Minciuni, dulci minciuni

Minciunile. Cu totsii le spunem, fie ca celorlaltsi, sau noua inshine. Si chiar daca ele ofera o alinare de moment, adevarul are asa o caracteristica ce il face sa iasa mereu la suprafatsa. Si cu cit se intimpla mai devreme, cu atit e mai bine. Nu avem curaj insa, nu avem curaj sa spunem ceea ce simtsim si ceea ce se intimpla cu adevarat, pentru ca o minciuna este mai moale, mai blinda, ascunde ceea de ce iti este rusine si te lasa sa dormi linistit caci ai lasat deznodamintul pe miine. Insa daca nu spui ceva, acest lucru se simte in privire si in comportament, iar prin a ascunde un adevar important potsi rani mai adinc, potsi distruge mai multe decit daca ai fi fost sincer de la inceput.
E greu insa sa fii sincer. Ar insemna sa te deschizi, ar insemna sa ai incredere, ar insemna sa fii vulnerabil. Cui insa ii place sa fie vulnerabil??? Mereu dorim sa parem mai tari decit suntem in realitate, mereu incercam sa fim ceea ce nu suntem pentru ca suntem complexati de propriile defecte si nu putem accepta ca asa cum suntem putem fi iubiti si doriti, ca nu trebuie sa ascundem ca nu suntem ca ceilaltsi ci din contra, trebuie sa ne mindrim cu asta.
Uneori gresim, insa pentru a putea avea prietenii alaturi trebuie mai intii sa recunoastem acest lucru. Chiar daca acestia ne vor mustra si poate se vor dezamagi nitsel, pina la urma, prietenii adevarati sunt mereu linga tine cind ai cea mai mare nevoie, te vor ierta si te vor intelege, nu te vor lasa la izbeliste. Pe cind daca ii mintsi, si mai ales o faci sistematic, acest lucru distruge prietenia, sau orice alt fel de relatsie. Consider ca da, este bine sa mentsii un anumit nivel de mister, intriga, insa pina intr-un anumit moment - cind este momentul adevarului, daca iti pasa de persoana de alaturi, fii sincera cu ea, chiar daca uneori nu este ceea ce vrea el/ea sa auda. Poate va aprecia acest gest, poate va dori sa fie mintsit(a) mai departe, insa tu nu potsi lua aceasta decizie singur.

Eu nu ma pricep la a spune minciuni. Ma pricep insa la aminarea unui raspuns si la distragerea atentsiei. Si asa fac, cind nu pot/nu vreau sa raspund sau sa spun ceva cuiva. Da, uneori mint. Insa cind o fac, o mica parte din mine crede ceea ce spun. Caci ca sa mint pe cineva, trebuie sa ma mint mai intii pe mine insumi. Ma stradui insa sa fac acest lucru cit de rar posibil.

Cind eram mica, insa, eram o taaaare mare mincinoasa, si nici macar nu ma pricepeam la asta :)))

extras din filele copilariei mele, autor: sora mea
( vin eu acasa cica pe la vreo 15:00, lectsiile le terminasem la 11)

Mamica : " Unde ai fost?"
Eu : "Am stat afara."
Mamica : " Da de ce nu ai intrat in casa?"
Eu : "Tu nu erai acasa. Nu am chei."
Mamica : "Eu de la 12 sunt acasa."
Eu : "Eu cind am venit, nu erai."
Mamica : "... Si te-ai dus la Rodica."
Eu : "......Da."
Mamica : "Ce-ai mincat acolo?"
Eu : "Nimic."
Mamica : "Treci si maninca."
Eu : "Nu vreau."
Mamica : "Ce ai mincat acolo?"
Eu : "Olecuta de bors."
Mamica : "Olecutsa asta cit?"
Eu : "Ei... o farfurie."
Mamica : "Si gata?"
Eu : "Da."
Mamica : "Da la felul 2?"
Eu : "... ochiurele"
Mamica : " Si numai?"
Eu : "Da."
Mamica : "Da gura de ce itsi e murdara de piure?"
Eu : "Ei... si piure a fost... "