Il Kebab

Ziua a inceput desigur ca si oricare alta zi de duminika - cu moleseala si cu lenea caracteristica acestei zile, o zi sfinta, cum zic eu, cind se poate de dormit cit voieste inima unui individ. Eu insa nu mi-am permis nici azi acest lux pentru ca ziua e prea scurta pentru a o pierde dormind, si desi randamentul meu este scazut pe parcursul a celorlalte ore ce sunt treaza, prefer sa fie asa decit sa nu imi ajunga timp pentru diversele mele ocupatsii si activitatsi. Azi am cistigat si o ora in plus - insa aceasta a zburat nesimtsita si nefiind investita intr-o activitate cu rod imediat, ci fiind mai degraba pe termen de la mediu la lung. Totusi, in marea de lucruri ce se voiau azi facute, doar vreo jumatate au fost duse pina la capat, si da, sunt de acord, este pacat de minunata carte ce zace la mine pe masa neatinsa....
Deoarece in cadrul ultimei intilniri a managementului corabiei s-a decis continuarea activitatsii companiei si deci intreprinderea unor noi pashi spre cresterea satisfactsiei persoanale si gustative ale participantsilor, in acest weekend, la sugestia paturii mici s-a organizat o noua shedintsa de "am venit, am mincat am plecat". De data aceasta insa invitatsia oficiala a survenit din partea unui alt membru al conducerii, iar detaliile au fost puse la punct extrem de rapid - adica mai rapid decit se astepta lower managementu, adica eu. Si deci azi, cind eram in plina lene de afla misterele adinci ale statisticii, am pornit spre Kramer,bucataria caruia se pare ca o populez deja si eu si alte persoane cu o regularitate de 1 data pe saptamina.
Astazi managementul proiectului era in plina actsiune la poposirea la locul faptei a asistentsilor. Deshi partsile componente ale produsului finit ( adica a kebab-ului) erau deja preparate si majoritatea detaliilor erau puse la punct, procesul de productsie a mai intirziat nitsel din cauza unor factori exogeni, pina la urma insa, totul a decurs conform planului iar rezultatele au fost apreciate ca fiind la cel mai inalt nivel. Cu totsii am savurat acel prinz satsios si am si discutat cauzele crizei financiare din lume - cineva discuta, cineva rontsaia cartofi prajitsi iar cineva era dusa dusa dusa in cu totul alta lume - insa hai sa nu aratam cu degetu care sh cine era, ca nu e frumos :))))
Concluzia generala la care a ajuns top managementul in timpul asteptarii tram-ului la statsie este ca traditsia noastra este una ce merita sa fie continuata, si deci a promis ca de data aceasta managementu va gasi el propuneri si sugestii pentru intilnirea viitoare. Desi cred ca din cauza unor factori ca examenele, shedintsa va fi aminata nitsel, intentsia ramine in picioare si deci beneficiarii ishi pastreaza dorintsa de a participa la proiect.
Multsumesc inca o data gazdelor si sa va fie de bine !

Scrisori de la naftalina

3 MARTIE 2008




Nostalgie.... au fost momente frumoase. Da, zbuciumate, da, dureroase, da, tristetse.... insa iubeam shi ma simtseam vie. Prin orice zimbet, orice privire, orice atingere, orice cuvint....

[2006]

"Am trecut prin multe impreuna. Prin destule. De aia suntem cum suntem. Si ma bucur ca e asa cum este. Nu e mereu totul perfect, pentru ca asa ceva nu exista... insa e bine. Ne iertam, ne iubim...."

............................................................................................................

Esti departe, esti aproape, unde esti? De ce esti, cum esti? Cum te simti, ce crezi, ce faci, la ce te gyndesti? Ce visezi? Ce speri? Ce astepti de la viitor? Cum te vezi in 5 ani? Ce vei face in ziua de azi? Dar myine? Ce ai facut ieri? Cu cine ai fost? Cine sunt persoanele care sunt linga tine? Ce vorbitsi? Cum te simtsi cu ei? Cum e viatsa ta? Cine esti?

Nu stiu ce sa fac... astept... tot astept shi astept.. deja mult timp astept.... ce o sa fie, nu sthiu.... ce este, nu stiu... ce vreau.. ce vreau? Te vreau pe tine? Cred ca da... insa.... vom putea fi fericitsi? poate nu, din cauza mea, din cauza ta... nu se shtie ce va fi...
tu nu te gyndesti la mine... eu nu ma gyndesc la tine... tu esti rece, eu sunt rece... shi totush ne iubim.... cit timp inainte, insa? Cit o sa mai dureze? Nu vreau sa te pierd...shi totush cred ca e ceva ce trebuie sa se intimple. Trebuie sa renunts la tine.... trebuie sa renunts la unicul lucru care imi face inima sa bata frenetic... sa renunts la ideea de a visa la tine... deshi nu te cunosc. Deshi nu shtiu cine esti. Insa vreau sa te gasesc. Shi vreau sa itsi arat si cum sunt eu... vreau... vreau.

