"Ce? Unde? Cind?" - cu K-19

Clubul Moldovenesc de Jocuri intelectuale a fost fondat in ianuarie 2000. Printre scopurile sale sunt promovarea activitatsilor distractive de cunoastere, practicarea acestor jocuri ca o mai buna metoda de invatsare si distractsie si cultivarea eruditsiei, creativitatii si spiritului de echipa. Astăzi clubul cuprinde în jur de 50 de echipe, adică peste 300 de membri, de toate vârstele, de la şcoli, licee, universităţi şi chiar absolvenţi ai universităţilor.

Spune lumea ca sunt sociabila. Da, dar nu mereu. Trebuie sa ma prinzi in toane bune. In acea zi insa, eram destul de energica si cu dispozitsie, dat fiind faptul ca stateam la coada deja de jumatate de ora. Insa, ca sa nu pierd timpul, am intrat in discutsie cu el - un baiat inalt, blond si aparent inofensiv. Insa aparentsele inseala, si deci dupa o ora de asteptare si de vorba despre toate, baiatul timid mi-a cerut in mod direct numarul de telefon cu o abordare total noua pentru mine, si deci eu, care nu dau niciodata numarul meu de telefon unui strain, i l-am scris, nici mai mult nici mai putsin, pe mina. Da da, ca in filme. Insa nu a fost niciodata nici o intentsie romantica din partea lui, lucru care m-a linistit, mai ales ca dupa ce ne-am intilnit din greseala peste vreo citeva zile, el mi-a marturisit ca s-a sters ultima cifra si deci nu ma putea suna :))) Am ris impreuna si de data aceasta i-am scris numarul pe o bucatsica de papirus.
Astfel a inceput aventura ce se numea K-19 in CUC ( Ce? Unde? Cind?) Nu stiam cine sunt ei, nu stiam unde ma duc, nu stiam ce vom face, insa, fara sa imi pot explica de ce, aveam incredere oarba in baiatul cu ochi albastri.
Nu era nimeni in jur. Iar eu ii priveam cum vin spre mine. Erau 3.
Primul avea o podoaba capilara bogata si creatsa care ar face orice fata geloasa. Parea insa agresiv, mai ales ca facea niste mimici amenintsatoare, insa avea ochii blinzi, lucru care m-a facut sa il privesc cu o oarecare admiratsie, chiar daca mult timp nu tsineam minte cum il cheama. Si avea un nume atit de cunoscut mie - Adrian. Era destul de imprevizibil- ma face mereu sa ma intreb de nu are dubla personalitate. Mai ales ca era DJ la Radio Asem, iar eu, fiind in relatsii bune cu el, mereu imi auzeam piesele preferate in emisie in timpul recreatsiilor :)))
Al doilea era blond si cu ochi albastri. Sub tricoul cu mineci scurte purtat in februarie se vedeau orele petrecute la sala, iar privindu'l se simtea si acea duritate. Mereu trebuia sa nu fie de acord, sa contrazica pe toata lumea, el era Toma necredinciosul. Da, era blond, insa foarte destept. Cred ca pentru o echipa cu 2 persoane blonde, jucam destul de bine :))))
Apoi era ea. Zimbitoare, calma, senina. M-am mirat ca se simtsea atit de bine cu persoanele ce imi pareau atit de stranii- pina la urma insa, am ajuns sa ma simt si eu atit de in largul meu cu ei.
Eram o echipa. Eram K-19. Rideam si glumeam mereu, nu ne puteam concentra, dadeam raspunsuri aleatorii, strigam tot ce ne vine in cap, nu aveam nici o strategie si nici un plan. Ne simtseam bine. Cu noi mai era si Istoricul - Pavel - el insa aparea brusc si disparea la fel de misterios. Nu vorbea mult, cu atit mai mult despre el. Desigur, in zilele in care lipsea, majoritatea intrebarilor erau din domeniul istoriei, lucru care ne facea sa lasam miinile in jos si sa aruncam pe masa raspunsuri aberante, din care alegeam cel mai plauzibil - asa ca macar sa nu ne facem de ris :)))
Pina la urma, eram doar noi 4. Si asa, fara nici o ambitsie, si doar bucurindu-ne de viatsa, facind haz de prostia omeneasca si uitind de toate regulile, asa am ajuns sa fim pe locul 3. Fara nici un efort. Celelalte echipe se scremeau sa cistige toate jocurile, numarau punctele, se certau cu Fala pentru fiecare intrebare/raspuns. Noi nici nu stiam bine regulile. Noi doar jucam. Si fiind atit de relaxati si atit de confortabili in cercul nostru de prieteni de simbata seara, petreceam acele 3 ore tachinindu-ne unul pe altul si fiind reali, adevaratsi, fideli. Niciodata nu ne-am concentrat, niciodata nu ne-am panicat. De aia parea acel minut in care trebuia sa dam raspunsul atit de lung. Le reuseam pe toate - fiecare sa isi spuna ideea, sa alegem una din ele, sa o contrazicem, sa dam alta idee, sa facem haz de ideile capitanului, sa negam pornirile lui Adrian, sa ii spunem Lenei ca nu are mereu dreptate, sa imi zica mie ca nu, nu este atit de adinc sensul intrebarii.... Reuseam sa facem toate astea si apoi sa oferim un cu totul alt raspuns. Care era corect. Desigur.
Consider ca eram o echipa buna, chiar daca cunosteam atit de putsin. Ne vedeam o data pe saptamina si petreceam 3 ore impreuna, jucind acest joc intelectual. Mergeam apoi la statsia de troleu impreuna unde ne luam ramas bun, caci locuiam in regiuni diferite.
Interactsionam sanatos. K-19. Toata lumea se intreba de ce aveam acest nume? K- de la cascadorie. 19 - pentru ca este virsta celui mai tinar jucator la momentul formarii. Nu eu am ales numele echipei, care dupa ce a devenit trademark, nu mai putea fi skimbat. De aia zic ca unele chestii mai bine ramin mister. K-19. Punct. Imi e dor de ei.