Change?

2009 a venit repede si neasteptat. Fiindca am insistat impreuna cu familia sa il petrecem pe 2008 asa cum se cuvine, pina pe la orele 9 am urmarit deci la ORT "Oперацыя Ы", rizind la acele glume si la acele expresii frazeologice care descriu atit de bine realitatsile cotidiene incit se pot folosi fara a da gresh in orice timp al zilei. Si asa a venit 2009. Exact asa cum il asteptam - calm.
Multe kestii s-au skimbat doar din cauza ca venirea anului nou a coincis cu alte evenimente, de exemplu intoarcerea mea la Milano, si deci ruperea de aproape tot ceea ce tsinea de Chisinau. Trecerea a fost mai usoara decit anul trecut, cind intorcindu-ma pe tarim italian, fiind singurika in tramvaiul nr 9 ma gindeam ca e mult mai bine in troleul nr 10....
Si uite-ma aici. In aceeasi camera gri de camin, la aceeasi masa si cu acelasi calculator in fatsa. Cu mai multe cartsi pe birou - insa din pacate toate sunt cartsi de la universitate. Deja de vreo 2 ani imi zic ca voi incepe sa citesc acele carti pe care stiu ca nu le voi lasa din miini odata inceputa fiind lectura, si totusi, nu gasesc niciodata momentul potrivit. De ce oare? Pentru ca nu exista nici un timp mai bun decit acum. Aici si Acum.
Simt ca undeva in adinc s-a skimbat nitel si felul meu de a vedea lucrurile, pentru ca fiecare clipa isi lasa amprenta asupra noastra. Dintr-un punct de vedere ma bucur, pe de alta parte insa imi e dor de persoana aia care eram. Deja nici nu mai tsin minte cine era EA....
Stiu ca am facut mult rau, si inca voi mai face. Am facut si mult bine, si de asemenea, voi mai face. Asa e viatsa, cu partsi bune si rele, cu plusuri si minusuri. Eu am facut alegeri, si datorita lor sunt aici. Nu exista alegeri sau decizii gresite, desi in unele momente potsi regreta ceva. Pe urma insa te resemnezi. Caci trecutul nu se mai schimba, poti doar invata ceva din fiecare strachina in care ai calcat, si deci sa iti creezi viitorul.
Astazi vreau. Si ma prind gindindu-ma cit sunt de naiva sa vreau lucrurile pe care le vreau. Nu ma pot abtsine insa, iar in naivitatea mea cred ca este posibil. De ce? Pentru ca eu vreau. Si voi face in asa fel incit se va intimpla. Nu stiu inca cum, insa nici Roma nu a fost ridicata intr-o zi...
Iubesc. Chiar daca spun ca nu o fac. Doar mi-e teama sa o recunosc. Pentru ca mi-e teama. Pentru ca capul plecat sabia nu-l taie. Insa nici nu-l respecta.
Si deci fug. Iarasi. Din nou. Inca.

Abstract din suparare

Pentru a lua o decizie nu este neaparat sa fii o persoana responsabila. Pentru a suporta consencintsele acesteia insa, da - si aici ai nevoie si de mult curaj. Pentru ca majoritatea deciziilor sunt luate in conditsii de incertitudine. De cele mai multe ori alegi cu ochii inchisi, de cele mai multe ori te bazezi pe factori abstractsi, ca de exemplu intuitia, bunul simts sau pur si simplu vocea inimii.
De multe ori esti tentat sa optezi pentru calea cea mai usoara, sa mergi pe drumul batut de toti. Alteori vrei sa fugi de o anumita problema. Asta insa nu inseamna ca ea nu te va astepta la urmatorul colts. Fuga este rusinoasa, stie toata lumea.... Este ea insa mereu sanatoasa?

Da, este greu, insa aminarea nu mereu aduce raspuns la o intrebare. Da, trebuie sa ai rabdare, insa cel mai important lucru este dorintsa. Daca vrei sa gasesti o solutie, o vei gasi. Daca insa asteptsi sa vezi poate se rezolva de la sine, cine stie, poate se va rezolva, insa nu iti garanteaza nimeni ca va fi in folosul tau. Asa ca trebuie sa te gindesti bine. Ce decizie sa iei si cind sa o faci. Si mereu sa fii gata sa primesti consecintsele. Fii responsabil. Accepta ca esti om mare, cu cap pe umeri, care este capabil sa gindeasca la rece si sa faca ceva in loc sa astepte sa ii cada mana din cer. Caci din cer in Milano cade numai ploaia....

