Emo

(3-22-2010)


Nu tot ce zboara se maninca. Nu tot ce straluceste e aur. Nu tot ce e frumos merita iubit. Nu tot ce e cald e soare. Nu tot ce spui e mereu adevarat. Nu toate visele se indeplinesc. Nu toate persoanele sunt bune. Nu toti prietenii ramin alaturi de tine de-a lungul timpului. Nu intotdeauna stii ce vrei. Nu este nimic sigur.

Uneori dam mai mult decit primim. Si nu odata sustinem sus si tare ca pentru noi este destul. Nu.Nu. NU este destul.

Uneori vrei doar sa traiesti. Fara a te gindi la consecinte. Fara a te gindi la nimic. Doar sa traiesti.

Uneori lenevesti. Chiar daca stii ca ai de luat decizii super importante, chiar daca nu ai timp de pierdut. Insa stii ca undeva adinc, sub acel gros strat de lene puturoasa, se afla persoana ce erai cindva - sau, alternativ, persoana ce o vedeai (vezi) in oglinda.

Suntem ce suntem si nu putem schimba asta. Cit de mult nu am vrea, cit de mult nu ne-am preface, cit de mult nu am incerca, anumite kestii nu se vor intimpla niciodata, si nu, lupul nu isi va schimba naravul iar ursul mereu va ramine pacalit de vulpe. Exista kestii imposibile, doar ca limita intre posibil si imposibil este deobicei mai indepartata decit credem.

Da, sunt un ghem de idei semi-preparate ce nu isi gasesc drumul spre cuptorul cu microunde. Da, imi recunosc viciile, greselile, stupiditatea, si, cel mai important, naivitatea. Da, stiu, pe toate le stiu :) Imi recunosc si lipsa de modestie ;)

Nu, nu am scris niciodata aici ceva ce nu as fi spus in vreo conversatie. Doar ca deobicei ma tem ca nu ma asculta nimen....

Da, scriu offline, kestii pe care trebuie sa le spun cuiva insa nu sunt gata sa le spun. Da, am scris scrisori. Multe. Nu ma rusinez de ele, insa nu, destinatarii nu le vor citi niciodata.

Nu ma pling. Sunt fericita. Chiar atunci cind pling.

Am vrut sa fiu sincera azi. Si nu, nu imi mai pasa cine citeste. Desi recunosc ca m-am cenzurat. Contradictii... Incongruente.... Nepotriviri... si totusi.... Pleonasme... Welcome to my world.

Glue

(04-08-2010)

We are all social beings. We need to interact, we need to talk, we need to be listened to. But it is so hard to find the person who is willing to offer you his or her time, because in this McDonaldized world (more about that in another post :P ) no one has time for the good stuff anymore. I, for example, find myself lost in the illusion of sufficiency.... and still i ask myself if this is the life i ordered. No, but this is what i got, so i'd better make the best of it.

I once had a friend whom i could tell everything. I would tell him the stupid things i did that day and i knew he would make fun of the routine events and turn them into something funny and worth remembering. We would talk about the black spider that freaked me out and he would send me links of tarantulas. We would laugh - and not just send smileys - but really laugh.
I would tell him about how i felt and i knew he would try to make me feel better. He would make me take off the pink glasses and see the natural beauty of life. I would never feel bad about myself for things i said or did because next to him i felt on the right side of weird. He would make fun of me sometimes, but it was mutual. I always felt he was there, that he cared, even if he always denied it. I would tell him the deepest secrets and he most hidden fears, i would ask questions. If i were to get ambiguous answers, at least i knew i was not alone in it, for i had shared it with someone who was there, online at that late hour. If, for a change, i got an answer... i was happy, coz he was the one helping me find my way through the difficulties that now seem a bunch of crap.
But then it all ended. And we could no longer get it back, coz once lost, trust is very hard to regain.
And i miss him. It is true that i miss him less every day, but on some days, i remember the long nights and the whole days that we stayed discussing the world order. Today is one of those days.
He's online. But i can no longer tell him that i am eating Nutella with a spoon. I can no longer share with him the joy of having finally said "NO" to something i should have pushed away a long time ago. Now i can no longer tell him that i want to return to how things were... because now i know for myself that a cup once broken can never be glued together to be the same as it was.