Trebuie sa te uit... nu vreau sa ma uits.... nu trebuie sa fiu cu tine... vreau sa fii cu mine....

E frig... imi e rau... imi e trist.... vreau sa visez... insa dimineatsa, totul dispare... unde esti? "

Da, sunt eu cea din trecut.

Un prieten adevarat

13 FEBRUARIE 2008

Era 14 februarie... anul nu il mai tsin minte. A intrat in casa cu un zymbet senin shi larg. Era asa cum il stiam dintotdeauna - galagios, vesel, mereu pus pe glume, mereu deschis, sincer, intelegator. Cu el am petrecut momente de neuitat. Shtia mereu cum sa ma faca sa zymbesc cind imi era trist, shtia mereu cum sa ma faca sa pling ca sa ma eliberez de tot ce e rau... Imi arata cum sa fiu optimista. Mi-a spus mereu adevarul, insa venind de la el, adevarul nu imi facea rau niciodata. M-a inteles chiar shi cind singura nu ma intelegeam pe mine, m-a ajutat cind insistam ca sunt bine shi ca nu am nevoie de nimeni shi nimic. Nu a acceptat niciodata un refuz, nu mi-a zis niciodata "nu". Nu m-a judecat niciodata chiar daca de multe ori nu eram corecta. Si pentru tot ce mi-a oferit ii multsumesc.


Cine ghiceste despre cine era vorba? Indiciu : a intrat numa odata pe pagina mea si a zis "off rox, ce mult mai vorbesti...." :))))

Ore

21 OCTOMBRIE 2008

Am intrat si eu in obisnuintsa si in rutina. Dimineatsa stiu foarte bine ce trebuie sa fac si cit timp imi ia fiecare activitate banala. Nu mai trec orele pe linga mine ca eu sa ma trezesc de exemplu din reverie la orele 11-12. Nu, petrec constient fiecare minut, fiecare ora este petrecuta la maximum iar pierderile de timp sunt minimizate. Desigur, acestea mai survin din cind in cind, insa remuscarile pe care le incerc dupa astfel de momente ma fac sa le evit in viitor, deci sa caut noi si noi tehnici de crestere a raportului calitate/cantitate a celor 24 de ore din zi. Desigur, la moment caut echilibrul intre somn si cantitatea de cafea bauta, insa sper ca si aceasta problema de eficientizare isi are solutsia sa care nu va intirzia sa apara.

Astazi mi s-a oprit ceasul la ora fixa.

Unpublished

Am neglijat nitsel aceasta pagina din lipsa de resurse de timp. Desi am tentatsia sa imi inshir gindurile online, desi ma trage la acest proces de creatsie ce imi lasa un sentiment de satisfactsie, dupa citeva momente apare mereu altceva ce necesita atentsia mea si deci apas frumushel CTRL+D si creez un draft, cu ideea sa ma intorc mai tirziu la cele incepute... Asa am facut si astazi, insa cind m-am uitat in trecut cite asa ciorne am, mi-am dat seama ca bine a zis cel ce a zis ca daca ai inceput ceva, trebuie sa o duci pina la capat.... Iata asa m-am trezit cu citeva zeci de articole nepublicate, depre care la moment credeam ca sunt imperfecte... acum insa le citesc vad cit de bine redau realitatea traita de mine.

Acum le public asa cum au iesit de sub tastatura mea, fara nici o schimbare- in afara de font-ul italic :))))

Incep cu post-ul de azi. Tot un draft.

22 OCTOMBRIE 2008

Am un vis. Si este foarte simplu. Sunt eu, in multsime, si ma plimb cu ciinele meu. Eu, o persoana care pina acum nu eram iubitoare de canini. Nici un alt element nu este prezent, nu se vede nimic alceva din statutul meu personal sau profesional. Sunt doar eu, calma, si ma plimb cu ciinele meu prin parc. Simplu insa in acelasi timp atit de frumos.....


Cuvintele de mai jos m-au emotsionat. Cred ca atunci le-am simtsit din plin. Acum insa este doar o amintire vaga...

21 APRILIE 2008

...si ploua afara neincetat
de parca norii vor sa-tsi spuna
sa plingi din suflet si curat
iar noaptea sa vezi iarashi luna....
bate vintul cu putere
dar nu aud, e liniste in jur
iar ca sa imi alin a mea durere
ma uit in sus la cerul sur...



