenta, gasisem link in comentarii :). Da, toata lumea isi are locul sau in acest mare www, fie ca il merita sau nu. Poate ca nu ai loc in societate, insa in internet esti mereu cineva. Si uite asa, fiecare om isi face auzita parerea, fiecare om creeaza, fiecare om lasa ceva in urma sa, fiecare om scrie pentru ca poate sa o faca. Insa in marea asta de informatii devine tot mai greu sa gasesti acel graunte de util, acea mica particica a adevarului. Da, acum poti sa alegi pe cine sa asculti. Poti alege pe cine sa crezi. Insa de multe ori, alegi sa nu mai gindesti... Pentru ca a facut-o deja cineva pentru tine. Pentru ca nu mai este nevoie. Cel mai simplu este exemplul site-ului referate-ro. Sunt gata facute. Nu mai trebuie sa deschizi o carte... De multe ori, prin individualitatea atitor oameni iti pierzi individualitatea ta personala. Eu m-am pierdut in idei. M-am pierdut in realitati. M-am pierdut in ginduri si m-am pierdut in pareri. Am si eu parerea mea... Insa mai are ea oare loc in lume?

O ce geanta minunata

La un moment dat in timp, geanta mea de la Segue cumparata dupa anumite evenimente neplanificate si cu efecte adverse de lunga durata, contsinea nici mai mult nici mai putsin, obiectele descrise de mai jos:

1 notebook toshiba + incarcator
1 parfum barbatesc 250 ml
1 pereche cercei
1 pereche balerine, marimea 39
1 Hercules Webcam
1 cushma alba
1 portmoneu
5 biscuiti Bucuria
1 pasaport moldovenesc
1 harta milano
1 furculitsa
1 sticlutsa parfum goala
2 ruj
3 pixuri
n diverse maruntisuri

Nu vorbesc despre greutatea acestei gentsi in momentul de timp mentionat mai sus :) Si nici de timpul acordat inventarierii lucrurilor dinauntru :)
Geanta minune. Ma bucur ca e a mea :)

Azi

Astazi a inceput ca si o oarecare alta zi - cu un rasarit de soare. Eu, ca un cetatean model al pamintului, am contribuit la incalzirea globala, am utilizat resursele innoibile si am folosit o anumita cantitate de oxigen - mai ales in acele ore cind incercam sa citesc din cartea de "Comparative Business Law". Azi am impartit si zimbete celor ce o asteptau cel mai putin, azi am fost si antisociala, azi am avut criza de lichiditate si am resimtit criza pe propria mea piele. Azi am renuntat, azi am acceptat, azi am mers inainte, azi am decis, azi am trait. Azi mi-a fost dor, azi am fost puternica, azi am iubit. Voi iubi insa si miine. Caci Viata este facuta din multi de azi, si tot atit de multi de miine....

Viata e frumoasa in orice moment al sau, chiar si atunci cind plingi. Viata merita traita chiar daca nu simtsi asta in fiecare zi. Viata merita iubita chiar daca de multe ori tot ea te doboara. O face insa doar ca sa iti dovedeasca cit esti de puternic, ca sa iti arate ca poti sa mergi mai departe, ca sa te faca mai puternic. Mai hotarit. Mai fericit.
Viata e frumoasa pentru ca a venit primavara. Viata e frumoasa pentru ca exist.

Technology today

People already have all the info available, there is no need to fight for it, so we become lazy.... we know that all we have to do is open wiki... there was no wiki back when our parents were studying, so they were reading books. yes, they may be static. Yes, they may be outdated. While Wiki is supposed to make us smarter. technology is made to help us. but does it really?

