Stuck

Home alone, and it is weird. Coz for the last period - 2 months and 22 days, to be exact, i have hardly ever been alone. Sharing an apartment with 3 other people, all of them young and restless, and being in the center of the town close to all the pubs and any other activities that people might want to get into, we always have visitors and house parties are not something out of the ordinary, especially if it is wednesday, friday or saturday :)
But now i am alone. My flat mates have all gone to visit cities - Belfast - been there, even if i have not gone to the Giant's Causeway, the only place here in Ireland included in my top 100 great wonders of the world book . But ok, i have gone close enough and my experience in Belfast was very very satisfying anyway, independent of the quantities of beer consumed there. My other two flatmates are in the UK - a country so close, but yet so far due to my NON-EU passport. Going to Belfast had not been an issue as there is no border on the land, but any travel via airways is off the limits for me. People that are here in exchange also go to Stockholm, Oslo and Helsinki as the latter are now closer and cheaper to fly to from Dublin or from London - tickets can be found with 1 cent. Other destinations open for travel include Denmark and Germany. So yes, it is kinda sad that i am here stuck on this island, as people put it. But it's ok, it is a nice island.

Amazing Sand Drawing

http://www.youtube.com/watch?v=vOhf3OvRXKg

So 90's

If you are a student and if you are in Dublin, then you either have "International Life Dublin" as a friend on Facebook, or at least 3 people you know do. It is a very costless and efficient means to get all of the alcohol yielding party lovers international students in one rather small, smoky and dark place where music plays and where the DJ can hardly ever be wrong in selecting a song as the diversity of the crowd and the levels of alcohol consumed entails that with any play-list choice, at least 2/3 of the dance floor will be full. But in terms of alcohol, i do have to admit that the Irish consume more / or get drunk faster than the international students. Probably the latter are not used to paying 1 euro or more for a can of very bad beer :)
Yesterday was the the most crowded party i have attended here in Dublin, and it was the best, even if i did enjoy the other 4 as well :)) So ok, i am not the best person to compare parties and give objective reviews, but subjectively speaking, i found the 90s party very very fulfilling and fun. Although it did make me realize that i have lots of useless information in my brain - like half of the famous 90s songs lyrics, i still felt that the 90s, the period when i had MTV, had been a period of extremely diverse sounds, music trends and a quite interesting fashion. The videos all looked familiar and i was remembering the times so long ago when i used to watch them on our old remote-control-less and color-distorting TV.
Songs of the 90's included various choices like BSB and Spice Girls, Britney Spears and Take That, MC Hammer, Faithless, REM, Madonna, Five, Steps, Snap, Haddaway and, of course, Right Said Fred with "I'm too sexy". Everyone really did seem to dance as if no one was watching - but in reality the club guards were. They made it feel more or less safe to be in that confined space with hundreds (989 that might have attended and 642 confirmed guests on Facebook) even if the people constantly moving and pushing and having little or no respect for other people's personal space did make the disco seem a jungle where the weapons one needed to survive were the high heels, the sparkling wear and the unconscious indifferent brain. People didn't look like they wore costumes though - as the style of the 90s is sometimes worn on the streets nowadays. Interestingly enough, not even at the 80s party were the costumes really evident. Because yes, the clothes my mother used to wear when she was my age are back in fashion. Too bad they are one size too small.

I am from Moldova

Today, while having a friend over and discussing countries and people, a blog address surfaced. I have read it almost entirely and i was silently or loudly laughing at the things that an American thinks of Moldova. He is a Peace Corps Volunteer and his assignment is Community and Organizational Development. At the moment, as i understood, he lives in a village, although i am not sure which. I am glad that there are people that get involved into such programs and i am sure that they can make a difference, even a small one, on every person that comes their way. It is true, as Chris has mentioned it, that for most people, he is the first American they meet, so his presence alone makes them aware of the fact that the rest of the world is not as far as they have immagined it to be. Having closed borders for so long and being under the soviet rule, people from Moldova remain closed-minded even today, some are extremely conservative, these mostly being features of the elderly. Things are changing now, but it will still be a while till we reach the levels of the developped communities. Some technology seems too far, too expensive, too useless and too complicated. But little by little, with combined efforts, due to the increased possibilities of studies abroad and due to better environments in fields like education, health care, research and media, i think that Molova will be able to make up for the time it has lost all the while keeping its values intact and cherishing its traditions the way it does now.

I am proud to be from Moldova and i know that to many people, we are a strange phenomenon. For example my room-mates comment on my food habits - on eating potatoes, meat-balls ( cotlete), fried eggs ( ochiuri) and for drinking lots and lots of tea. They do not want to try my salads (olivie, salata de crabi, salata de varza) and they do not share the same impulse to save energy, water and gas. It is true, we have been brought up in different ways, and yes, they have had more opportunities than i had, but i still feel that i have accomplished a lot by being where i am and who i am. I was a product of the education that the western condemn, i was the result of the rough education in school when teachers get to call you names and punish you for being bad. I was the one that tried to get myself heard just because nobody listened. Yes, we have harsh conditions, especially in villages, but we have developped a sense of endurance and a sense of greatfullness for whatever life brings us. We do not complain at the first hit of fait, we do not blame anyone but us when we err, and we do not expect any help from anybody, because experience tells us that waiting in is in vain. We are friendly and open, we are sincere and we have strong family values, we have good friends to love and cherish. We like to think of ourselves as rich in our souls, because even in our poverty, we make things look nice and bright.

I am from Moldova and i am not ashamed to say it.

Newgrange, fara paranteze

Mormintul stramosesc de la Newgrange a fost descoperit in sec 17, accidental, de catre niste persoane ce sapau pe un deal in cautarea unor materiale de constructie pentru case.
Legenda spune ca printr-o intimplare norocoasa prima piatra descoperita a fost cea de la intrare - daca incepeau excavatiile undeva in centru, mormintul ar fi fost distrus. Restaurarea monumentului a fost anevoioasa caci nu exista date atit de vechi – astazi lacashul arata ca nou insa istoricii nu sunt siguri ca forma a fost reprodusa cu exactitate, caci peretii exteriori erau darimati. Totusi, intrarea principala a fost modificata intentionat pentru a asigura accesul turistilor inauntru.
Mormintul este unic prin fenomenul ce are loc in fiecare an de 21 decembrie. In timpul solstitiului de iarna, dupa rasarit, doar in acea zi si doar pentru 17 minute soarele intra inauntrul mormintului printr-o deskizatura speciala ce se afla putin mai sus decit intrarea pentru om. Tunelul pentru oameni si “calea soarelui” duc ambele in "camera" principala ce e cu 12m mai sus de intrare, si deci unde lumina nu patrunde in mod normal. Astfel se credea ca odata cu soarele de solstitiu sufletele celor morti isi pot incepe calatoria spre eternitate, urmind calea luminii. Nu se stie insa nici pina acum cu sigurantsa care a fost scopul primar al acestui loc - se crede insa ca mortsii erau adushi ianuntru pentru o perioada de timp - de la solstitiu la solstitiu, iar mai apoi erau transportati in locul de veci.
In fiecare an se organizeaza o loterie pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa observe acest fenomenul solstitiului. Anul trecut au fost mai mult de 34.000 cereri, dintre care 100 au fost alesi. Timpul de afara nu este insa intotdeauna prielnic, iar de multe ori se intimpla ca in loc de soare, mormintul se umple cu ceatsa - oricum un fenomen fascinant pentru persoanele pasionate de mitologie si istorie.
Turistii insa pot observa o imitatsie a fenomenului in fiecare zi si la orice ora. Este nevoie doar de un ghid plictisit ce spune aceleasi glume despre claustrofobie si Nyctofobie, 2 becuri si un intrerupator pentru a stinge lumina artificiala ce faciliteaza accesul inauntrul mormintului. In intuneric, auzind numa acea voce putin prietenoasa, incet incet lumina apare pe podea intr-o fishie ingusta ( vreo 20 cm) si se opreste intr-un punct ce pare aleator, neajungind la peretele inferior - insa intregul pod si toata camera se lumineaza indeajuns pentru a deslushi fetse, culori, forme. Desigur, fenomenul natural umple mormintul cu lumina galbena cu mult mai puternica, pe cind eu am fost martora unei iluminatsii albe, artificiale. Impresionant in ziua de azi, darmite 5.000 ani in urma...
Unul dintre cele mai des intilnite simboluri din interior este Tripla spirala.Nu prea se stie insa ce semnifica aceasta.Unii cred ca cele 3 spirale interconectate simbolizeaza nasterea, viata si moartea - o miscare eterna. In Paganismul Celtic, aceasta simbolizeaza Pamintul, Marea si Aerul. Mai recent, spirala tripla a fost folosita si ca simbol al Sfintei Treime - Tatal, fiul si sfintul Duh. Tripla spirala paote fi si un simbol al fertilitatsii - in 3 luni soarele face o miscare ciclica, iar cele 3 spirale pot semnifica cele 9 luni, miscarea soarelui fiind asemanatoare cu desenul de pe pietre. Toate sunt insa supozitii, caci multe dintre dovezi au fost distruse de timp sau de oameni - in mormint, alaturi de sfintenia impregnata se gasesc si inscriptii mai putin vechi - "i was here" sau " JMK"... Lipsa de educatsie si respect pentru istoria ce ne-a creat.

