Cu o seara inainte ne fusesera spulberate toate sperantele de a incepe calatoria cu dreptul. Din cauza ca nu am interpretat corect programul autobuzelor, am stat shi am asteptat autobuzul vreo 2 ore in noapte, nestiind ca el nici nu avea de gynd sa vina. Ne luasem deja ramas bun de la prieteni shi cunostinte, asa ca odata intoarse in Becket, nu am suflat nimanui nimik( nici un cuvint, am in vedere), l-am revazut pe Hugo (motanul) si am mers la culcare. Nu-i nimic, mai incercam o data a 2-a zi.
Dubla nr 2. Am ajuns la gara. Insa de data asta era prezent si autobuzul. yeay.
Soferul era cam mirat de cantitatea bagajelor pe care o aveam in posesie,mai ales se uita la perna mea roz, insa a dat din umeri si ne-a asezat pe primu scaun. Noi i-am relatat planul nostru in detalii, iar el a inceput a ne spune ce merita shi ce nu de vazut in Washington shi NY, si, clar, ce trebuie neaparat sa facem in Niagara…. Da, ne faceam nitsel griji, da, aveam citeva emotsii. Am ajuns la concluzia ca limba oase nu are. Rideam de ceea ce imi scrisese mamica cu o zi inainte, un sfat: sa nu vorbim cu strainii. Aha, bine.
Pina la niagara am skimbat vreo 5 autobuze. In ultimul autobuz eram numai noi 2, iar cind am urcat, shoferul a zis cuiva la celalalt capat al firului de telefon mobil "am fetele tale" (i got ur girls). Noi ne-am uitat cu oxana una la alta cam nedumerite. Micul business insa infloreste in acel stat american, si se creaza si legaturi de afaceri intre Youth Hostel-uri si soferi de autobuz. O mina spala pe alta - servicii interdependente.
Am ajuns la usa in 2 timpi si 3 miscari, nu a trebuit sa cautam in mijlok de noapte alta modalitate de trasnportare( era abia ora 9, dar oricum), nu trebuia sa ne facem griji, cu bagajele dupa noi, ce si unde se afla. A trebuit doar sa urcam toate kilogramele alea pe scari.
Cind am ajuns, am semnat in cartea oaspetsilor sub numele unor romani si a fost destul de straniu sa nu mai scriem la Address " 29 valley view road" ci adresele din RM. Insa nu am comentat prea mult si am urmat doamna asiatica de virsta mijlocie la al 2-lea etaj. Acolo ne-am facut confortabile in camera minuscula cu 8 paturi si am facut un dush in conditsii cam dubioase - de aia am intrat ambele in camerutsa cu utilitati caci aici chiar 2 miini ajutau alte 2 miini ;) Apa dadea senzatsie de nou, peretsii ce se voiau albi insa erau cam bej denotau vechime si experientsa, iar restul habitantsilor nu inspirau deloc incredere.
Dimineatsa a venit cu acelashi sunet scos de PDA-ul Oxanei. Nu prea voiam sa facem okishori, insa ne amintisem ca undeva, in acelashi orash pe care inca nu il vazusem delok, sta cineva care are aceleashi sentimente de somn si lene, insa cu aceleashi dorintsa de revedere. Miscindu-ne in tempou considerat de noi rapid am ieshit, shi, cu harta in myna, am decis ca mergem in directia opusa celeia din care ne parea noua ca am venit. Am incercat sa ne amintm toate virajurile facute de autobuz , am intrebat un grup de copii shi aveam vreo 3 variante incotro s-o luam, insa , pina la urma, am ieshit la strada principala. Acolo am decis imediat ca Niagara e un orash oglinda, adika un orash care e separat de o strada, cica principala. Pe o parte e asa cum vrea lumea sa vada viatsa, stralucitoare, impunatoare, curata. Pe de alta, darapanata, saraca, sura. Reala. Pe partea stralucitoare era liniste, pe cind pe cealalta rasunau voci de copii shi de oameni. Pe o parte era mort, jucau luminile si se auzea muzica. Pe cealalta se auzea viatsa.
Problema s-a ivit cind am aflat ca lokul unde ne intelesesem ca ne va astepta Ana, statia Greyhound, nu exista. Am intrebat pe toate persoanele mai putsin dubioase, ne-am plimbat de colo colo, insa ia-o pe Ana de unde nu-i . Am inceput a face backwards induction, am inceput a ne pune si in locul ei, si pina la urma, am dat peste un om bun care ne-a indreptat pe calea cea dreapta. De cind a fost desfiintsata gara de autobuze ( intr-un oras cu una dintre cele mai mari atractsii turistice, da? ) toate vehicolele motorizate de transport al cetatsenilor se opresc in „centru” la o alimentara ( la fel un lucru destul de greu de gasit acolo). Bine, deci am facut cale intoarsa si cu sperantsa am zbughit-o incolo.
Ana era vesela si energica pentru o persoana ce fusese in drum 24 ore. Flirta cu soferul, ce era foarte draguts, printre altele. I se furase mincarea – da, dupa 4 luni de USA, i se furase nimic altceva decit mincarea. Am zis ca e ok, caci mai avem piine cu cream cheese acasa =)))))) Plus ca hostel-ul oferea breakfast de 1 dolar, oua shi toast. Oau.
Cascada e superba. Este o priveliste incredibila, si da, daca taci vreo citeva secunde, poti auzi si sunetul apei cazatoare :)
Tsin minte ca a fost o zi cu mult soare. Am dat iama in magazinele cu suvenire, am urmarit jocul picaturilor din toate unghiurile posibile, am urmat gloata cind venea vorba de un anumit element al acelui complex. Ne-am jucat in de-a v-atsi ascunselea cu un admirator al Anei ce nu ne lasa in pace, am fost pe vaporash si am simtsit stropii acelei fortse asupra noastra. Ne-am pus dorintse – pacat insa ca nu tsin minte ce dorintsa mi-am pus io. Tsineam moneda intre degete si ma gindeam ce sa imi doresc caci doar nu voiam sa pierd shansa de a-mi pune o dorintsa la Niagara. Si tot asa, ezitind, mi-a cazut moneda din miini. Nu stiu nici pina acum daca pot considera ca mi-am pus dorintsa sau nu, insa stiu ca se va implini :)
A fost o zi cu soare. A fost o zi frumoasa.
No comments:
Post a Comment