Viata de om mare

Inca de cind eram mici parintsii ne invatau ca in viata trebuie sa fim buni unii cu altii, ca trebuie sa nu vorbim cu strainii si sa fim atentsi cind trecem strada. Ne spuneau ca trebuie sa muncim, caci fara munca nu vei avea nimic, ne sfatuiau sa nu mintsim si ne spuneau sa ne iubim aproapele. Ne invatau ca nu trebuie sa asteptam sa ne cada mura-n gura, ne invatau cum sa ne bucuram de copilarie. Iar noi faceam exact contrariul, cea mai mare greseala pe care o vad eu fiind anume dorintsa mea de a creste mai repede mare. Tsin minte foarte clar sentimentul cind voiam sa cresc mare, sa fiu adult... Voiam sa ma asculte si pe mine cineva, voiam ca parerea mea sa conteze, voiam sa fiu mare. Da, viata e frumoasa si cind esti mare, insa pierzi acea naivitate, acea inocentsa, acel zimbet fara de griji.. Pierzi o parte din tine ce nu se va mai intoarce niciodata.
Si mergi inainte. Acolo unde iti doreai sa fii, si descoperi ca nu este asa cum ai crezut. Este mai bine. Este mai rau. Este diferit.
Sunt un copil naiv si ne-experimentat. Stiu asta. Privesc unele lucruri cu o simplitate exagerata si cred ca lumea este buna si ca dragostea este sentimentul suprem. In alte lucruri insa, caut solutsiile cele mai complicate pentru ca cele simple nu ma satisfac.
Am invatat pe pielea proprie ce inseamna victime inocente - ele sufera, ele sunt ranite. Am fost si una din ele - dar am si ranit, am si iubit, am mingiiat si am ucis. Asta e viata de om mare.
Nu putem avea tot ceea ce ne dorim. Nu mai putem face mofturi si tsipa ca vrem aia si aia. Pentru ca de multe ori, nu se poate. Si da, chiar daca solutsii mereu exista, nu sunt atit de simple.... Nu poti sa faci multe din lucrurile pe care le vrei din cauza ca exista bariere... fizice, personale, materiale sau geografice.
Uneori nu se poate.
Da, eram mici si plapinzi. Acum ne-am imprastiat ramurile in toate directiile si incercam sa cuprindem lumea cu toate bucuriile si tristetile ei. Da, acum suntem mai puternici, da acum suntem mai tari, insa cit de repede putem sa ne prabushim in toata spendoarea noastra... Crestem. Invatam. Iubim. Asteptam. Speram. Traim.

Bucurie in cutie

Iata in sfirsit a iesit soarele, si impreuna cu el s-a luminat si fatsa aceste studente umile ce in aceasta dimineatsa, renuntsind la somn si la alte activitati educative, a pornit intr-o calatorie de durata medie spre Gobba. Stiam deja de vreo 5 zile ca ma asteapta 2 pachete de la oamenii dragi la acea destinatsie imbicsita de fum de tsigara, de vorbe piperate si de educatsie "inalta". In acel loc, in acea parcare, lumea este alta. Cinta muzica tare exact ca in piatsa centrala, mesele sunt pline de produse moldovenesti. Bucuria, Carmez, Incomlac. Muraturi. Toate costa euro, fiind insa departe, esti dispus sa platesti mai mult pentru a gusta o bucatsica de Moldova... Fie ea cit de rea, fie ea cit de saraca, pina la urma, chiar si cei mai convinsi anti-patrioti admit faptul ca nicaieri nu e ca acasa... Gobba este o amintire, desi de multe ori neplacuta, a realitatilor de acasa. Deseori vociferez sentimentul de respingere cu care ma duk incolo - desi shoferii rutierelor sunt amabili - de 8 martie dau flori la fete - cam palida laleaua mea, insa, de data asta sunt si eu de acord cu scuza eterna a baietilor cind nu ofera un cadou pe masura : " intentia conteaza" :))
Nu mi s-a intimplat niciodata nimic rau, nici acolo si nici prin imprejurimi, parcarea fiind supravegheata de politsie. Ultima insa ishi are profitul sau de pe urma Gobbei - sunt sigura ca in schimbul unor substantse alcoolice sau de tutungerie mai inchid ochii la anumite "scapari" a clientsilor zilnici. Totusi, incerc sa imi arat mutra de moldoveanca pe acolo doar atunci cind soarele este bine mersi sus pe cer astfel pericolul nevazut insa simtit de mine nu ma paste atit de acut.
Oameni sunt mereu multi. Rutierele sunt pe jumatate descarcate iar in jurul lor se observa sute de pachete si de cutii cu cifre intre 1 si 500 scrise pe ele. Iar in spatele fiecarei cifre se afla o poveste, o mama ce trimite de-ale gurii feciorashului din Italia, un sots ce isi ajuta sotsia cu diverse produse ce pot fi gasite si in Italia, lucruri ce insa nu au nici o valoare emotiva - salamul de la Carmez fiind acea mica bucurie ce ne face pe noi, cei plecatsi, sa ne simtsim mai aproape de casa. (Basarabia Nord are acelasi efect). Fiecare cutie contsine bunuri materiale imbibate cu emotsiile celor ce trimit, fiecare cutie este cu grija impachetata pentru ca mai apoi cu foarte multe maltratari pe la vame, trecind prin multe miini si fiind lipsita de atentsie vreo 3 zile, sa ajunga intr-un final in miinile fericite a recipientului. Privisem cu citeva zile in urma un reportaj despre pachetele de acasa trimise de parintsi catre studentsii din Romania. Da, sunt de acord, pachetele trimise de acasa sunt un mod de comunicare.