Cum am vazut eu prima data vaci cu juma de coada

Newgrange este unul dintre cele mai cunoscute locuri preistorice din lume. Construit cca 5.000 ani in urma, cu 500 de ani inainte de construirea primei piramide, mormintul "de trecere" (passage tomb) este in apropierea riului Boyine (Bóinne ) si este unul dintre cele mai vizitate locuri ale Irlandei. Privelistea din regiune m-a impresionat in masura in care imi amintea de plaiurile pitoresti ale Moldovei: brazi, copaci, dealuri, coline, verde si iar verde. Zmeura salbatica. Oi. Vaci. Ca la tsara :)
Insa ceea ce pentru mine era ceva normal, pentru turisti-orasheni era ceva demn de fotografiat. Cineva chiar a glumit ca uite, se mira oamenii de ce vacile nu sunt violete :)))
Gluma, gluma - insa atunci am observat si eu ceva ciudat - vacile nu auveau coarne. Am presupus ca acestea sunt taiate pentru a nu rani oamenii si pentru a nu se rani una pe alta. Insa acele vaci aveau si alta mutilare evidenta - coada.



Dupa cum m-am informat de pe internet, procedura de a taia coada vacilor ( de la jumatate, sau chiar de sus) isi are originile in Noua Zeelanda. In zilele noastre se practica taierea cozilor in Irlanda, Australia si USA. Se considera ca amputarea previne transmiterea anumitor boli de la bovine la oameni, minimizeaza riscul aparitiei mastitei si mentine vaca mai curata. Coada insa este un instrument primar de aparare contra mustilor, iar vacile ce au cozile taiate tind sa petreaca mai mult timp in picioare, semn vadit ca nu se simt bine. Iar o vaca trebuie sa stea culcata 9-14 ore pe zi pentru a produce lapte. De asemenea, coada este si un mijloc de comunicare pentru vaci - de ce insa aceasta este amputata, si inca si fara anestezie? La unele vaci se formeaza tumori in locul amputarii, iar majoritatea animalelor sufera de sindromul "membrului fantoma".
Asa cum am zis si eu cind am observat cozile injumatatite, lipsa cozii faciliteaza si procesul de mulgere - caci o lovitura de coada este extrem de dureroasa. Studentsii internationali nu erau insa prea interesati de informatii - unii nu consuma lapte, altii nu iubesc natura, iar majoritatea nu au vazut o vaca in viatsa lor si nici nu s-au gindit niciodata la saracele bovine mutilate ce intr-un final ajung in pastele bolognese.

Belfast, cu mici paranteze :)

In seara in care am fost la primul meu Oktoberfest am decis impreuna cu Claire sa mergem la Belfast, 2 zile, 2 fete, sandwichuri cu unt de arahide si gem, bere si multa multa liniste. Zis si facut.
La orele 7:00 eram deja la gara de autobuze. Din fericire aceasta este la doar 20 min pe jos de apartamentul meu draguts din centrul orasului, deci a trebuit sa ma trezesc nu mai devreme de 5:45. Oricum, din bunatatea inimii mele in acea noapte a trebuit sa impart patul cu o prietena ce locuieste departe si deci dupa petrecerea de Oktoberfest nu a mai putut gasi nici un mijloc de transport ce avea sa o duca acasa ieft0in si eficient. In timpul orelor normale, o calatorie in autobuz costa 1.80 euro, iar pe timp de noapte ( adica dupa orele 11), un tichet la autobuzul NiteLink este 5 euro. Oricum, ea a dormit la mine, iar inainte de culcare am mincat pastele colegei de camera pentru ca ea ( colega), fiind o italianca ce se respecta, avea sa le arunce - pastele nu se incalzesc niciodata, daca nu se maninca intreaga cantitate imediat dupa preparare, atunci cele ramase sunt aruncate si nicidecum reincalzite, pentru ca astfel sufletul lor moare si deci se profaneaza bucataria italiana. Noi insa, o americanca, o moldoveanca si o nemtsoiaca am decis ca nu dorim sa ucidem sufletul macaroanelor, insa nici nu voiam sa le aruncam, asa ca le-am consumat, chiar daca era cam ora 1. Apoi am uns sufletele cu unt de arahide, iar Claire a plecat acasa, pe cind eu si nemtoaica am petrecut o noapte cu corpuri amortite si vise cu bere amestecate cu cintecul " Dragostea din Tei" ce a fost cintat la Oktoberfest. Si toata lumea stia cuvintele, cit nu ar fi de straniu. :)
Deci, la orele 7 eram ambele, somnoroase, eu si Claire, la gara de autobuze. Acolo am aflat si de trecerea in nefiintsa a lui Stephen Gately, caci un irlandez binevoitor ne-a indeptat atentsia catre mini tv-ul din gara. Claire a dat din cap caci nu stie nici un cintec Boyzone, si deci eu, juma de drum spre Belfast si chiar cind am ajuns in acel oras, incercam sa ii cint " No Matter What" , "All that i need" si " Picture of you". Am incercat si " When you say nothing at all" de Ronan Keating, insa ea nu si-a amintit. Cu aceste note muzicale am ajuns de la gara la hostel - si de la hostel inapoi in oras.
Primul punkt de interes a fost Cavehill - sa ne urcam pe munte si sa vedem Belfast-ul de sus. Daaaa, am zis eu, caci ador plimbarile prin munti. Muntii din Belfast sunt insa niste dealuri mai inalte su virfuri pietroase, insa bine, haide sa le zicem munti.
La inceput eu mi-am exprimat dezamagirea caci drumul era pavat cu asfalt. Claire insa stia ce stia, si deci in mai putin de 15 min am ajuns pe un drum cu inclinatsie de vreo 45 grade, iar umiditatea aerului si ploile precedente transformasera pamintul intr-un tip de namol lutos pe care noi ne tot lunecam in jos. Cu nitel efort insa am ajuns pe creasta - eu insa ma mai opream si pe drum ca sa admir privelistea golfului de unde a iesit Titanicul.
Chiar imi imaginam acel vas imens si ma gindeam cam cit de mare ar fi fost, in comparatie cu vasele ce erau in port in acel moment. Am stat vreo juma de ora pe munte, ascunse dupa un mal de pamint caci vintul rece parca trecea prin noi - la un moment dat mai nu mi-a zmuls geanta de pe umar, iar data fiind oboseala mea la acel moment, nu sunt sigura ca avea sa ma cobor dupa ea.
Privelistea este superba, desi sunt de parere ca ar fi trebuit sa vizitam mai intii orasul si apoi sa ne urcam sus - asa nu stiam unde se afla toate punktele de maxim interes. Claire stia cam unde este centrul orasului, cladirile ce erau vizibile erau insa invaluite de mister si de ceatsa.
In general Belfast-ul este un oras destul de linistit, chiar daca istoria sa include ciocnirile violente dintre populatia Catolica si cea Protestanta. In oras inca se mai gasesc "Zidurile Pacii" ce separa cartierele unele de altele. Claire chiar a facut o aluzie cum ca o regiune catolica inconjurata din toate partile de case ale protestantilor ar semana cu Moldova - mica, neajutorata, vulnerabila si inconjurata de inamici. Cum vad americanii Moldova :)
Belfastul pentru mine ramine o amintire placuta, caci plimbarile interminabile in cautarea unei statii de autobuz si resemnarea ce venea odata realizarea faptului ca am pierdut cursa si ca urmatoarea este abia peste o ora - este ceva de neuitat. Am vizitat desigur si cladirile parlamentului din Starmount - am putut sa intram pina in holul central si sa admirat picturile de pe pod si peretsi. Iarasi, am mincat tartine cu unt de arahide si cu gem :)