Stiu

Azi este un sfirsit, iar miine vine in sfirsit.

Credeam ca am inima deschisa. Insa abia acum am invatsat sa primesc in ea acea dragoste ce vor sa mi-o ofere persoanele ce stiu cum sa ma iubeasca. Abia acum mi-am dat seama ca nu sunt singura, ca ceea ce fac eu influientseaza atitea si atitea persoane, iar ceea ce sunt eu o datorez acelor persoane.

Mi-am dat seama ca trebuie sa am incredere, in mine, in oameni, in viitor, in timp. Am invatsat ca trebuie sa ai grija sa nu fii prins in acel virtej de evenimente si de activitatsi, ca trebuie sa stii ce este important pentru tine. Trebuie sa stabilesti prioritati si sa planifici, insa mereu sa fii flexibil, pentru ca viatsa este un set prea mare de variabile.

Am descoperit ce inseamna adevarata liniste, adevarata caldura si adevarata lumina. Stiu cum e sa fii fericit, caci nu este greu..... Trebuie doar sa vrei.
Viatsa ne ofera multe surprize, trebuie sa stim insa cum sa reactionam, cum sa le primim, cum sa rezolvam acele probleme si cum sa ne bucuram de rezultate. Trebuie sa fim gata de esec.. Mai important este insa sa fim gata pentru succes. Caci de cele mai multe ori, suntem prea ocupatsi ca sa ne dam seama ca am reusit, ca am ajuns la final, ca gata, ca g-a-t-a.....

Trebuie sa spun de mai multe ori multumesc. Multumesc celor ce sunt alaturi de mine chiar daca nu mereu apreciez ajutorul lor. Multimesc celor ce ma sustin indiferent daca am dreptate in actiuni sau nu. Multumesc celor ce imi ofera rabdare, multumesc celor ce nu ma judeca si incearca sa ma inteleaga. Multumesc celor ce ma lasa in pace atunci cind trebuie sa fiu singura, multumesc celor ce stiu ce sa imi spuna ca sa ma faca sa uit. Multumesc celor ce imi mentin zimbetul pe buze, multumesc celor ce nu ma lasa sa cad atunci cind sunt pe marginea prapastiei... Multumesc celor ce ma hranesc cind imi e foame si celor ce imi ofera o gluma sarcastica atunci cind trebuie sa nu imi mai pling de mila. Multumesc celor ce nu imi spun ceea ce nu trebuie sa aud, multumesc celor ce spun adevarul cind acesta m-ar trezi din reverie. Multumesc...

Deja stiu. Si nu voi mai uita.

Simplu

"Fericirea este ca o minge de fotbal... Toata viatsa alergam dupa ea, insa cind se apropie ii dam cu piciorul. Eu insa vreau sa fiu portar, sa o prind in bratse si sa nu ii dau drumul..."
Exista asa momente in viatsa cind spui ca gata, aici este acel ceva pe care l-am cautat si pe care l-am visat atita timp. Exista asa momente in care iti dai seama ca totul este perfect, ca totul este exact asa cum ai dorit, ca este atit de bine.... Si vrei sa nu mai treaca acele momente pentru ca nu stii daca vor mai veni.

Fericirea este un lucru simplu. Trebuie numai sa vrei sa o simtsi, sa iti deschizi inima si bratsele si sa primesti ceea ce iti ofera viatsa. Trebuie sa lasi trecutul in urma si sa iei o gura noua de aer, trebuie sa nu ai frica de noi provocari si trebuie sa iti asumi anumite riscuri. Trebuie sa recunosti ceea ce simtsi si sa faci ceva ca visul tau sa devina realitate. Nu trebuie sa gindesti, caci nu mereu exista acea logica pe care o cautam involuntar cind lucrurile ne ies de sub control. Trebuie sa ai incredere in ceea ce simtsi, trebuie sa uiti de tot ce a fost inainte, trebuie ai rabdare sa cunosti si sa gasesti putere sa luptsi. Nu trebuie sa gindesti ci trebuie sa simtsi. Pentru ca nu mereu exista logica.

