Bunelul

12 februarie... Imi amintesc shi acum sentimentul acela plin de liniste shi pace cind stateam culcata linga El shi ascultam povesti. De fiecare data era o poveste noua. Din povestile surorii mele favorita mea era "Grauntsash de Aur ". O ascultam cu placere inainte de culcare, in intuneric, impartsind acelashi pat care acum imi pare extrem de mic pentru a oferi odihna a 2 persoane, unui adult shi unui copil zbyntsuit.... El insa avea mereu o poveste noua, nu cu printsese shi cenusharese, nu cu balauri shi cu zmei, fara Baba Hyrka shi nici cu Zyna cea Buna.. Erau povesti pline de intelepciune, despre oameni simpli ce ishi traiau viatsa undeva uitatsi de lume, ce erau fericiti cu putsinul pe care il aveau shi care se ghidau dupa principii de dreptate, valorile carora sunt in ziua de astazi o raritate. Stateam pe patul de linga fereastra, sub plapuma verde, shi ascultam atent... El putea sa imi vorbeasca ore in shir - ( da, it runs in the family ) insa eu, copil nerabdator, rareori asteptam sa finiseze povestea, shi ii ziceam shireata ca vreau sa mai las shi pe ziua urmatoare ceva. El imi zymbea cald shi ma lasa sa plec - shtia ca ma voi intoarce in citeva ore, galagioasa, flamynda shi cu genunkii zgyriatsi. Cred k de acolo se trage shi arahnofobia mea - cit stateam culcata pe patul din "sarai ", nu o data pe pod ishi facea siesta un paianjen sau doi, iar eu urmaream atent progresele pe pod shi perete fshi ma rugam la icoana din colts sa nu cada pe mine....
Desertul preferat al copilariei mele nu au fost bomboanele aduse de bunika de la magazin - aducea in fiecare zi 4 bomboane , toate diferite. Noi eram 4 verishori, insa, fiind bine crescutsi shi sub supravegherea surorii mele mai mari, taiam fiecare bomboana in 4 shi fiecare deci gusta din fiecare... nu intelegeam nimic din nici una, desigur, insa le luam fiecare deoparte shi in solitudine savuram ciocolata cu umplutura de lamyie sau nuca, fara a ne gyndi vreodata cum ar fi sa mincam o bomboana intreaga. Desertul preferat era insa altul, era ceea ce mynca El dupa ce refuza partea unuia din noi de bomboana - pyine uda cu zahar. Simplu, ushor, ieftin, gustos, shi interzis diabeticilor. Peste felia de pyine se toarna o cana de apa proaspat adusa de la fyntina, apoi se preseara pe ea zahar in cantitatea dorita de consumator. Bunicii insa nu ii placea sa ne vada ca mincam pyine uda cu zahar - nici pina astazi nu stiu motivul de ce... insa noi ne ascundeam in gradina dupa curpenii de pepeni de pe gard ( da, eram atit de mici ca nu ne vedeam de dupa el) shi savuram desertul exotic. Desigur, o portsie nu era destul, deci mai shterpeleam o bucata de pyine de pe masa - fapt care o facea pe sora mea sa ne priveasca cu o ushoara mustrare in oki - noi consumam, insa cine aduce apa de la fyntina???
Ziua El statea la masa din fatsa casei shi cu bastonul amenintsa vrabiile shi hulubii ce atentau la strugurii de poama dintre frunzele ce umbreau ograda. Noi ne zbenguiam prin jurul sau, iar el ne privea blajin shi doar ne zicea sa avem grija.. "Ruxanutsa.... de ce nu esti atenta?" Mereu cu surprize, mereu cu vynatai, cu zgyrieturi- toate dealurile, zidurile shi copacii erau ai mei, toate vaile cutreierate, toate animalele fugarite, toate pisicile chinuite shi totsi puii de curca flamynzi pentru ca nu odata m-am pierdut cu tot cu mincare in drum spre ei. Niciodata nu a ridicat vocea la nici unul din noi, niciodata nu l-am auzit spunind vreun cuvint urit - mereu folosea sinonome sau definitsii din dictionar, sau avea cuvinte uzuale ca " hipopotam " shi " pasager " care inlocuiau injuraturile . Niciodata nu a vorbit fara rost... tacea, iar cind spunea ceva, o spunea din inima, shi mereu ne stryngea in jurul sau, uitam de magazinul improvizat la fereastra din " kuhne ", uitam de " spitalul", uitam de pisica legata de picioare din fatsa magaziei....
A avut o viatsa grea, familie numeroasa, foamete, razboi, deportare in Siberia... fusesera timpuri grele. Se ascundeau familii intregi pe dealuri, in copaci, printre pietre ca sa nu ii gaseasca shi sa ii deporteze... El insa a fost luat de la locul de munca. A plecat intr-o zi, shi nu s-a mai intors. A fost plecat 15 ani - intre timp, ambele sale fiice, pe care le lasase de 12 shi 15 ani, se casatorisera shi aveau cite 1-2 copii. Nimeni nu shtia daca se va mai intoarce - doar sotsia sa, b0lnava de cancer, simtsea ca e viu. Simtsea, shi refuzase sa moara pina nu il revede. El s-a intors in august... ea a murit 4 luni mai tyrziu.
Dupa 15 ani de munca silnica in Siberia, avea 70 ani, insa a reushit sa poarte in spate povara unei gospodarii shi sa o creasca pe sora mea pina la 3 ani. A fost un om cu suflet de aur, cu o intelepciune rar intilnita shi cu o putere extraordinara. Mereu vesel, intrebat shi iubit. Era cunoscut de totsi din sat, la el veneau mereu persoane ce cautau un sfat, o alinare, o vorba buna. Tiltu Melinte Ion.
Strabunelul meu ar fi implinit azi 103 ani. Bastonul sau sta shi acum in colts in casa cea mare. Pe 15 februarie sunt 13 ani de cind nu mai e. D-zeu sa il odihneasca in pace.