YES

24 aprilie 2009

Ieri a fost o zi lenoasa. Am zacut in pat aproape toata ziua si nu am facut aproape nimic folositor societatsii, iar unicul lucru pe care l-am dus pina la capat a fost respins de catre destinatar. Fusese un proces lung de creatie, insa din pacate, fiind mereu atit de ocupata, am lasat sa se asheze praf pe capacitatsile mele creative si deci scirtsie mult orice incercare de a face ceva original. Am promis ca mai incerc o data, insa ca de obicei, dupa un eshec rasunator imi e greu sa ma ridic si sa o iau de la capat... Scuze sunt multe si oricine le poate invoca, datoria mea este insa sa trec peste sentimentul de neputintsa si sa imi dovedesc inca o data ca da, POT.
Ieri am privit un film care mi-a fost recomandat cu multa caldura - "Yes Man", cu Jim Carrey. Imi amintesc ca intr-o perioada ma apucase pasiunea pentru filmele cu Jim Carrey in roluri serioase. Multsi sunt de parerea ca nu ii sta bine cind nu face mutre si nu spune glume, caci anume acest tip de personaj l-a adus in topul actorilor de film. Eu insa consider ca un talent adevarat poate face fatsa unor provocari si poate sa exceleze si intr-un altfel de rol. Desi sunt de acord ca acest rol ( din Yes Man) ar fi putut fi jucat si de orice alt actor cu acelasi succes, pe cind rolurile tipice Jim Carrey sunt inimitabile. Oricum, fara a ne abate de la tema, as vrea sa imi pun si eu intrebarea fireasca ce survine dupa acest film : Oare ce s-ar intimpla daca am zice DA la orice oportunitate care ni se ofera? Makar pentru o zi.... Eu stiu ce as face eu de ar fi asa. As sta mai putsin pe net pentru ca n-ash fi acasa. As cunoaste mai multa lume pentru ca as accepta invitatii la cafea, la bere, la film, as accepta prietenii pe care mintea mea nu le accepta in mod normal. As face mai multe nebunii pentru ca iarasi nu as putea sa mi le refuz. Probabil, daca as spune DA, mi-ash incalca anumite principii, pentru ca as fi nevoita sa accept propuneri si idei, sa fac anumite kestii ce altsii le fac insa eu nu am dorintsa / puterea / curajul sa le fac - oare m-am limitat eu prea mult? Oare prea multe "legi" nescrise ma conduc?
Si totusi primul meu impuls e sa spun NU. Incerc sa ma schimb. Recent, cind am spus DA chiar daca mintea imi zicea NU am ajuns sa gust berea de capshuni. :) Pina si pe strazi, in Dublin, peste tot sunt postere ce spun " SAY YES". Sunt in legatura cu tratatul de la Lisabona, insa fiecare om ar trebui sa le vada pentru sine...


Calin Turcanu, nepotul autoarei :), 8 ani : " Nu spune Aha, spune DA ! "

Coltsuri ( Draft #2)

Toate deciziile pe care le luam in viatsa sunt mai mult sau mai putsin importante, ele influientseaza mai mult sau mai putsin derularea de mai departe a evenimentelor. Pina acum pot sa zik ca doar 2 decizii au influientsat drastic cursul vietsii mele. Un NU si un DA. Cind am decis atunci NU, nici macar nu am privit niciodata in urma. Stiam ca e o decizie importanta, insa la moment voiam atit de mult sa fie NU, si nu imi pasa de consecintsele acelei alegeri. Pe urma mi-am dat seama ca multe lucruri ar fi fost diferite in acel al doilea scenariu....
DA-ul l-am spus a 2-a oara. A fost o decizie pripita, nu neg, originile careia sunt si pina astazi necunoscute. Persoanele din jurul meu nu erau de acord nici cu decizia mea si nici cu ceea ce implica ea - eu insa am mers inainte si... am ajuns aici. Aici unde trebuia sa fiu - aici unde iarasi apar rascruci. Caci da, viatsa este o cale plina de urcusuri si coborisuri, plina de intorsaturi si cu foarte putsine cai line. Viatsa nu e grea. Viatsa nu e usoara. Viatsa e ... viatsa.
Tind insa sa cred ca dupa colts voi gasi raspuns la intrebarile care ma chinuie. Insa... dupa care colts?

Love? ( draft #1)

15 dec 2008

Acasa... Unde temperatura aerului iti arata ca e rece, insa in suflet e cald. Aici unde e calm si bine, unde toate problemele care apar sunt parca diminuate de faptul ca esti ACASA....