Nu, nu este greu. Da, este chiar simplu sa iubesti. Este foarte usor sa te lasi invaluita de bratele celui ce te fac sa te simtsi cea mai speciala, cea mai dorita si cea mai iubita. Este foarte usor sa zimbesti sub privirea celui ce te mingiie usor cu rasuflarea sa. Este foarte usor sa inchizi ochii si sa nu te gindesti la nimic, iar apoi sa ii deschizi si sa vezi o stea cazatoare. Iti pui o dorintsa? Da, sa fii atit de fericita mereu....

Ginduri la miez de noapte

In aceasta noapte calda de vara cu eclipsa totala de luna visibila perfect de la etajul 13 al casei mele, eu ma gindesc la firea omului, la acea necesitate de a iubi si de a fi iubit. Pina la urma, suntem cu tosii comozi si sfirsim prin a ne apropia de acele persoane ce sunt apropiate de noi, pina la urma, acele persoane ce dau dragoste vor primi acelasi lucru inapoi. Trebuie sa ai doar nitsica rabdare.

Uneori insa iti doresti singuratatea, insa este pe un timp curt. Pacat insa cind te obisnuiesti atit de mult sa fii singur incit "uitsi" cum e sa fii cu cineva, atunci cind iti dai seama ca deja preferi singuratatea pentru ca este mai simplu, pentru ca deja iti place si pentru ca nu mai stii cum e sa iti fie cineva alaturi. Cel mai trist este atunci cind iti dai seama despre adevarul ce demult il evitai, cind descoperi ca nici tu nu esti persoana ce credeai, cind incepi a vedea cu totul altfel lumea, moment dupa care insa te inchizi inapoi in scoica ta si poate asteptsi sa te gaseasca cineva, insa de cele mai multe ori, speri sa ramii rece si solitar cit mai mult timp, pentru ca este mai sigur si nu implica nici un risc.

E complicat sa fii in 2. Sa trebuiasca sa luati decizii impreuna, sa aveti activitati comune, sa depinzi de cineva - sa iti pese.... Insa in acelasi timp, ai pe cineva ce iti este mereu alaturi, ce simte ceea de ce ai nevoie si este dispus sa te ajute, acel cineva ce are aceleasi vise, aceleasi temeri, acea persoana ce respira acelasi aer si vede acelasi soare exact asa cum il vezi si tu.

Poti descoperi insa ca nu poti. Ca nu mai esti acea persoana romantica ce daruieste / primeste flori si vorbeste inspirat despre sentimente si iubire. Descoperi ca preferi sa taci si sa ascultsi, ca preferi sa fii in umbra decit in lumina, ca preferi sa fii singur decit alaturi de cineva. Te-ai obisnuit deja. Si este greu sa te dezici de anumite obiceiuri. Si nici nu mai esti dispus sa faci eforturi. Descoperi ca iti este teama. Descoperi ca nu stii multe lucruri. Descoperi ca nu poti, si deci gasesti mii de scuze si te convingi ca nu vrei. Si crezi ca iti e bine. Fugi. Pentru ca nu vrei sa recunosti ca ai nevoie de ajutor. Si de nitsica afectsiune.....

M-am saturat

M-am saturat de tot ce se intimpla aici
de toate conversatsiile pe messenger
de toate discutsiile pe hol
de toate plimbarile in aceleashi locuri
de aceleasi teme de discutsie
de aceleasi fetse
de aceeasi mincare
de aceeasi muzika
de aceleasi site-uri
de aceleasi diminetsi somnoroase
de aceleasi zgomote
de aceleasi amiezi fierbintsi
de acelasi sapun
de aceleasi haine
de acelasi gel de dush
de aceeasi ploaie de seara
de acelasi wallpaper
de aceleasi fotografii
de aceeasi sonerie la mobil
de aceeasi limba in jur
de aceleasi cearsafuri.
M-am saturat de paranoia
Si m-am saturat de pesimism.
M-am saturat sa vreau
Si m-am saturat sa astept.
M-am saturat de incertitudine,
si de aversiunea catre risc.
M-am saturat de rutina si de obisnuintsa.
M-am saturat de confortul asta amagitor.
Numai de Hugo Bob nu m-am saturat.

