Aberatsii nocturne

Fiecare avem un vis, un ideal, fiecare avem o anumita imagine, un anumit tablou al lucrurilor in fatsa ochilor. Ce sa facem insa cind aceste asteptari nu se adeveresc? Suferim, sau incercam sa ne skimbam noi inshine privirea asupra lucrurilor? Cind dam de prima greutate, renuntsam sau zimbim si mergem mai departe? Cind intilnim un fenomen, generalizam, sau credem totusi in exceptsii? Iar cind suntem noi inshine diferitsi, incercam sa ne ascundem sau ne aratam lumii intregi fara frica? De cele mai multe ori, exceptsiile sunt ovatsionate in teorie si respinse in practica. Pentru ca traim intr-o lume plina de stereotipuri, shi chiar cea mai deschisa persoana are anumite prejudecatsi si standarde. Unele prejudecatsi tsin de rasa si de etnie, altele de educatsie, altele de personalitate sau aspect fizic. Unele au in vedere succesele personale sau profesionale...In viatsa de zi cu zi nu le putem evita, caci sunt peste tot. De aceea ma intreb, oare cit de mit este acel Pat al lui Procust, prin intermediul caruia toate persoanele devin la fel? Atunci poate in sfirsit va disparea invidia si gelozia, atunci poate nimeni nu va mai judeca pe nimeni, atunci totsi ne vom intelege intre noi. Pentru ca vom fi totsi la fel. Oare asa arata o lume perfecta, cind partsile sale sunt toate egale, perfect slefuite, ce se potrivesc intocmai una linga alta? Eu zic ca nu. Eu ma scald in imperfectsiunea mea si ador acele mici elemente ce ma fac diferita. Eu prefer altfel si sa incerc ceva nou decit sa ma las prada ideilor de gloata. Prefer sa incalc anumite reguli, desi nu mereu am curajul sa o fac. Prefer sa fiu eu, decit sa ma prefac, desi ultima cale e mai usoara. Nu, nu voi ceda. Chiar daca ma tem sa gresesc.