A fost o calatorie linistita, plina de emotsii pozitive - am vazut-o pe Hillary Clinton :) ( numai spatele, dar oricum :) ), m-am plimbat prin locuri luminoase si am utilizat pentru prima data in viatsa lirele sterline :) Pina seara eram deja obisnuita cu ele si nu trebuia sa citesc cifrele de pe monede:) A, da, berea este cu mult mai ieftina decit in Republica Irlanda, deci am adus 2 becks acasa :))

The Fridge

"Cum vei gati, asa vei prinzi".
Nimic mai adevarat :)

Apartamentul nr 3 este casa diferitor specii de gurmanzi, daca putem fi numiti asa:) De exemplu, fiind un fidel inamic al carnii, S se hraneste cu cascaval si cu salata verde, cu lapte cu Nesquick si... paste, asa cum ii shade bine unui italian get-beget. Meniul sau zilnic mai inculde berea si capshunile sau strugurii. Datorita acestor caracteristici ale S, ceilalti inhabitantsi a apartamentului nr 3 se bucura de mai mult spatiu in frigider, politsa destinata lui fiind folosita pe perioade scurte de timp - dezghetsam legumele sau racim berea ce deobicei nu incape in frigider datorita capacitastii limitate a acestuia, etc. Sau, in cazul K, politsa lui S este folosita pentru a depozita cantitatea enorma de Cola consumata zilnic. S deasemenea are grija sa markeze putsinele produse pe care le are in frigider cu litera S, desi nimeni nu are nici o indoiala ca cascavalul si salata sunt ale sale.

K ete un baiat vesel si destul de deschis ce maninca muuuulta carne. Microundele miros deja de o saptamina a pui in sos indian caci mincarurile preferate de K sunt cele picante. Acum de exemplu, la ora 11:43 AM, el sta in bucatarie si maninca "Chili con Carne" si orez. Curiozitatea m-a impins sa gust, caci mirosul ce s-a imprastiat deja prin tot apartamentul si s-a impregnat in hainele proaspat spalate, mi-a trezit si mie stomacul, si deci, dupa o mini-furculitsa de carne am baut un pahar cu apa si am mincat mai multe bucatsele de brinza ca sa scap de sentimentul ca gura imi ia foc. El mi-a zis rizind " You are such a GIRL" si si-a vazut mai departe de mincare si de chat-ul in facebook.

Inapoi la politsele din frigider, politsa nr 2 este a mea. Mica si neincapatoare, totusi in spate se gasesc produse cu o vechime de mai mult de o saptamina pe care in fiecare zi ma gindesc sa le arunc insa din lene sau procrastinare, nu ajung niciodata sa o fac, asa ca tortellinii s-au lipit deja si par o masa omogena, sosul de rosii este intr-o stare lamentabila, maioneza de pe fundul borcanelului si-a schimbat culoarea iar piureul... nu mai mentionez. Dat fiind faptul ca nu sunt obisnuita sa fac mincare in fiecare zi, si nici nu imi place extrem de mult acest proces, m-am gindit ca poate ar trebui sa fac mincare pe citeva zile inainte, sau makar pe 2 zile. Da, ok, insa fiindca eu nu maninc mult, si din cauza ca ma plictisesc sa maninc 2 sau 3 zile piure cu carne sau pui cu legume, am decis sa ma invat de la K si sa fac in fiecare zi cite ceva, cite putin, sa fie proaspat si bun. Oricum pierd timp in fatsa calculatorului, de ce sa nu ma invat sa si fac mincare? Caci da, capacitatile mele de gatit sunt cam limitate, trebuie sa recunosc :( Nu sunt deloc buna de maritat inca, insa nu e problema, nici nu am de gind inca :P Insa, pina cind maninc numa oua prajite si cartofi fierti. Ma gindesc deja de 3 zile sa fac o supa, insa nu sunt sigura ca astazi va fi ziua in care realizez acest scop.

Politsa de mai jos apartine M, ce este la fel de /mai lenoasa ca mine cind vine vorba de mincare :) Eu makar am o scuza - in italia maninc la cantina, iar duminica, cind cantina e inchisa, maninc deobicei prostii(biscuiti, bomboane,fructe) sau semi-preparate. Ea insa este de 2 ani departe de casa si nu are serviciul Mensa, si totusi, maninca numai semipreparate, iaurturi sau ciuperci. Politsa ei este insa plina cu sticle de bere - amuzant, pentru ca ea NU BEA bere :) Totusi, alcoolul cu bule a fost procurat cu o ocazie mai indepartata, in cantitatsi mari pentru ca la 18 sticle de bere a primit o reducere de aproape 5 euro. Plus ca cantitatea de bere de pe politsa ei ne ofera noua un continuu motiv de a o lua peste picior cind vine vorba de alcool sau petreceri :)

Frigiderul nostru ce esti in bucatarie,
Pastreaza cu sfintenie produsele noastre
Cu fidelitate slujeste
Carnea pastreaza si berea raceste!

GOING OUT From Milan to Dublin

Era o dimineatsa calda de marti, 1 septembrie. Dupa un somn cu intreruperi si cu ginduri diverse, mam trezit la o ceasca de ceai fierbinte. Cu juma de viatsa in geamantan, iar cu cealalta jumate in spate, am pornit neintirziat si neinfricata catre aeroportul din Bergamo. Drumul mi-a parut lung si anevoios, aerul conditionat era prea puternic, emotiile insa nu le simteam. Ma uitam in urma la acel oras ce nu avea sa il vad 4 luni si cautam makar un pic de regret... nu l-am gasit insa. Ma bucuram ca las orasul, insa eram trista ca las in urma oamenii din el. Acei prieteni carora nu le-am acordat poate atentia pe care o merita, acei prieteni ce poate nici nu stiu cit de importanti sunt pentru mine. Sau poate stiu, si acum zimbesc citind aceste rinduri :)