My person

I have a person and i am not sure that i deserve him. He is the one i go to whenever i screw up and i know that he will receive me with the arms wide open, no matter the size of the mistake. I know he will forgive me and make me feel better. There are many things i do not tell my person, and he does not deserve it, but in my opinion, the things he does not know cannot hurt him. I do not fear that he will change the way he looks at me, coz we are way past that stage. We are past any stage, as we can talk about anything and do anything together, it is the stage when a person becomes family. When you are so comfortable that you can fall asleep in his arms in the middle of a cold spring night, with whom you can do something stupid and then laugh about it together. A person you can trust when he says it will be ok even if you know better. He is the person who tells you what you want to hear but makes you see that it is not what you need. He is the person who will always love you for who you are, the person who is not afraid to talk to you, a person who always tells you he misses you and yet you know that he is not saying nearly enough. And sometimes you fear this kind of attachment and wish to run away from it as if in order not to hurt him too much when you are gone. But in reality, you too are attached. Attached to both the person and to the person he brings out in you.
This person fears that someone else will take his place. It is not because of feeling uncertain, it is because he knows that he will never be anyone's person ever again.
He is the person who is not afraid to tell you that you are wrong and is not afraid to set you straight with the force. And you lower your head and you accept the critisism, as the person knows you best. Sometimes the person knows you better than you know yourself, but he let's you discover the truth in your own time. He is the person that makes you think you are in control, when in reality, there is no need for anyone to be in control.
The person is someone who will always come when you call because you are not on the top of his priorities, you are part of him. He will come when you do not call, and even if you send him away, he will smile at you and make you ask him to stay. But he will go, only in order to return later. And he will never be angry with you for hurting him. He will get angry when you hurt yourself.
He is the person who is not afraid to tell you that he loves you like no other person will ever be able to. But most of all, he is the person whom you believe to love you THAT much. He is the person you can see fulfilling this promise. But you know that he sees the best in you and that he deserves better. He deserves someone like him. He deserves a person.
I have a person. I am a person. I take care of mine. And i am taken care of.

Cindva demult, la miez de noapte.....