Ajungi acasa si te simtsi din nou acel copil ce deschide cadoul de la Mosh Craciun.
Miine e 8 martie. E sarbatoare si la mine in camera :-D

Extreme

Mereu exista o alegere, chiar daca optiunile nu sunt mereu in fatsa ta. Mereu potsi sa zici DA, sau poti sa zici NU, poti sa alegi sa ignori sau poti sa uiti. Poti alege sa simtsi sau te poti resemna. Poti sa lupti sau sa renunti.
Mereu exista o alegere.
Poti alege apa, poti alege cerul, poti alege focul sau poti alege pamintul. Poti alege poezia sau epicul, poti alege frumusetea sau poti alege originalitatea. Poti sa le ai pe toate, sau poti sa nu ai nimic. Poti alege acum, sau poti alege necunoscutul de miine. Te poti alege pe tine, sau poti iubi opusul. Poti alege linistea... daca o faci insa, vei mai sti ce e provocarea? Daca alegi sa mergi la pas, vei mai simtsi oare pulsul rapid al alergarii? Daca pasesti pe un drum pietruit, stabil, vei mai vedea oare acea punte de lemn care se leagana dintr-o parte in alta? Vrei oare sa simtsi abisul sub picioare iar gindul prabushirii sa cheme adrenalina in vene, inima sa bata mai puternic, iar in plamini se se creeaze un "Aaaaaah" pe care nu il potsi retsine? Atunci cautsi acel oxigen fara de care nu potsi trai, sorbesti din frumusetea vietsii si simtsi cum arde focul in tine. Nu te gindesti la momentul cind acesta se va stinge pentru ca acest moment poate sa nu vina niciodata. Sau poate surveni mult prea devreme. Si atunci ai ars repede si tare, lasind in urma ta scrumul ce este imprastiat in lume de cea mai mica adiere de vint... Aceeasi adiere ce iti mingiie obrajii reci atunci cind esti in virf, aceeasi adiere te desparte atunci cind ai cazut... Extreme.