Aeroportul din Bergamo imi este deja mai mult decit cunoscut. Desi prima data ajung cu doar o ora jumate inainte de decolarea avionului - deobicei stau calma si urmaresc oamenii ce alearga de colo colo cu excese de bagaje si cu probleme cu documentele. Acum insa excesul era in spatele meu - la propriu. Printre cele 3 kg in plus la cele 15 permise de geanta se numarau 2 perechi de blugi, vreo 4 maieuri, un pulover, cizmele, vreo 3-4 prinzatori de par, si o bratara pe care nu am imbracato niciodata si miam luato in Dublin cu speranta ca poate ceva se va schimba acolo in atitudinea mea fatsa de bijuterii. Si totusi, nu, nu cred ca sunt genul de fata care poarta bratari. Ma incurca, iar pentru mine, desigur, comoditatea e superioara estetismului....
Vamesii m-au lasat sa trec, asa imbracatsica cum eram, shi chiar daca unul multele obiecte puse pe mine piuia, dupa un control fizic m-am regasit dupa punctul de frontiera si deci puteam sa ma asez linistita la cea mai lunga coada de la portile de imbarcare. Deci plecam intr-un loc important, daca atita lume statea la coada sa intre in avion.... sau motivul cozii era existenta doar unui singur zbor pe zi Italia-Dublin.
Loc in avion am avut, si inca si la fereastra. Privelistea, jos palaria, a fost una nemaipomenita - eu deobicei zbor in alta directie, nu spre nord, chiar deasupra muntilor, a barajelor, a lacurilor si a micilor orasele de munte cu case indigo.
Zborul a fost deci unul placut, chiar daca stewardesele si pilotul vorbeau foarte pe sub nas si majoritatea informatiilor oferite au trecut pe linga urechile ciulite ale pasagerilor ce intradevar erau interesati sa afle peste ce tsari zboara. Un lucru insa s-a auzit clar : in Dublin, la aterizare, era ora 12:45 si 15 grade celsius. Un murmur general s-a auzit in tot avionul - dupa cele 25 grade din Milano, cele 15 din Dublin aveau sa fi resimtite cam dur... Oricum, experientsa cu Ryanair nu a fost nici pe departe atit de groaznica cum se spune - pina si vicepresedintele UCD, in discursul sau de bun venit a mentionat ca noi, ca studentsi, trebuie sa prindem orice oportunitate, inclusiv sa calatorim, chiar daca acest lucru implica zboruri cu ryanair si deci posibilitatea unui tratament marfar. Eu insa am ramas multumita, si deci am pasit pe tarim irlandez in ritm rapid, caci da, ploua.
Procedura vamala a durat o vesnicie. Desigur ca coada "EU" trecea cu viteza gindului, iar eu, fiind prinsa cu ceilalti NON-EU, ma gindeam deja cum imi voi recupera bagajul de la "Bagaje pierdute". Mi s-a facut si poza la intrare in tsara - am incercat eu sa zimbesc, insa nu garantez ca aratam de milioane dupa calatorie. Acolo am aflat ca cardul de imigrare ma va costa 150 euro, lucru care desigur m-a bucurat enorm. Ce pot insa sa ii fac, ma duk sa mai dau niste bani unui stat strain, insa acuma nu stiu daca acesti bani sunt ai guvernului italian ( din bursa ) sau ai mei, lucrati in chin si nervi la Baldinini. Oricum, era prea tirziu sa dau inapoi, asa ca am alergat pina la bagaje, mi-am recuperat geamantanu de undeva dintr-un colts unde statea saracu trist uitat de lume. Apoi, cu pas rapid ce se voia fuga, am ajuns la bordul autobuzului ce avea sa ma duca direct in centrul Dublin. Cumparasem o harta cit mine de mare de la biroul turistic, si eram sigura ca ma voi descurca odata ajunsa la Gara de Autocare. Aha, de unde....
M-am invirtit odata in jurul garii cautind un nume de strada. Am gasit acel nume, insa nu prea imi ieseau mie socotelile, caci harta aia imi parea mie ca era scrisa pe dos. Ma uitam pierduta in toate partile, oamenii treceau pe alaturi iar ocazional eram intrebata daca am nevoie de ajutor. Da, aveam nevoie, insa nici eu nu stiam ce anume caut si de ce nu gasesc acel ceva - povestea obisnuita a vietii mele. M-am intors deci in punctul de unde pornisem - greutatea rucsacului si incomoditatea geamantanului nu se comparau cu sentimentul de nedumerire pe care il aveam - m-am prins la gindul ca uite, harta asta e pe invers ! Si atunci m-a pocnit adevarul asa cum te pocneste tata dupa ceafa cind spui ca comunistii sunt demni de incredere. Atunci mi-am dat seama ca nu harta era invers... atunci mi-am dat seama ca simtul meu de orientare suferea din cauza masinilor ce mergeau ... invers :) Cu volanul in dreapta, se mergea... invers, si chiar daca nici acum nu imi dau seama ce asa mare kestie ca masinile merg pe dreapta in loc sa mearga pe stinga, totusi, cind esti obisnuit sa vezi un lucru o viata intreaga, in momentul cind acel lucru ii pe invers, viata ta iti pare... invers :) Eu insa m-am luat in miini si am pus harta INVERS, si cu un pic de noroc si nitica indrumare de la trecatori, am ajuns la hostel, in acea camera pentru 8 persoane ce m-a gazduit timp de o saptamina. Acea camera unde am petrecut multe seri stind pe net si deranjind fetele cu sunetul degetelor pe tastatura. In acea camera unde acel pat imi era si pat si masa si loc de lucru si cinema si telefon si toate celea. In acea camera unde am facut cunostinta cu atitea oameni interesanti. Acea camera pe care azi am parasit-o.

( To be continued )

YES

24 aprilie 2009

Ieri a fost o zi lenoasa. Am zacut in pat aproape toata ziua si nu am facut aproape nimic folositor societatsii, iar unicul lucru pe care l-am dus pina la capat a fost respins de catre destinatar. Fusese un proces lung de creatie, insa din pacate, fiind mereu atit de ocupata, am lasat sa se asheze praf pe capacitatsile mele creative si deci scirtsie mult orice incercare de a face ceva original. Am promis ca mai incerc o data, insa ca de obicei, dupa un eshec rasunator imi e greu sa ma ridic si sa o iau de la capat... Scuze sunt multe si oricine le poate invoca, datoria mea este insa sa trec peste sentimentul de neputintsa si sa imi dovedesc inca o data ca da, POT.
Ieri am privit un film care mi-a fost recomandat cu multa caldura - "Yes Man", cu Jim Carrey. Imi amintesc ca intr-o perioada ma apucase pasiunea pentru filmele cu Jim Carrey in roluri serioase. Multsi sunt de parerea ca nu ii sta bine cind nu face mutre si nu spune glume, caci anume acest tip de personaj l-a adus in topul actorilor de film. Eu insa consider ca un talent adevarat poate face fatsa unor provocari si poate sa exceleze si intr-un altfel de rol. Desi sunt de acord ca acest rol ( din Yes Man) ar fi putut fi jucat si de orice alt actor cu acelasi succes, pe cind rolurile tipice Jim Carrey sunt inimitabile. Oricum, fara a ne abate de la tema, as vrea sa imi pun si eu intrebarea fireasca ce survine dupa acest film : Oare ce s-ar intimpla daca am zice DA la orice oportunitate care ni se ofera? Makar pentru o zi.... Eu stiu ce as face eu de ar fi asa. As sta mai putsin pe net pentru ca n-ash fi acasa. As cunoaste mai multa lume pentru ca as accepta invitatii la cafea, la bere, la film, as accepta prietenii pe care mintea mea nu le accepta in mod normal. As face mai multe nebunii pentru ca iarasi nu as putea sa mi le refuz. Probabil, daca as spune DA, mi-ash incalca anumite principii, pentru ca as fi nevoita sa accept propuneri si idei, sa fac anumite kestii ce altsii le fac insa eu nu am dorintsa / puterea / curajul sa le fac - oare m-am limitat eu prea mult? Oare prea multe "legi" nescrise ma conduc?
Si totusi primul meu impuls e sa spun NU. Incerc sa ma schimb. Recent, cind am spus DA chiar daca mintea imi zicea NU am ajuns sa gust berea de capshuni. :) Pina si pe strazi, in Dublin, peste tot sunt postere ce spun " SAY YES". Sunt in legatura cu tratatul de la Lisabona, insa fiecare om ar trebui sa le vada pentru sine...


Calin Turcanu, nepotul autoarei :), 8 ani : " Nu spune Aha, spune DA ! "

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai.....