Nu intotdeauna putem sa facem ceea ce vrem pentru ca exista anumite limite si reguli pe care chiar daca le incalci, pina la urma tot te vor ajunge din urma consecintsele. Din experientsa mea insa, toate regulile pe care le-am incalcat mi-au adus numai amintiri placute - chiar daca pe moment au fost si citeva elemente pe care as vrea sa le evit de acum incolo. Chestia este ca nu imi pare rau si nu regret nimic, chiar daca nu paruse cea mai buna idee la momentul dat. Totusi, acum nu prea am chef sa incalc nimic. Caci sentimentul pe care il incerc este frustrarea, si anume de ce nu poate sa fie totul simplu? Raspuns : pentru ca altfel nu ar fi interesant. Da, corect, insa pina cind???? Pina cind se va intimpla ceva? Pina cind va fi momentul potrivit???? Si daca eu nu mai pot sa astept? Daca simt ca foarte degraba va fi prea tirziu? Si ma frustrez ca trebuie sa fac ceva, insa imi e frica. Imi e frica de reactsie, si imi e atit de frica incit m-a conving si pe mine insumi ca nici macar nu vreau. Ca vulpea aia care dupa ce a vazut ca nu poate ajunge la struguri, a zis ca sunt verzi si ca nu ii vrea oricum. Si da, ma prefac ca sunt bine si ca sunt relaxata si flexi. Sunt, in majoritatea timpului. Atunci cind nu ma pocneste in fatsa un gind. Si anume gindul ca miine poate fi prea tirziu. Zi de zi mi se aduc dovezi, zi de zi mi se dau semne. Desi sunt de parerea ca fiecare vede in semne exact ceea ce vrea sa vada - acest lucru in cazul meu nu se aplica, caci eu nu vreau sa cred ca miine totul va fi deja inutil, insa asa pare. Si totusi azi nu fac nimic. De ce?
Nu reactsionez cum trebuie, si stiu asta. Pentru ca da, ma ascund. Si nu de mine. Pe mine m-am gasit deja. Si nici asta nu a fost usor, sa accept anumite kestii pe care nu le-as fi crezut despre mine niciodata. Acum insa ma simt bine in pielea mea si stiu care imi sunt visele si dorintsele. Fug insa acum de altceva. Totusi ceva a ramas nerezolvat si se zbate in pieptul meu. Si stiam lucrul asta inca de mica. Stiam ca viatsa mea nu va fi ghidata de ratsiune, ci de sentimente. Sentimente, emotsii, dorintse, vise. A ramas unicul lucru neclar. Ce fac cu emotsiile mele? Acum cit am fost acasa am dat friu liber gindurilor si sentimentelor, caci stiam ca cei din jur vor intelege ce se face in interiorul meu chiar daca pentru mine nu este mereu chiar atit de clar acest lucru. Si a fost o experientsa destul de surprinzatoare. Si nu pentru ei. Ci pentru mine.
Eu niciodata nu as fi crezut ca pot fi catalogata ca "rece", insa mi-am dat seama ca asa am fost. Si doar din cauza ca sa nu sa se vada ca in interior fierb. Si e pacat ca am ajuns sa nu am incredere in oameni intr-atit de mult ca prefer sa ma inchid in mine si sa pretind ca nu sunt interesata decit sa le arat ca imi pasa si deci sa fiu vulnerabila, deschisa ca sa ma raneasca oricine. E pacat, caci nu potsi trai si vedea doar ce e rau in oameni. Si am observat schimbarea. Da, acum pot sa zic ca simt si ca pot sa ma destainui, ca pot sa fiu sincera. Insa pina acum, cind negam acest zbucium, chiar daca calmul era doar la suprafatsa, el era. Acum nu ma mai pot preface. Si voi exploda. Si nu se va intimpla atunci cind vreau. Ci deja cind nu voi mai rabda.
S-a mai intimplat odata. Si da, ma simtseam mai bine dupa. Ma simtseam libera si calma, ca marea intr-o dimineatsa senina. Insa era pustiu. Atit de gol incit nu stiam cu ce sa umplu acel spatsiu. Lipsea o parte din mine, o parte pe care incetul cu incetul am reusit sa o umplu. Insa nu a fost niciodata acelashi lucru. Dupa ce am spus "Te iubesc" si dupa ce nu mi s-a raspuns, dupa ce am pierdut orice sperantsa si orice vis, dupa ce nu ma mai simtseam in stare sa mai iubesc pe cineva, da, ma simtseam libera si independenta. Da, rideam si eram vesela intr-una. Caci nu aveam dezamagiri. Insa nu aveam nici perspectiva. Traiam cu ziua aia. Cu prezentul. Si nu era nimic in viatsa mea atit de important ca sa ma faca sa pling. Totul era efemer, totul era clar, totul era luminos. Daca nu imi placea ceva, renuntsam si gaseam altceva. Nu eram legata de nimic. Lumea era a mea si puteam face tot ce voiam cu ea.
Era poate mai bine? Teoretic? Da. Practic? Nu.
Cind imi amintesc de perioada aia, nu vreau sa trec iarashi prin ea. Insa simt ca este iarashi momentul. Si poate de data asta voi avea mai multa minte. Si voi reactsiona altfel. Atunci am plins, insa am avut puterea sa ma ridic si sa ii zimbesc a 2-a zi de parca nimic nu se intimplase.
Atunci am incercat sa il inlocuiesc. Atunci am incercat sa TE inlocuiesc. Credeam ca am reusit. Sincer. Insa in realitate, era o alta iluzie cu care ma hraneam. O iluzie care mai apoi s-a destramat si am ramas iarashi eu cu mine. Eu cu o persoana pe care nu o cunosteam, cu o persoana goala si ... rece. Credeam ca in timp mi-am revenit. Acum imi dau seama ca nu. Caci ceea ce s-a intimplat atunci si-a lasat amprenta asupra mea si acum imi este greu sa concep o alta desfasurare a lucrurilor. In memoria mea dainuieste acea seara si parca imi simt si acuma lacrimile pe obraz si intunericul din jur. Iti aud pasii care dispar undeva departe. Si iarasi ramin eu cu durerea mea. Si totusi, nu s-a terminat. Oare destinul se joaca cu noi? Exista oare asa ceva ca destin? Sau m-am tsinut eu atit de strins si am ajuns acum unde suntem, tot impreuna, insa atit de departe? Oare este vina mea? Oare nu trebuia sa ajungem aici? Sa recunosc ca am gresit? Am gresit din emotsie. Din frica. Nici macar nu din iubire. De era din iubire, mi-o iertam. Insa nu a fost asa. Si imi e sila sa ma gindesc la acele momente. Caci nu a fost corect. Insa ce a fost a fost si nu se mai poate schimba. Nici nu vreau. Este. Sunt aici. Sunt cu tine. Tu unde esti?