Scrisoare unui om pierdut

Exista momente grele in viatsa oricui. Exista acele sentimente care nu te lasa in pace, exista regrete, exista mustrari de constiinta, exista iubiri neimplinite, vise netraite, dorintse pierdute, sperantse sparte, relatsii pierdute, familii destramate, dureri de suflet si de corp... Exista momente in care vrei sa te inkizi intr-o camera intunecata si sa uiti. Exista momente cind vrei sa se deskida pamintul si sa te inghita, caci acest lucru nu doare asa cum te dor gindurile din tine. Exista momente in care ai vrea sa se termine totul, sa nu mai stii, sa nu mai simtsi, sa nu mai fii. Da. Exista momente. Insa doar asta sunt : momente.
In viatsa suntem si buni si rai, si deci avem parte si de soare, si de ploaie, si de bine si de greu. Sa nu ne pierdem sperantsa si sa mergem inainte.
Oare de cite ori nu am fost si noi, fiecare din noi, in asa stari? Nu trebuie insa sa renuntsam. Iar ori de cite ori ne simtsim mai rau, mai singuri, mai slabi, trebuie sa ne gindim la acele persoane care au nevoie de noi, la acei oameni ce traiesc pentru noi, la acele persoane ce nu pot exista fara noi. Trebuie sa ne gindim si la acele persoane pentru care noi traim.... Nu fi egoist. Nu muri pentru ca asa iti e tie mai usor. Traieste. Daca nu vrei sa o faci pentru tine, fa-o macar pentru altsii....

Nu am cunoscut acest om. Nici nu am stiut nimic despre el pina azi, cind am mincat ardei umplutsi intr-un camin din Italia, masa fiind pregatita de catre niste prieteni buni a acestei persoane. Ei spun ca nimeni nu stie de ce a decis el sa faca acest pas. Singuratatea poate... Si uite ca da, e posibil ca un om sa se simta singur chiar daca in realitate, nu era. A fost oare o decizie pripita? Totul a fost un soc... Vestea mortsii sale a adus tristete in sufletele multor oameni. Chiar si in al meu. Dzeu sa il odihneasca in pace.

Adevar sau provocare? Instinct sau Ego?

Zi de zi, ora de ora, in orice minut si chiar secunda, in lume se intimpla atitea lucruri. Si de cele mai multe ori, aceste evenimente sunt mai interesante decit ceea ce tsi se intimpla tsie in aceeashi secunda.
In acest moment, de exemplu, in camera de alaturi sta Giuseppe, cu un muschi la spate intins si cu intrebari primordiale despre instinctul natural al barbatului de a domina si cel al femeilor de a fi posedate. M-a invitat si pe mine in dezbateri si da, pina la urma, el a auzit ceea ce a vrut sa auda, chiar daca eu am concretizat ca in aceasta lume totul este relativ si ca viatsa totusi nu este o formula matematica chiar daca in momente de influientse exterioare negative am afirmat ca da, viatsa este un shir de variabile ordonate dupa un algoritm bine pus la punct. Ajunsesem sa zik chiar ca si dragostea este o ecuatsie si deci poate fi demonstrata prin tehnici matematice simple - ma bucur insa ca aceste pareri ale mele au fost imediat respinse si trimise catre regindire :) Totusi, problema expusa de Gius m-a facut sa imi expim a n-a oara parerea ca da, instinctul natural al femeii este de a se lasa dominata. Ca da, iubim acea putere de care dau dovada barbatsii, acel curaj cu care trec prin viatsa, acea hotarire cu care merg inainte, acea claritate cu care rezolva problemele si acea fortsa cuc are ne ocrotesc pe noi, femeile, firi sensibile si emotive. Desigur, un barbat trebuie sa fie si sensibil, intelegator si iubitor, la fel cum o femeie nu poate fi doar alintata in ochii unui barbat chiar daca de multe ori le hranim egoul prin a-i lasa sa ne mingiie sufletselele. Nu, o femeie trebuie sa fie si ea puternica, desteapta, hotarita si provocatoare. Deci da, chiar daca instinctul este de a te lasa sub dominatsia unui barbat, lumea evouleaza astfel incit rolurile nu mai sunt atit de bine definite. O femeie poate purta pantalonii in casa la fel de bine ca si un barbat. Vrea ea insa sa fie stapin in casa? Sau vrea ca barbatul sa loveasca cu pumnul in masa si sa mentsina ordinea? Depinde. Totusi mijlocul e de aur. Cred ca societatea a evoluat destul incit sa nu mai fie aplicabile modelele prestabilite. Cred ca fiecare relatsie, fiecare om si fiecare casa isi are specificul sau. Cum se spune in batrini, fiecare bordei cu al sau obicei.
GIuseppe insa nu a vrut sa se adinceasca in probleme sociale, de egalitate, democratsie sau psihologie. Mai mult il interesa aspectul cel mai de baza, fenomenul de dominant si dominat. Si da, am zis eu. Majoritatea femeilor prefera sa fie dominate in pat.