Cu totii am stat cu ochii atsintitsi asupra antenei 3, post de televiziune roman unde se difuzau imagini live din Chisinau si unde se faceau comentarii veridice asupra celor intimplate. Cu totii am deskis rind pe rind acele link-uri pe care tot noi le punem in status-uri pe Facebook. Cu totsii ne-am indignat cind unimedia.md a cedat, si apoi tot noi am descoperit unimedia.info. Cu totii am suferit pentru fiecare piatra aruncata in cladirea presedintsiei, o cladire a carei unic pacat a fost sa ii ofere ospitalitate presedintelui ales in 2005 tot prin fraudarea voturilor. Cu totii am devenit palizi la fatsa cind am vazut ploaia de documente oficiale, cu totsii ne-am intrebat cum au ajuns atit de repede baietsii aia pe parlament, cu totii am vrut sa stim cine totusi a aruncat prima piatra si, cel mai important, de unde a luat-o.... Am stat si eu si am implorat politsia sa nu lase oamenii sa fure tot ce gasesc in cladire, am strigat si eu la pompieri sa stinga focul din cladirea frumoasa a parlamentului.
Imi era rusine si teama sa ma uit la cele intimplate. Ma temeam pentru prietenii si familia mea, ma durea pentru tsara mea. Caci cit de saraca nu ar fi, cit de cenzurata si de asuprita, ramine a fi tsara mea pe care o admir anume prin oamenii ei. Si cind zik de oameni, nu am in vedere acele persoane inculte si agramate care nu pot lega 2 cuvinte. Nu vorbesc de acei oameni ce nu au valori si se vind la cu 1 leu kilogramul. Cind zic "oameni", vorbesc despre acele persoane ce duc mai departe in lume faima tsarii. Caci noi, cu resurse limitate am ajuns sa ocupam posturi inalte in companii prestigioase. Noi, comunisti fiind, mereu sub cenzura si cu libertati minime, am reusit sa fim cunoscuti in lumea intreaga. Noi, invatati de acei profesori care au salarii mizere, noi, cei care nu avem acces la informatsiile de care au parte persoanele din altre tsari. Noua ne e frica sa vorbim, si deci ascultam. Invatam. Da, tsara nu ne poate oferi un loc de munca decent si un trai indestulat. Mintsi stralucite pleaca pentru a servi altor natiuni. Ma bucura insa faptul ca nu se uita de tsara. Ma bucur ca nu uitam de drapel si nu uitam de unde venim. Glumim noi ca Moldova ne este oficiu central, pe cind suntem peste tot in lume. Este realitatea cruda, insa Moldova ne este casa. Caci in Moldova ne sunt ingropati stramosii. In Moldova a luptat Stefan cel Mare. In Moldova am crescut, datorita Moldovei suntem cine suntem.
Eram peste tot si niciunde in acelasi timp. Insa odata cu aceste revolte am ajuns in vizorul presei internationale, deci in sfirsit adevarul a iesit la iveala. Pina si Romania, o tsara atit de apropitata de noi din punct de vedere cultural si lingvistic era dezinformata cu privire la atmosfera in Moldova. Romanul de rind era convins ca noi suntem o natiune de comunisti - caci prin inactiunea noastra demonstram indiferentsa, prin tacerea de care dadeam dovada ne acceptam soarta de fiecare data cind presedintele nostru "ales prin metode democratice" dadea cu bita-n balta si anuntsa "implicarea romaniei in chestiunile interne ale Moldovei". Acum insa se stie pentru ce luptam. Acum se stie ce valori avem. Acum suntem in sfirsit ascultati. E prea tirziu sa ne oprim, acum nici nu o putem face. Caci da, avem o obligatsie morala fatsa de copii nostri pe care nu vrem sa ii vedem fara parintsi si rude, asa cum am crescut noi. Este o obligatsie pentru fratsii nostri, care poate nu vor mai fi nevoiti sa plece peste hotare pentru a studia, ci care o vor face din dorintsa. Trebuie sa o facem pentru parintsii nostri care au luptat o viatsa intreaga ca sa ne ofere un trai decent. Trebuie sa o facem pentru noi. Pentru ca da, noi suntem cei ce ne scriem istoria. Aceeasi istorie a carei victime am fost. Noi, aceasta bucatsica de pamint, acel colts de rai, noi am fost mereu un fel de mar al discordiei, iar toate cuceririle si dezmembrarile nu au putut insa sa ne dezbine familiile si sa ne ucida valorile. Prin deportari si prin alte bariere se incerca uciderea in masa a intelectului moldovean. Un exemplu este inventarea unei noi limbi, sau fortsarea studiilor in limba rusa. Se planifica o scadere in randamentul studentsilor moldoveni din cauza necunoasterii limbii la nivel inalt. Surpriza insa, acele timpuri, cu toate greutatsile sale, au dat nastere unor mintsi luminate si a unor intelecte ce stralucesc si acum in stiintsa si in arte. Da, suntem puternici. Da, avem valori. Da, avem principii. Iarasi, nu vorbesc de acele lepadaturi ce ishi construiesc viitor in alcool, in violentsa si in prostie. Acestia au fost, sunt si vor fi. Eu vorbesc de mine, de tine, de familiile si de prietenii nostri.
De aceea sper. Nu am incredere in ajutorul de peste hotare, caci nu prezentam interes suficient pentru nimeni. Pentru un petic mic de pamint nu va risca nimeni un conflict cu Rusia cea datatoare de gaz. Am incredere doar in noi. In cei ce ies in centru si scandeaza pentru liberate. In cei ce faciliteaza diseminarea informatsiilor. Am incredere in cei ce organizeaza miscari de solidaritate in toate capitalele lumii. Am incredere si cred.

Yet another post about 2012 on the www

Am auzit de curind de la o prietena ca anul 2012 ar fi sfirsitul lumii, cum ca o planeta X se va ciocni cu pamintul si asa mai departe. Apoi astazi am deskis in sfirsit un document primit cu mai multe zile in urma tot prin intermediul www - a acelei mashinarii care este salvarea noastra insa care se spune ca ne va fi si calau. In acele 9 pagini se descriu evenimentele ce au loc acum in lume: criza financiara, petrol, politica etc. Se vorbeste si despre "Obama deception", acel film ce teoretic arata lumii intregi care este adevarul. Auzisem de acest film mai inainte, si chiar am privit prima parte pe Youtube, si mi-a fost destul pentru a intelege ca este un alt film ce se vrea in top din cauza "adevarurilor" spuse. Ceea ce ma intereseaza pe mine insa, daca totusi e adevarat ca Obama este un pion si ca "Marile Elite" creeaza acum trecerea catre un nou "Sistem Mondial" in care populatsia va fi supusa unei mari puteri unice - atunci de ce aceasta PUTERE a permis difuzarea acestui adevar?
Da, m-a pus pe ginduri faptul ca pe zi ce trece devenim tot mai dependentsi de un sistem pe care il intelegem tot mai putin, ca pe zi ce trece pierdem din independentsa si pe zi ce trece gindim mai putsin pentru ca nu mai este nevoie sa o facem... Da, ma ingrijoreaza faptul ca in zilele noastre orice om este ( sau poate fi) urmarit si controlat prin intermediul telefonului mobil, al cartsilor de credit, a documentelor sale etc. Da, ma gindesc si la problemele incalzirii globale si da, simt si eu ca lumea nu merge intr-o directie dubioasa. E drept ca azi am revazut primele 20 min din Matrix, insa gindurile mele nu au absolut nici o legatura cu fictiunea expusa in acel film. Si apropo de filme, 2012 are deja site-ul sau. Am vazut trailer-ul, si da, am ris ca producatorii/ marketologii au utilizat la final in loc de banalul "coming soon" - "coming too soon". M-am amuzat si m-am convins inca o data ca totul este un subiect numai bun de mediatizat. Pentru ca da, intrasem deja intr-o criza mai acuta decit cea financiara, si anume criza mediatica. Lumea este deja destul de deschisa pentru a primi orice idee cit de inovatoare si cit de ireala nu ar fi, deci este foarte complicat deja sa faci fictiune cu succes.... din simplul motiv ca multe teme au fost deja epuizate. Mai ales temele cu sfirsitul lumii sau cele ce prezinta un viitor "diferit". Si da, ceea ce era fictiune citva timp in urma se apropie tot mai mult de realizare - imi amintesc foarte bine cu cit drag urmaream "The jetsons" la Cartoon Network doar pentru ca aveau tot felul de mashinarii pentru a-shi satisface tot felul de capricii. Si da, tsin minte foarte bine cit de impresionata eram de bandele rulante, de video-telefoane si de mashini zburatoare. Se mai mira insa cineva de ele in zilele noastre? Nu. Pentru ca suntem la un pas de a le avea.
Da, avem tehnologii. Intrebarile mele insa ramin. Ca de exemplu, ma intreb cu inversunare cum putem sa sustinem ca tehnologiile noastre sunt mai avansate daca nu am putut replica piramidele egiptene? Ma intreb daca civilizatiile anterioare au stiut ceva ce noi nu stim, caci de multe ori observatiile noastre, facute folosind tehnica de ultima ora, genereaza aceleashi concluzii ca si cele scrise in piatra cu mii de ani in urma. Ma intreb CUM ?
Da, ma intreb de ce au disparut dinozaurii.
Exista foarte multe lucruri pe lumea asta pe care noi, fiecare individ in parte, nu suntem capabili sa le intelegem. Incepind cu fizica si chimia, cu astronomia si geografia, cu biologia si psihologia. Da, noi utilizam doar un mic procent din capacitatea creierului nostru. Si nu intelegem. De aia ne punem intrebari. Eu, de exemplu, cind eram mica, mereu intrebam unde se afla pamintul. Parintsii imi ziceau ca se afla in univers, iar universul este mare mare, infinit. "Si unde se termina?" Intrebam eu. " Nu se termina niciodata!" Nu, nu pot intelege conceptul de infinit. Caci noi traim intr-o lume unde totul are inceput si sfirsit. La fel nu putem concepe planuri quatrodimensionale. Pentru ca noi invatam prin experientsa. Prin observatii.

