Despre toate si nimic

Trecind dintr-o stare in alta, nu am mai apucat sa imi inshir gindurile. Nici macar nu ma mai gindesc, sunt intr-o stare de indiferentsa totala. Nici nu stiu ce sa cred, oare sunt libera, oare am scapat? Oare in sfirsit mi-am dat seama ca nu merita sa ma omor cu diferite ginduri si sperantse? Oare in sfirsit am crescut?
Foarte ciudate zilele astea. De aia nici nu am gasit cuvintele necesare pentru a ma exprima, insa m-am ascuns dupa scuza ca nu am timp. Nu am timp sa ma opresc, nu am timp sa vorbesc, nu am timp sa te vad, nu am timp sa te iubesc. Nu am timp sa fiu cu tine, nu am timp sa rid si sa fiu eu insumi. In realitate insa nu mai vreau. M-am saturat. De tot si de toate.
Este trist si intuneric, stiu ce va fi miine. Ma enervez ca sunt atit de limitata si nu pot iesi din acest tipar, ca sunt atit de lasha si ma prefac indiferenta cind in realitate ma tem. Ma sufoca propriile mele nesigurantse, insa in loc sa ma ocup de ele, am preferat sa ma prefac ca nu imi pasa. Oare asa si este?
Aveam o lista cu toate cele ce trebuiau facute. Insa imi era lene sa ma uit pe ea. Cind imi aminteam cite ceva, mai adaugam un punct. Si nu ma panicam, lasa ca reusesc. Si da, am reusit, insa cu pretul somnului. Nu ma simteam ieri rau cind m-am culcat la 4:45. Azi insa la 7:30 insa era cam gri si indescifrabila lumea din jurul meu. Era frig si nu imi putea da seama ce ma doare. Nici macar nu stiam de ce am sarit din pat. Mi-au trebuit citeva secunde sa imi amintesc ca azi ma duc acasa. Da, sunt emotionata si abia astept sa ma vad in avionul ala. Insa nu m-am gindit insa la ce va fi dupa aia. Caci prefer sa iau totul pe rind. Sa ma vad mai intii in avion, si dupa aia imi pun alta dorintsa :) Desi data trecuta cind am formulat astfel doleantsele mele catre cel de SUS, acestea fiind ceva de genu " sa ma vad trecuta de vama" - s-a itimplat asa ca eu am trecut, insa fara autobuz, care se stricase. Uitasem sa mentsionez acest mic amanunt. Deci ai grija ce iti doresti ;)
Ieri mi-am facut vizitele, unele pe care le aminam deja de mult timp. Si da, in ultima seara trebuia sa ma vad cu toata lumea. Si nu evitam aceste persoane. Doar ca nu aveam chef de vorba. Si nici de ceai. Si nici de cafea. De ciocolata, da :P
Mintea moldovanului cea de pe urma ma face si pe mine sa imi pun diverse intrebari, insa am facut deja progrese si deci nu mai caut raspuns. Doar exprim o oarecare iteratsie, si apoi merg mai departe. Caci am obosit.
Oare incotro sa o iau mai departe?
Sa cred in ce faci, sau in ce zici?
Oare tot ce se face se face cu un motiv oarecare?
Miine va ploua?

Te simt aproape. Indiferent de cite au fost si de cite nu au fost. Asta e.
Si da, ma tem. Ma tem sa ma uit la tine. Caci nu stiu ce voi vedea in ochii tai. Si e pacat. Caci daca nu te vad, nu voi afla niciodata.