Bucurie in cutie

Iata in sfirsit a iesit soarele, si impreuna cu el s-a luminat si fatsa aceste studente umile ce in aceasta dimineatsa, renuntsind la somn si la alte activitati educative, a pornit intr-o calatorie de durata medie spre Gobba. Stiam deja de vreo 5 zile ca ma asteapta 2 pachete de la oamenii dragi la acea destinatsie imbicsita de fum de tsigara, de vorbe piperate si de educatsie "inalta". In acel loc, in acea parcare, lumea este alta. Cinta muzica tare exact ca in piatsa centrala, mesele sunt pline de produse moldovenesti. Bucuria, Carmez, Incomlac. Muraturi. Toate costa euro, fiind insa departe, esti dispus sa platesti mai mult pentru a gusta o bucatsica de Moldova... Fie ea cit de rea, fie ea cit de saraca, pina la urma, chiar si cei mai convinsi anti-patrioti admit faptul ca nicaieri nu e ca acasa... Gobba este o amintire, desi de multe ori neplacuta, a realitatilor de acasa. Deseori vociferez sentimentul de respingere cu care ma duk incolo - desi shoferii rutierelor sunt amabili - de 8 martie dau flori la fete - cam palida laleaua mea, insa, de data asta sunt si eu de acord cu scuza eterna a baietilor cind nu ofera un cadou pe masura : " intentia conteaza" :))
Nu mi s-a intimplat niciodata nimic rau, nici acolo si nici prin imprejurimi, parcarea fiind supravegheata de politsie. Ultima insa ishi are profitul sau de pe urma Gobbei - sunt sigura ca in schimbul unor substantse alcoolice sau de tutungerie mai inchid ochii la anumite "scapari" a clientsilor zilnici. Totusi, incerc sa imi arat mutra de moldoveanca pe acolo doar atunci cind soarele este bine mersi sus pe cer astfel pericolul nevazut insa simtit de mine nu ma paste atit de acut.
Oameni sunt mereu multi. Rutierele sunt pe jumatate descarcate iar in jurul lor se observa sute de pachete si de cutii cu cifre intre 1 si 500 scrise pe ele. Iar in spatele fiecarei cifre se afla o poveste, o mama ce trimite de-ale gurii feciorashului din Italia, un sots ce isi ajuta sotsia cu diverse produse ce pot fi gasite si in Italia, lucruri ce insa nu au nici o valoare emotiva - salamul de la Carmez fiind acea mica bucurie ce ne face pe noi, cei plecatsi, sa ne simtsim mai aproape de casa. (Basarabia Nord are acelasi efect). Fiecare cutie contsine bunuri materiale imbibate cu emotsiile celor ce trimit, fiecare cutie este cu grija impachetata pentru ca mai apoi cu foarte multe maltratari pe la vame, trecind prin multe miini si fiind lipsita de atentsie vreo 3 zile, sa ajunga intr-un final in miinile fericite a recipientului. Privisem cu citeva zile in urma un reportaj despre pachetele de acasa trimise de parintsi catre studentsii din Romania. Da, sunt de acord, pachetele trimise de acasa sunt un mod de comunicare.

Ajungi acasa si te simtsi din nou acel copil ce deschide cadoul de la Mosh Craciun.
Miine e 8 martie. E sarbatoare si la mine in camera :-D