Dimineatsa unui moldovean in italia

De obicei, dimineatsa acestei moldovence in parte incepe cu Bucuria unei satisfaceri a necesitatsii de glucoza - adica cu bomboane. De citeva zile incoace insa, prezentsa unei cutiutse de lapte condensat in frigider ma face sa imi incalc ideile foarte bine intemeiate in legatura cu efectele negative ale cafelei si deci sorbesc cu nesats din lichidul desteptator in fiecare dimineatsa. Desigur, pe urma ma mir de ce dantura devine tot mai aproape de culoarea cafelei, insa pina la urma, oglinda ma vede doar de vreo 3 ori pe zi, asa ca nu prea intru in panica cind discut cu ea.
Afara nu era soare, insa cine se mai uita la soare cind traieste in Milan :) Desi clima din tsarile britanice are caracteristici cu mult mai imbucuratoare si deci cantitatea de vitamina D primita de organism prin razele solare este minima, totusi eu nu sunt de acord cu fitsele vremii de afara si deci ii tot fac in ciuda si imi planific ziua necatind la mofturile anotimpului. Astfel, inarmata cu energie artificiala, am iesit din camin dindu-i frumos din cap portarului ce isi itseste capul pe fereastra, am trecut strada prin acelasi loc interzis pietonilor si am luat-o cu pas rapid spre Universitate. In geanta minune incapuse calculatorul meu iubit ce ishi indeplineste foarte fidel functsiile insa care nu ma mai satisface din motive ca stiu ca pot avea deja ceva mai bun - fiind insa o fire fidela, voi fi a Toshiba-ului meu pina cind ishi va da duhul si Ram-ul....
Si uite asa, vesela voioasa cu vreo 4 kg pe umar, am zimbit baiatului ce instaleaza soft-ul pentru examenul de statistica ce este mascat cu o alta denumire si am coborit cu viteza la cantina. Daca tot sunt in Italia, am decis sa mai gust din Brioche-le lor, sa fac si eu colazione asa cum se cuvine, doar ca fara cafea - nu recunosc calitatsile unei cafele daca nu contsine acea linguritsa de lapte condensat cumparat de mamica mea.
Si uite asa, fara a-mi da seama, m-am trezit in metro, unde privind zimbetul unui batrin ce i-a luminat fatsa - atunci am zimbit si eu si mi-am zis ca da, viatsa e frumoasa in micile ei aspecte....

( To be continued)

To err is human. To act upon emotion is irrational, but understandable. To hurt the people that are vulnerable towards you is unintentional. To close every door there is just out of fear that bad things might come in keeps the good things out aswell. To let go does not necessarily mean you are giving up, sometimes it's just that some things cannot be. To be simple means taking life as it is. To love is easy. To let yourself be loved is sometimes hard. To run is shameful, but safe. To stay static is easy, but dangerous. To wait is hard, but it sometimes pays off. To look ahead is great, but one must also look back in order to make sure not to invent the bicycle all over again. To look at the moon means to see just one side of it, when in reality there are two. To start means that you are half way there. You must not ask if something can be done... the right question is whether it is worth doing.

For now, i will settle with finding a logic in all the mess from my desk and shelves. Then i will move on. Hopefully.