Ma navalesc multe ginduri, multe idei, multe amintiri. Ma gindesc la cine am fost si la cine sunt acum. Si imi dau seama cit de mult timp a trecut cu adevarat... Cit de visatoare eram intre acesti 4 peretsi... Cite vise imi faceam, cite idei sterngare avea, cite dorintse si cite frici... Acum am multe din chestiile visate. Acum ma tem de unele dorintse ce ar putea deveni realitate. Am zis insa ca trebuie sa las lucrurile de la sine, caci tot ce se face se face spre bine. Poate ca nu am vrut ca unele lucruri sa fie asa cum au fost. Nu a fost insa posibil altfel. Ma tem intr-atit de mult de suferintsa incit am sacrificat posibilitatea fericirii. Pentru ca da, stiu ca as fi fericita.....
Imi amintesc de acele momente fericite si fara de griji de vreo 3-4 ani in urma, cind meditam cu prietenii asupra acelor teme veshnice. La intrebarea "ce iti doresti cel mai mult in viatsa", raspunsurile au fost negindite, insa exprimau mult adevar. Eu am zis ca vreau sa fiu satisfacuta cu fiecare zi care trece, ca as vrea ca seara inainte de culcare, sa stiu ca daca as putea trai inca odata acea zi, as face totul exact la fel. Era ceva prea imposibil, acum stiu asta - perfectiunea nu exista, iar fericirea este greu de obtsinut, insa pentru ea da, merita sa luptsi toata viatsa. Alta idee auzita a fost dorintsa de a gasi o persoana imperfecta pe care sa o iubesti iar ea sa te iubeasca pentru toata imperfectsiunea ta. M-am gindit mult atunci la aceasta fraza - ma impresionase adincimea acelui gind. Si da, acum imi dau seama si cit de adevarat este, cit de greu este sa gasesti o astfel de persoana. Greu, uneori pare chiar imposibil. Devine tot mai greu si mai greu sa iubesti. Lumea devine mai egosita, mai rea, mai tematoare. Frica de a suferi te impiedica sa fii fericit, dorintsa de a fi puternic nu te lasa sa fii in grija cuiva. Dorintsa de a sti totul nu te lasa sa visezi si sa speri.
Trebuie totusi sa iubim. Fiecare atit cit si cum poate. Pentru ca daca dragoste nu e, nimic nu e.

Scrisori de la naftalina

3 MARTIE 2008




Nostalgie.... au fost momente frumoase. Da, zbuciumate, da, dureroase, da, tristetse.... insa iubeam shi ma simtseam vie. Prin orice zimbet, orice privire, orice atingere, orice cuvint....

[2006]

"Am trecut prin multe impreuna. Prin destule. De aia suntem cum suntem. Si ma bucur ca e asa cum este. Nu e mereu totul perfect, pentru ca asa ceva nu exista... insa e bine. Ne iertam, ne iubim...."

............................................................................................................

Esti departe, esti aproape, unde esti? De ce esti, cum esti? Cum te simti, ce crezi, ce faci, la ce te gyndesti? Ce visezi? Ce speri? Ce astepti de la viitor? Cum te vezi in 5 ani? Ce vei face in ziua de azi? Dar myine? Ce ai facut ieri? Cu cine ai fost? Cine sunt persoanele care sunt linga tine? Ce vorbitsi? Cum te simtsi cu ei? Cum e viatsa ta? Cine esti?

Nu stiu ce sa fac... astept... tot astept shi astept.. deja mult timp astept.... ce o sa fie, nu sthiu.... ce este, nu stiu... ce vreau.. ce vreau? Te vreau pe tine? Cred ca da... insa.... vom putea fi fericitsi? poate nu, din cauza mea, din cauza ta... nu se shtie ce va fi...
tu nu te gyndesti la mine... eu nu ma gyndesc la tine... tu esti rece, eu sunt rece... shi totush ne iubim.... cit timp inainte, insa? Cit o sa mai dureze? Nu vreau sa te pierd...shi totush cred ca e ceva ce trebuie sa se intimple. Trebuie sa renunts la tine.... trebuie sa renunts la unicul lucru care imi face inima sa bata frenetic... sa renunts la ideea de a visa la tine... deshi nu te cunosc. Deshi nu shtiu cine esti. Insa vreau sa te gasesc. Shi vreau sa itsi arat si cum sunt eu... vreau... vreau.