Vine oare sfirsitul lumii?

Am citit " No Doomsday in 2012" . Am citit si comentariile. E drept ca nu pe toate 2400+. Articolul a fost scris pe 18 mai 2008. Adica un an in urma. Eu am ajuns abia acum la el. Am stiut de pericolul coliziunii unei planete cu pamintul, stiam ca cica trebuie sa se intimple cam pe acuma. Nu stiam insa de calendarul Maya, nu stiam pentru ca nu mi-a parut relevanta aceasta informatie. Interesanta? Da. Relevanta? Nu. Sugerez insa celor interesati sa citeasca articolul. Merita.


Gata. E drept ca nu vreau sa fiu controlata, nu vreau sa imi introduca nimeni nici un chip nicaieri, nu vreau ca populatia Terrei sa fie redusa la 500,000,000 oameni prin intermediul bombelor nuclare. Vreau sa traiesc, eu si copiii copiilor mei.

Nu cred in sfirsitul lumii, in cel mai strict sens al cuvintului. Insa cred in sfirsitul lumii asa cum o stim noi acum. Caci fiecare din noi este martor la acest fenomen - deja buneii nostri nu mai recunosc lumea in care traiesc. Deja noi uneori suntem depasiti de valul de tehnologizare, globalizare si progres.

"“What a caterpillar calls the end of the World, the master calls a butterfly.”
("Sfirsitul lumii pentru o omida este un fluture").

Internet, Mere si Dragoste

Ieri, cind au aparut rezultatele pentru programul de schimb si deci studentsii din Bocconi au aflat in ce tsara vor petrece semestrul urmator, site-ul universitatii a cedat din cauza prea multor utilizatori. Nici o frica insa, exista acea alternativa numita facebook, unde prin status-uri si prin mesaje toata lumea deja stie unde si cine pleaca. Deja Hong Kong, Singapore, Manchester sau Dublin par aproape. Caci da, asa cum scrie in cartea pe care o citesc in timp ce ar trebui sa invat pentru examene, lumea nu mai este rotunda. Este plata. Diferentsele incep a disparea, incetul cu incetul, ne internationalizam si ne standardizam cu totii. De exemplu, ieri am descoperit ca in "mesaje prestabilite" din telefonul mobil exista si acel template " Si eu te iubesc" pentru a nu forta persoana sa scrie de zeci de mii de ori aceeasi fraza ( da poate el/ ea vrea sa o scrie, sa o simta???)Si uite asa, ne miscam spre o lume in care viata accelereaza iar un pic de neatentsie te arunca si te lasa prafuit pe margine. Da, cu totii facem greseli - si parintsii, si bunicii si strabunicii nostri le-au facut. Noi nu stim cum a fost sa traiesti in acele timpuri. Poate am auzit multe povesti si istorioare despre razboi si despre ciuma, despre foamete si saracie, despre frica si despre tiranie. Le privim insa ca pe niste fabule, astazi traiul fiind atit de diferit... Cindva toate pozele se faceau in grup, in zile speciale, toata lumea se imbraca frumos si statea serioasa pentru a nu risca sa strice fotografia. Acum se fac mii si mii de poze, cu ocazie sau fara. Cindva, dainuia frica generala ce te facea sa nu vorbesti despre anumite teme nici macar in propria ta casa, pentru ca da, si peretii aveau urechi. Acuma ne sustinem ideile sus si tare, fie ele corecte sau nu. Cindva, casatoriile erau aranjate de catre parinti, iar fetele ce aveau virsta maritatului (18 ani!) rareori protestau pentru ca fiind intr-o lume inchisa, acceptau ca sots acel barbat care le cerea mina. Nu cunosteau alti baieti si deci invatau sa iubeasca si sa fie sotii bune pentru acel unic barbat, al lor. Acum insa, alegerea este atit de mare, incit se creeaza acele standarde si acele cerintse pe care o persoana le are fatsa de partenerul sau. Ieri mi s-a spus ca noi, femeile, fiind urmashe ale Evei, suntem cele ce sadim samintsa curiozitatii nesanatoase - consumul fructului interzis, a inshelaciunii - oferim acel fruct barbatului inocent de linga noi, a minciunilor - mintsim in legatura cu incalcarea unei promisiuni si a lipsei de caintsa - ne ascundem, rushinate,si dam vina pe firea umana. Discutiile de ieri si alaltaieri pe care le-am purtat cu reprezentatsii sexului puternic m-au facut sa ma intreb, chiar credeti, voi, barbatii, ca noi suntem vinovatele? Eu as zice ca Adam nu a stiut cum sa o multumeasca pe Eva si deci ea a fost nevoita sa muste din acel mar ;)
M-am abatut nitel de la tema caci voiam sa expun aici gindurile in legatura cu o fraza de care m-am impiedicat ieri, si anume " daca pe fata o maninca undeva, baiatu nu are deja ce sa faca". Poate sa o scarpine ( scuzati-mi limbajul), in primul rind.
Vorbeam despre acele relatii in care la un moment dat, dispare acel foc, acel ceva, acel "vino-ncoace" care se transforma in "stai acolo". In aceste cazuri, persoanele dinauntrul relatiei incep a cauta alte forme de divertisment. Intrebarea mea, pe care am dat-o baietilor, a fost daca ei ar merge la o "serie de intrevederi" bazata pe elemente fizice si pe reactsii chimice, daca ar trece cu ochii peste faptul ca fata respectiva are prieten si deci prin a actiona conform unei atractii, el, baiatul din exterior, ar interveni intr-o relatie. Raspunsurile au fost diverse, insa in linii mari, toate au fost afirmative. Cel mai reprezentativ argument a fost ca "Daca nu cu mine, atunci ea se va duce la altul, insa oricum o va face." Asa si este. Cind un partener (fata sau baiat, ca sa nu discriminam) nu mai este satisfacut de anumite elemente ale relatiei, dupa ce va epuiza toate alternativele de acasa, va pleca in ospetie.
Am inceput aceste discutii cu persoanele din jur pentru ca de mai multe zile imi da tircoale o intrebare, care mi-a fost pusa, si anume, daca m-ash baga eu intr-o relatie. Eu am zis initial ca nu, pentru ca este raspunsul corect la aceasta intrebare. Am motivat ca am principiul " ce tie nu-ti place, altuia nu face." Din pacate insa, in viata nu este totul atit de simplu, iar eu, hoinarind printre amintirile mele, am descoperit si acea seara cind am fost in asa situatie. Si da, m-am lasat dusa de val. M-am scarpinat :) Nu sunt mindra de mine, insa nici nu regret acel moment, caci niciodata nu am regretat ceva ce la un moment dat in timp m-a facut atit de fericita....
Concluzie: Viata e scurta, dragostea frumoasa, visele realizabile iar viitorul incert :)