Haos

E luni seara si e 18:45. Lucrurile imi stau toate care si pe unde - as vrea sa zic ca e un haos ordonat, insa nu e asa, doar ca m-am obisnuit cu el. Plus ca am memorie buna asa ca am retsinut deja unde sunt anumite lucruri chiar daca deja de citeva saptamini bune plinge locul lor dupa ele. Masa imi e comoda - chiar daca are in lungime mai mult de 1.72 (unealta de masurare a fost persoana mea), biroul nu pare gol. Pentru ca nu este. In coltsul stinga se afla diverse obiecte de uz casic pe care nu le-am mai atins de citeva saptamini - da, ma intreb si eu citeodata de ce stau la mine pe birou si nu undeva in vreun sertar, mai departe de ochii lumii. Tot acolo insa stau si acei 3 trandafiri care imi arata prin prospetsimea lor ca totusi nu a trecut un secol azi, desi asa ar parea. Orarul lectsiilor sta si el uitat pe margine, la el insa mai trag cu ochii din cind in cind - cine stie, poate incomoditatea ma va face sa il agats de vre-un perete, astfel mai skimb si eu macar ceva din camera mea. Cana cu ceai, biscuitsii si napolitanele sunt la locul lor - trebuie doar sa intind mina si sa ma indulcesc. E drept ca si covorasul pentru abdomene nu e departe, cine insa se mai gindeste la kilograme in plus cind dragul meu calculator sta atit de imbietor pe masa?
Nici nu mai tsin minte cind a sunat ultima data telefonul fix. Oare mai functioneaza? Totusi sta la indemina, pentru orice eventualitate. Sticla cu apa? Desigur, prezenta - apa e lichidul vietsii. Mai ales ca recent am achizitionat un filtru de mai mare frumusetsea, care desi e util, taraganeaza foarte mult procesul de fierbere a ceaiului, astfel incit uit ca voiam in genere sa beau ceva. Astfel economisesc Lipton-ul cumparat cu mare grija de tata de la Piatsa Centrala.
Alaturi de sticla cu apa se afla desigur vitaminele pe care in 2009 le-am atins doar ca sa sterg praful de sub ele, insa ce e mai straniu e ca de citva timp incoace demachiantul tot e la indemina. Da, machiajul e pe politsa nr 2 ( nu ca daca ar fi mai aproape l-ash folosi, dar totusi) iar demachiantul e aici. Hm, ok, uite si servetele. Si biletsele pe care scriu task-uri ce intr-un final ramin doar scrise. Si sutele de pixuri cu care nu scriu. Si cabluri de la diverse jucarii electronice. Si foi. Multe multe foi. Asa cum ii sta bine unui student.
Pina miine imi organizez biroul si revin cu un reportaj despre politsa nr 1. :))) Si poate pun si vreo carte pe masa, asa ar fi frumos.......

Signs

"I believe that all is pure belief...."