Trebuie sa te uit... nu vreau sa ma uits.... nu trebuie sa fiu cu tine... vreau sa fii cu mine....

E frig... imi e rau... imi e trist.... vreau sa visez... insa dimineatsa, totul dispare... unde esti? "

Da, sunt eu cea din trecut.

Un prieten adevarat

13 FEBRUARIE 2008

Era 14 februarie... anul nu il mai tsin minte. A intrat in casa cu un zymbet senin shi larg. Era asa cum il stiam dintotdeauna - galagios, vesel, mereu pus pe glume, mereu deschis, sincer, intelegator. Cu el am petrecut momente de neuitat. Shtia mereu cum sa ma faca sa zymbesc cind imi era trist, shtia mereu cum sa ma faca sa pling ca sa ma eliberez de tot ce e rau... Imi arata cum sa fiu optimista. Mi-a spus mereu adevarul, insa venind de la el, adevarul nu imi facea rau niciodata. M-a inteles chiar shi cind singura nu ma intelegeam pe mine, m-a ajutat cind insistam ca sunt bine shi ca nu am nevoie de nimeni shi nimic. Nu a acceptat niciodata un refuz, nu mi-a zis niciodata "nu". Nu m-a judecat niciodata chiar daca de multe ori nu eram corecta. Si pentru tot ce mi-a oferit ii multsumesc.


Cine ghiceste despre cine era vorba? Indiciu : a intrat numa odata pe pagina mea si a zis "off rox, ce mult mai vorbesti...." :))))

Ore

21 OCTOMBRIE 2008

Am intrat si eu in obisnuintsa si in rutina. Dimineatsa stiu foarte bine ce trebuie sa fac si cit timp imi ia fiecare activitate banala. Nu mai trec orele pe linga mine ca eu sa ma trezesc de exemplu din reverie la orele 11-12. Nu, petrec constient fiecare minut, fiecare ora este petrecuta la maximum iar pierderile de timp sunt minimizate. Desigur, acestea mai survin din cind in cind, insa remuscarile pe care le incerc dupa astfel de momente ma fac sa le evit in viitor, deci sa caut noi si noi tehnici de crestere a raportului calitate/cantitate a celor 24 de ore din zi. Desigur, la moment caut echilibrul intre somn si cantitatea de cafea bauta, insa sper ca si aceasta problema de eficientizare isi are solutsia sa care nu va intirzia sa apara.

Astazi mi s-a oprit ceasul la ora fixa.

Unpublished

Am neglijat nitsel aceasta pagina din lipsa de resurse de timp. Desi am tentatsia sa imi inshir gindurile online, desi ma trage la acest proces de creatsie ce imi lasa un sentiment de satisfactsie, dupa citeva momente apare mereu altceva ce necesita atentsia mea si deci apas frumushel CTRL+D si creez un draft, cu ideea sa ma intorc mai tirziu la cele incepute... Asa am facut si astazi, insa cind m-am uitat in trecut cite asa ciorne am, mi-am dat seama ca bine a zis cel ce a zis ca daca ai inceput ceva, trebuie sa o duci pina la capat.... Iata asa m-am trezit cu citeva zeci de articole nepublicate, depre care la moment credeam ca sunt imperfecte... acum insa le citesc vad cit de bine redau realitatea traita de mine.

Acum le public asa cum au iesit de sub tastatura mea, fara nici o schimbare- in afara de font-ul italic :))))

Incep cu post-ul de azi. Tot un draft.

22 OCTOMBRIE 2008

Am un vis. Si este foarte simplu. Sunt eu, in multsime, si ma plimb cu ciinele meu. Eu, o persoana care pina acum nu eram iubitoare de canini. Nici un alt element nu este prezent, nu se vede nimic alceva din statutul meu personal sau profesional. Sunt doar eu, calma, si ma plimb cu ciinele meu prin parc. Simplu insa in acelasi timp atit de frumos.....


Cuvintele de mai jos m-au emotsionat. Cred ca atunci le-am simtsit din plin. Acum insa este doar o amintire vaga...

21 APRILIE 2008

...si ploua afara neincetat
de parca norii vor sa-tsi spuna
sa plingi din suflet si curat
iar noaptea sa vezi iarashi luna....
bate vintul cu putere
dar nu aud, e liniste in jur
iar ca sa imi alin a mea durere
ma uit in sus la cerul sur...



To be continued