ION CREANGĂ
Prostia omenească (varianta completa aici)
A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.
Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
- Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
- Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
- Când şi cum?
- Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Îl văd. Şi?
- De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!
Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.
...
Ion Creanga mereu încăleca pe-o şa, şi spunea povestea aşa. Mereu încăleca pe-o roată, şi o spunea toată. Apoi încăleca pe-o căpşună, şi recunostea ca spunea o mare minciună!! O mare minciuna adevarata.
De cite ori ni s-a intimplat si noua sa ne intristam din cauza unei intimplari neintimplate? Unica diferentsa este ca acum zicem ca suntem pesimisti sau realisti cind privim in viitor si in loc sa mutam din loc copilul sau drobul de sare ( am auzit chiar si varianta de mâţ-ucidere)firea omeneasca se tinguieste si isi maninca zilele din cauza unor evenimente incerte din viitor.
De citeva zile incoace aud aceasta poveste de la persoane diferite. Sa imi fac oare griji, sa imi fac niste concluzii?
O varianta moderna a prostiei omenesti aici.