Should we believe in signs? Or do we see what we want to see? Should we believe in coincidences? Or are some things "meant to be" ?
Yes, i do believe in love, even if for some time now i have been stating that i do not think it exists. I believe in love because i have seen it, because i have felt it, because i was happy in it and because i suffered from it. Still i wonder why we fall in love with one person rather than another. This subject is a matter of discussion in more than one TED.com talk, and the answers provided by the persons that have dedicated their life to the study of love and romance are different, yet they have one thing in common. LOVE EXISTS, fact that can be scientifically proven as a certain area of the brain is activated when one nourishes romantic feelings towards another person. Still, why we choose to love one person instead of another remained a mystery. The only fact is that once that choice is made, there is hardly ever a turning back... till a new love comes along. One love can cure another. Yes, how true.
In a previous post i kinda asked a very ticklish question about how we choose our partners. And yes, i do believe that we choose them, because at one point or another, we choose to love a person, we choose to accept his/her minuses and we choose to focus on the pluses. So we do choose. How? That is probably another Ted.com talk that is to come - if no one comes up with an idea, who knows, i myself might get up there on that stage in the medium run future :))))
Still, the choosing idea has one drawback - how can we choose who to love and still accept the fact that one cannot command the heart? Well, i said it would be medium run future, i do not have the answer to that right now :)
In most cases, the "signs" are the ones that guide us in one or another direction. Signs that make you decide good or bad. SIGNS. For example a black cat crossing your path may make you turn around and spit 3 times in order to break up the bad luck, but then you miss the bus that makes you miss the train and you in the end arrive late for work and so you conclude that the black cat really was bad luck for you. But the fact that you stopped and hesitated instead of going faster in order to get to the bus station, and the fact that you already had the predetermined idea that things were going to go bad that day - aren't those actually the variables that cause the bad luck through the day? So i return to the same idea that everything is psychological, and superstitions and signs are stupid. The majority of them, at least. Coz many superstitions do have logical explanations, as i see it. For example, " do not walk under a ladder" - smth may fall on your head, " do not sow clothes you are dressed with, take them off first" - yes, you might get hurt with the needle and you most probably will do a very bad job sowing the rupture; " do not wash your head before an exam" = hot water causes loss of long term memory ; etc. All of these sayings do have explanations, except the one with the cat and the number 13. Those are then 2 things i need help with. Anybody?
And what about signs? Are they real, or do we understand what we actually want to see? Is it all psychological? If i want to believe that tomorrow will be sunny, i see all the signs that are in favor of sunny weather. Of course, i do not look at the weather report, i have the signs that i believe in. If it is not sunny, i then say that i have misunderstood the signs. If it is sunny, i am happy that the signs were correct and i am sure to turn to their advice once again. Of course, "sunny" is a metaphore. "Sunny" is the uncertain event that we are trying to predict, the outcome that we are so impatient to know, the dream that we need to have, the certainty that we seek. Yes, people need to be in control. And who knows - this idea just came to me now - the fact that we look for signs everywhere is a kind of proof of the fact that we as humans need to know everything. And if we cannot know something, we convince ourselves that we do actually know it because "the signs" are all there. But are there such things as signs? Or is it just pure mere selection? DO WE SEE WHAT WE WANT TO SEE? Do we choose what to believe? I think yes. And yes, most of the times, that is why wishing hard for something makes it happen. Because you are so sure it will happen that you concentrate all your energy in that direction and what do you know, the signs were right. Of course they were. Because it's not the event that determines the signs that we see. It's the signs that determine the event.
But then, what about intuition? What about the things we cannot control? What about coincidences? I cannot help but wonder.....

Risk

Sometimes you smile. Sometimes you cry. Sometimes you just do the things you need to do. Sometimes you just need to stop thinking. And i think he who can achieve that is very blessed. To be able not to think when you choose not to, and to think when you have to - it is simply a bliss.

I still tend to think that everything that happens is to the best. I still want to think that there is a good reason for unhappiness, that there is an explanation for pain and that the waiting does lead one towards a certain positive result. Of course, one must not stand arms crossed, but still, i believe that in the end, good things do come to those who have patience and who trust in the future.

Sometimes it is too late. Sometimes there is nothing more you can do. But one can state that only when all the tools in possession have been used, when everything possible has been done. So, i wonder if what i am saying is that i should take a risk. Any risk. Would it make me feel better? Me, the most risk averse person there is? Me, the person who does not cheat, does not steal, does not lie ( except ocassionally, but it is understandable, i am not perfect) not so much because it is immoral, but because i fear getting caught? Should i risk anything? Or should i opt for the convenient, for the safe, for the warm and for the nice?


Theoretically, people will say that life without risks is an empty existence, that he who does not risk does not win, etc. But practically, how many persons actually take their own advice?

Answer

The answer to my question ( if what you want is not available at the moment, what do you do?) is that you wait or fight harder. Do not settle for what is available if you know that you want and need more.

Jucarii

" Papushele, mashinele, ursuletsi de plush. Calculatoare, PDA, aparate foto, telefoane mobile sofisticate. Parteneri."