Plictiseala

Calatoria in tramvai este si ea un mod de socializare, fie ea si tacita. Zimbesti multumitor soferului care te-a asteptat cit timp tu te grabeai sa treci strada pe rosu pina la statie, cobori ochii pentru oamenii din jur ce din priviri iti spun ca acele citeva secunde cit ai fost tu asteptata ii va face sa intirzie la metrou, mai apoi la autobuz si in cele din urma la servici; apoi multumesti fara cuvinte celui ce iti ofera locul sau iti schimbi pozitia pentru cel ce doreste sa coboare. Comunici. Vrei sau nu vrei.
Tramvaiele din Milano sunt in majoritate facute pentru a observa persoanele din jur, si nu ceea ce se intimpla peste fereastra - scaunele sunt aranjate fata in fata si deci nu e prea comod sa privesti afara si sa te prefaci ca nu vezi ce se intimpla inauntrul transportului public - asa cum se face deobicei la noi in Moldova, cind 2 se cearta, sau, cealalta extrema, cind doi se saruta :) In Milano in tramvai te plictisesti - si deci te uiti la oamenii din jur - analizezi alegerile lor vestimentare si te intrebi de ce trebuie neaparat sa se vada lenjeria intima cu "The Simpsons" deasupra pantalonilor ce mai au putin si vor cadea de pe fund? Te intrebi de ce ar imbraca cineva ciorapi rosii si pantofi galbeni, de ce ar purta cineva palton si cushma insa ar incalta sandale, zimbesti cind vezi vreo batrinica imbracata asortat si foarte foarte la moda..... Te uiti la baiatul cu valiza si te postezi in spatele lui fara frica pentru ca stii ca va cobori ca si tine la statia de metro( e cel mai scurt mod de a ajunge la Gara )...

Astazi m-am asezat linga o domnisoara care nu parea ca isi gaseste locul. Tot de plictiseala. Tramvaiul era cam plin, aer nu era, traficul era intens (era ora 12) si deci, s-a gindit ea sa scoata telefonul si sa scrie un mesaj. Eu,care nu demult am achizitionat o jucarie noua numita nokia 3600, am tras cu ochiul la telefonul domnisoarei din pura curiozitate, sa vad ce mai foloseste lumea. Si, tot asa din greseala - si nicidecum din plictiseala sau din lipsa de delicatete - am vazut si mesajul pe care il scria. " Te iubesc mult, dragul meu ... *cursorul clipeste* ....*cursorul clipeste*.....*cursorul clipeste*......*cursorul clipeste* ... Efectiv nu stia ce sa ii scrie mai departe. " ... *cursorul clipeste* ... Abia astept sa ne revedem ... *cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*....*cursorul clipeste*... imi e dor de tine .... *cursorul clipeste* ...*cursorul clipeste* ....*cursorul clipeste* " Poate ca observatiile de mai sus nu trebuiau sa imi cauzeze nici un fel de proces meditativ. Eu insa, din plictiseala, am inceput a ma gindi la cit de frumoase sunt cuvintele scrise de acea domnisoara, m-am gindit la emotia cu care cel ce le primeste trebuie sa le citeasca.... si totusi, au fost scrise intr-un tramvai imbicsit, din plictiseala, cu atita ezitare... Nu mai sunt cuvinte asteptate cu sufletul la gura de cel ce le primeste, nu mai aduc acele tresariri ale inimii, caci poate si el e intr-un mijloc public la fel de plictisit.....

Vorbesc, deci exist

Deschide o carte ca sa citesti ce au gindit altsii. Este o fraza auzita cindva demult, la ora de Limba Romana, paremi-se, in acel cabinet cu tente verzui unde deasupra tablii maronii era scris cu litere mari, pictate in rosu " Sa iti fie atit de drag cuvintul, incit atunci cind il rostesti, sa crezi ca insusi Eminescu, asculta ce si cum vorbesti..." Nu intelesesem la inceput care era sensul acelor cuvinte vazute pentru prima data in clasa 5, si nici nu imi amintesc cind am descifrat pentru prima data ce imi spuneau. Imi spuneau mie, spuneau tuturor in jur ca trebuie sa iubim cuvintul. Si nu stiu, poate de atunci am inceput a-l indragi.
Cuvintele sunt peste tot. Vorbite sau scrise - tot Eminescu spunea ca "E usor a scrie versuri, cind nimic nu ai a spune... " Si e adevarat. In zilele noastre, toata lumea este scrie... Chiar cind nu are ce spune. Da, toata lumea scrie, pentru ca astazi se poate.
Intrasem in biblioteca zilele trecute ( nu din greseala, chiar fusese intentsia mea) si am gasit o carte despre care voi scrie un articol cind voi ajunge mai departe de pagina 29. Am deschis-o din curiozitate, iar prima fraza citita a fost ca " in ziua de azi, individul se poate face auzit. In ziua de azi, cu totsii avem un mic rol pe scena lumii... " Si se vorbea anume despre tehnologizare, despre internet, si, in acel caz, despre bloguri. Acele mici/mari pagini unde fiecare individ isi poate exprima parerea in legatura cu mersul lucrurilor, acolo unde fiecare om in parte poate influientsa atmosfera globala - poate minim, insa o influientseaza.
M-am gindit la asta si azi, cind m-am intrebat iarasi de ce am cam "uitat" de jurnalul meu zilnic. M-am gindit la asta si cind citeam alte bloguri, site-uri informative, stiri si comentarii. Da. Astazi fiecare isi spune parerea. Despre viitoarele alegeri din moldova, despre vizita lui Voronin la Moscova, despre criza financiara etc. Acum este momentul sa te faci auzit. Pacat insa ca majoritatea repeta ceea ce s-a mai spus deja, ceea ce se stie, sau, si mai rau, pacat ca astazi multi nu stiu cum sa vorbeasca, insa totusi o fac. Pacat ca cuvintele nu mai au aceeasi putere pentru ca sunt deja prea multe, pacat ca informatiile nu mai sunt valorate pentru ca sunt peste tot, pacat ca parerile nu mai sunt apreciate pentru ca fiecare le are pe ale lui, crezindu-le superioare.
Am citit despre generalizari cum ca " Moldovenii nu sunt buni la pat". Mi-a luat cam o ora, caci am fost curioasa sa aflu si care au fost reactiile la un asemenea post. Am citit si generalizari despre caracteristicile barbatsilor ucraineni - tema apropiata cu precedenta, gasisem link in comentarii :). Da, toata lumea isi are locul sau in acest mare www, fie ca il merita sau nu. Poate ca nu ai loc in societate, insa in internet esti mereu cineva. Si uite asa, fiecare om isi face auzita parerea, fiecare om creeaza, fiecare om lasa ceva in urma sa, fiecare om scrie pentru ca poate sa o faca. Insa in marea asta de informatii devine tot mai greu sa gasesti acel graunte de util, acea mica particica a adevarului. Da, acum poti sa alegi pe cine sa asculti. Poti alege pe cine sa crezi. Insa de multe ori, alegi sa nu mai gindesti... Pentru ca a facut-o deja cineva pentru tine. Pentru ca nu mai este nevoie. Cel mai simplu este exemplul site-ului referate-ro. Sunt gata facute. Nu mai trebuie sa deschizi o carte... De multe ori, prin individualitatea atitor oameni iti pierzi individualitatea ta personala. Eu m-am pierdut in idei. M-am pierdut in realitati. M-am pierdut in ginduri si m-am pierdut in pareri. Am si eu parerea mea... Insa mai are ea oare loc in lume?

O ce geanta minunata

La un moment dat in timp, geanta mea de la Segue cumparata dupa anumite evenimente neplanificate si cu efecte adverse de lunga durata, contsinea nici mai mult nici mai putsin, obiectele descrise de mai jos:

1 notebook toshiba + incarcator
1 parfum barbatesc 250 ml
1 pereche cercei
1 pereche balerine, marimea 39
1 Hercules Webcam
1 cushma alba
1 portmoneu
5 biscuiti Bucuria
1 pasaport moldovenesc
1 harta milano
1 furculitsa
1 sticlutsa parfum goala
2 ruj
3 pixuri
n diverse maruntisuri

Nu vorbesc despre greutatea acestei gentsi in momentul de timp mentionat mai sus :) Si nici de timpul acordat inventarierii lucrurilor dinauntru :)
Geanta minune. Ma bucur ca e a mea :)

Azi

Astazi a inceput ca si o oarecare alta zi - cu un rasarit de soare. Eu, ca un cetatean model al pamintului, am contribuit la incalzirea globala, am utilizat resursele innoibile si am folosit o anumita cantitate de oxigen - mai ales in acele ore cind incercam sa citesc din cartea de "Comparative Business Law". Azi am impartit si zimbete celor ce o asteptau cel mai putin, azi am fost si antisociala, azi am avut criza de lichiditate si am resimtit criza pe propria mea piele. Azi am renuntat, azi am acceptat, azi am mers inainte, azi am decis, azi am trait. Azi mi-a fost dor, azi am fost puternica, azi am iubit. Voi iubi insa si miine. Caci Viata este facuta din multi de azi, si tot atit de multi de miine....

Viata e frumoasa in orice moment al sau, chiar si atunci cind plingi. Viata merita traita chiar daca nu simtsi asta in fiecare zi. Viata merita iubita chiar daca de multe ori tot ea te doboara. O face insa doar ca sa iti dovedeasca cit esti de puternic, ca sa iti arate ca poti sa mergi mai departe, ca sa te faca mai puternic. Mai hotarit. Mai fericit.
Viata e frumoasa pentru ca a venit primavara. Viata e frumoasa pentru ca exist.

Technology today

People already have all the info available, there is no need to fight for it, so we become lazy.... we know that all we have to do is open wiki... there was no wiki back when our parents were studying, so they were reading books. yes, they may be static. Yes, they may be outdated. While Wiki is supposed to make us smarter. technology is made to help us. but does it really?

Viata de om mare

Inca de cind eram mici parintsii ne invatau ca in viata trebuie sa fim buni unii cu altii, ca trebuie sa nu vorbim cu strainii si sa fim atentsi cind trecem strada. Ne spuneau ca trebuie sa muncim, caci fara munca nu vei avea nimic, ne sfatuiau sa nu mintsim si ne spuneau sa ne iubim aproapele. Ne invatau ca nu trebuie sa asteptam sa ne cada mura-n gura, ne invatau cum sa ne bucuram de copilarie. Iar noi faceam exact contrariul, cea mai mare greseala pe care o vad eu fiind anume dorintsa mea de a creste mai repede mare. Tsin minte foarte clar sentimentul cind voiam sa cresc mare, sa fiu adult... Voiam sa ma asculte si pe mine cineva, voiam ca parerea mea sa conteze, voiam sa fiu mare. Da, viata e frumoasa si cind esti mare, insa pierzi acea naivitate, acea inocentsa, acel zimbet fara de griji.. Pierzi o parte din tine ce nu se va mai intoarce niciodata.
Si mergi inainte. Acolo unde iti doreai sa fii, si descoperi ca nu este asa cum ai crezut. Este mai bine. Este mai rau. Este diferit.
Sunt un copil naiv si ne-experimentat. Stiu asta. Privesc unele lucruri cu o simplitate exagerata si cred ca lumea este buna si ca dragostea este sentimentul suprem. In alte lucruri insa, caut solutsiile cele mai complicate pentru ca cele simple nu ma satisfac.
Am invatat pe pielea proprie ce inseamna victime inocente - ele sufera, ele sunt ranite. Am fost si una din ele - dar am si ranit, am si iubit, am mingiiat si am ucis. Asta e viata de om mare.
Nu putem avea tot ceea ce ne dorim. Nu mai putem face mofturi si tsipa ca vrem aia si aia. Pentru ca de multe ori, nu se poate. Si da, chiar daca solutsii mereu exista, nu sunt atit de simple.... Nu poti sa faci multe din lucrurile pe care le vrei din cauza ca exista bariere... fizice, personale, materiale sau geografice.
Uneori nu se poate.
Da, eram mici si plapinzi. Acum ne-am imprastiat ramurile in toate directiile si incercam sa cuprindem lumea cu toate bucuriile si tristetile ei. Da, acum suntem mai puternici, da acum suntem mai tari, insa cit de repede putem sa ne prabushim in toata spendoarea noastra... Crestem. Invatam. Iubim. Asteptam. Speram. Traim.

Bucurie in cutie

Iata in sfirsit a iesit soarele, si impreuna cu el s-a luminat si fatsa aceste studente umile ce in aceasta dimineatsa, renuntsind la somn si la alte activitati educative, a pornit intr-o calatorie de durata medie spre Gobba. Stiam deja de vreo 5 zile ca ma asteapta 2 pachete de la oamenii dragi la acea destinatsie imbicsita de fum de tsigara, de vorbe piperate si de educatsie "inalta". In acel loc, in acea parcare, lumea este alta. Cinta muzica tare exact ca in piatsa centrala, mesele sunt pline de produse moldovenesti. Bucuria, Carmez, Incomlac. Muraturi. Toate costa euro, fiind insa departe, esti dispus sa platesti mai mult pentru a gusta o bucatsica de Moldova... Fie ea cit de rea, fie ea cit de saraca, pina la urma, chiar si cei mai convinsi anti-patrioti admit faptul ca nicaieri nu e ca acasa... Gobba este o amintire, desi de multe ori neplacuta, a realitatilor de acasa. Deseori vociferez sentimentul de respingere cu care ma duk incolo - desi shoferii rutierelor sunt amabili - de 8 martie dau flori la fete - cam palida laleaua mea, insa, de data asta sunt si eu de acord cu scuza eterna a baietilor cind nu ofera un cadou pe masura : " intentia conteaza" :))
Nu mi s-a intimplat niciodata nimic rau, nici acolo si nici prin imprejurimi, parcarea fiind supravegheata de politsie. Ultima insa ishi are profitul sau de pe urma Gobbei - sunt sigura ca in schimbul unor substantse alcoolice sau de tutungerie mai inchid ochii la anumite "scapari" a clientsilor zilnici. Totusi, incerc sa imi arat mutra de moldoveanca pe acolo doar atunci cind soarele este bine mersi sus pe cer astfel pericolul nevazut insa simtit de mine nu ma paste atit de acut.
Oameni sunt mereu multi. Rutierele sunt pe jumatate descarcate iar in jurul lor se observa sute de pachete si de cutii cu cifre intre 1 si 500 scrise pe ele. Iar in spatele fiecarei cifre se afla o poveste, o mama ce trimite de-ale gurii feciorashului din Italia, un sots ce isi ajuta sotsia cu diverse produse ce pot fi gasite si in Italia, lucruri ce insa nu au nici o valoare emotiva - salamul de la Carmez fiind acea mica bucurie ce ne face pe noi, cei plecatsi, sa ne simtsim mai aproape de casa. (Basarabia Nord are acelasi efect). Fiecare cutie contsine bunuri materiale imbibate cu emotsiile celor ce trimit, fiecare cutie este cu grija impachetata pentru ca mai apoi cu foarte multe maltratari pe la vame, trecind prin multe miini si fiind lipsita de atentsie vreo 3 zile, sa ajunga intr-un final in miinile fericite a recipientului. Privisem cu citeva zile in urma un reportaj despre pachetele de acasa trimise de parintsi catre studentsii din Romania. Da, sunt de acord, pachetele trimise de acasa sunt un mod de comunicare.

Ajungi acasa si te simtsi din nou acel copil ce deschide cadoul de la Mosh Craciun.
Miine e 8 martie. E sarbatoare si la mine in camera :-D