How do we choose a phone, a laptop, a digital camera? You probably know from the start what you are looking for. Because even if you've never had one before, you've most certainly had some similar devices that make you sure about some features that the new toy must have. Or if not, you have observed their characteristix in the hands of others, and now you want one for yourself. And you know what you want. You know what you need. But... But now there is choice. We don't only have Polaroid no more. We have variety now.

So, how do we choose?
Reputation? The past is a good approximation of the future. Knowing how the device has performed in the past, knowing the degree of satisfaction of its users, one can more or less estimate the degree to which that specific brand will cover ones needs.
Then you go on to characteristix. Quality. Megapixels. LCD. Battery. Guarantee. Webcam. You read reviews. You check out the price. Effort / effect ratio. You compare and in the end decide.
Is there ONE item designed especially for you? No. But there are about a dozen that fit your needs if not completely, at least mostly. In the end, you choose. Are you sure you have chosen the best there is? Not always. Most of the times you just do not have any more time to allocate to this matter. Most of the time, convenience makes up for small malfunctions. An item on your desk is better than one in the store. Because it is there, it is yours for you to do with it whatever you please.
Are our partners like our toys? Is there only ONE that is able to make your life complete, or are there about a dozen that satisfy more or less your needs?
What if there is no description? What if there is no product review? What if there is no guarantee? What if the item is unavailable, sold out, not it storage? Do you keep dreaming of it? Do you look for it in other places? What if you do not find it? Do you wait? What if you cannot wait? Do you get something else instead?
Are our partners our toys? Toys we love, toys we cherish, toys we hug and are ourselves with, toys we sleep with?

Prostie omeneasca

ION CREANGĂ
Prostia omenească (varianta completa aici)

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.

Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

- Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
- Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
- Când şi cum?
- Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Îl văd. Şi?
- De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.

— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.

...

Ion Creanga mereu încăleca pe-o şa, şi spunea povestea aşa. Mereu încăleca pe-o roată, şi o spunea toată. Apoi încăleca pe-o căpşună, şi recunostea ca spunea o mare minciună!! O mare minciuna adevarata.

De cite ori ni s-a intimplat si noua sa ne intristam din cauza unei intimplari neintimplate? Unica diferentsa este ca acum zicem ca suntem pesimisti sau realisti cind privim in viitor si in loc sa mutam din loc copilul sau drobul de sare ( am auzit chiar si varianta de mâţ-ucidere)firea omeneasca se tinguieste si isi maninca zilele din cauza unor evenimente incerte din viitor.
De citeva zile incoace aud aceasta poveste de la persoane diferite. Sa imi fac oare griji, sa imi fac niste concluzii?


O varianta moderna a prostiei omenesti aici.

Alegeri

De dimineatsa parea sa fie o zi buna, si deci avind tot timpul din lume, am decis sa petrec citeva ore la shopping. Banii pina la urma s-au terminat, sacosele s-au ingrelat, iar eu m-am facut cu o gentutsa noua de cea mai mare frumusetea. E drept ca nu e acea pe care o vazusem la magazin si pe care intentionam sa o cumpar. Pina a ajunge la un raft mai indepartat, m-am impiedicat de comoditate, de fidelitatea culorii si de disponibilitate. Da, aceasta geanta are capacitatea de a se potrivi oricarei stari de spirit, si da, este o geanta interesanta chiar daca este ca si multe alte gentsi. De ce insa nu am luat-o pe cea care se deosebeste in multsime? Pentru ca acea este mai greu de intretinut, pentru ca trebuie sa mai si lucrezi asupra compatibilitatsii ei cu celelalte aspecte ale vietsii tale. Asa se intimpla mereu, mi-a zis o doamna in magazin. Alegem negrul, pentru ca este deja un drum cunoscut, negrul merge la orice.... Da, asa este. Intre a alege ceva nou si incitant, multsi dintre noi se conformam cu rutina, pentru ca, buna sau rea, ea nu ne va aduce surprize neplacute. Pacat. Geanta bej era si ea frumoasa.