To be continued

La blinele

Repejor si fara prea mare introducere sau preludiu, ieri dimineatsa am primit o invitatsie subtila sa vin la ajutat(adica la facut) blinele. Eu, desigur, cea care acasa doar impusa de cineva pun mina pe tigaie, am zis ca ok, fac o vizita la caminul cel mai indepartat pentru a-mi perfectsiona calitatsile culinare si pentru a mai socializa un pic - ambele fiind activitatsi pe care le neglijez intens de cind am poposit pe tarim italian.
Am ajuns la Kramer in timp util, bucurindu-ma de o calatorie cu bilet in tramvaiul nr 9, unde m-am lasat dusa departe in ginduri urmarind casele ce toate seamana intre ele si strazile pustii de simbata seara. In bucataria de la subsol am ajuns exact la inceputul comitetului unde la ordinea serii era discutsia procesului de preparare a blinelelor. Dupa multe discutsii si propuneri din partea tuturor celor prezentsi, muncitorul de baza a dat din cap zimbind si pina la urma a facut asa cum a gasit el de cuviintsa - a amestecat laptele cu ouale si cu zaharul intr-un vas, faina si bicarbonatul de sodiu si sarea in altul, si apoi le-a intilnit pe toate intr-un al treilea. Procesul de amestecare a fost unul anevoios, insa prin insistentsa, putere si determinare am reusit sa omogeninzez acea masa galbuie, si, contrar parerii spectatorilor, eu eram sigura ca exact asa trebuia sa arate aluatul. Asa ca am pregatit sirguincios locul de munca, si la treaba ! Procesul de turnare a aluatului in tigaie s-a dovedit insa a fi unul destul de anevoios, de aceea unele rezultate erau mutante, insa eu, fiind doar simplu executant (in teorie) am lasat responsabilitatea erorilor managementului corabiei :))), acelor persoane ce supravegheau de la o distantsa sigura intregul proces.
Prima incercare este intotdeauna nereusita, insa asistentsii au avut grija sa dispara toate urmele acesteia - deci in 2 timpi si 3 miscari cele 3 blinele mici, contorsionate, nitsel arse si aproape fara gust au disparut imediat din farfurie in gurile celor 3 spectatori. Urmatoarele rezultate au fost mai imbucuratoare pentru stomace pentru ca aveau marime impresionanta - s-au facut notitse si s-a revizuit iarasi procesul de preparare. Din cauza lipsei uneltelor potrivite s-a modificat nitsel tehnologia de productsie, iar in urma acestei schimbari ulterioare, muncitorul, spectatorii si managementul cautau deja similitudini ale blinelelor cu tsarile lumii - la un moment dat aveam prezenta in tigaie Moldova - fara transnistria :) Muncitorul zicea ca se vedea si nitsel America de Sud, insa aici s-a demonstrat teoria potrivit careia geografia nu este punktul meu forte :) Intre timp au mai aparut forme ca inima, rinichi, creier cu circumvolutsiuni etc - date prezentate de cei ce au studiat sirguincios biologia la liceu. Cei ce au dat BAC-ul la chimie nu s-au lasat nici ei mai prejos, discutind aprins care ar fi formula chimica a bicarbonatului de sodiu (NaHCO3 apropo) si cam cu ce ar putea el interactsiona. :)
Pina la urma insa, intre atitsia expertsi, manageri, spectatori si muncitori de baza, ultimele blinele au iesit standard, deci productsia a fost acceptata si trimisa pe masa impreuna cu produsele ei complementare - dulceatsa, laptele, ceaiul si, desigur, berea si voia buna. :)
Dupa consumarea produsului finit, cu organele digestive saturate, discutsia s-a axat desigur in jurul cauzelor survenirii erorilor in procesul tehnologic si deci s-au luat decizii vitale privitor la pasii ce vor fi intreprinsi in viitor pentru a evita astfel de greseli. Muncitorul a scapat insa cu basma curata si shi-a mentsinut postul :)) Pina la urma, managementul corabiei s-a declarat multsumit de rezultate, blinelele au fost gustoase iar muncitorul a fost remunerat cu un pahar cu lapte si cu o seara placuta.
Multsumesc!

Echilibru

Echilibru in ceea ce faci si ceea ce simtsi, intre ceea ce trebuie sa fii si ceea ce esti, intre necesitatsi si dorintse, intre drepturi si obligatsii. Echilibru intre sentimente si ratsiune, echilibru intre durere si fericire, intre munca si odihna, intre activitate si lene. Echilibru intre umor si seriozitate, intre aluzii si remarci directe. Echilibru intre subtilitate si curaj, intre adevar si minciuna - echilibru intre sinceritate si prefacatorie, intre rabdare si actsiune. Echilibru intre inceput si sfirsit. Intre aminare si decizie. Echilibru in refuz si accept. Intre bine si rau, intre frumos si ordinar.
Echilibru intre persoana ta si lumea inconjuratoare. Asta cautam. Asta gasesc incetul cu incetul, zi de zi....

Metafore

Problema.
Vasilica si Petrica sunt fratsi. Ei au doua mashinutse - una rosie si una albastra.
Ambele masinutse sunt la fel de bune, insa lui Vasilica ii place mai mult masinutsa rosie, deci se joaca numai cu ea. Cind a inceput insa Petrica sa se joace cu masinutsa albastra, Vasilica a observat ca aceasta avea rotsile mai mari si ca mergea mult mai bine. Parca mai inainte nu era atit de frumoasa masinutsa albastra, si nici nu tsinea el minte ca i se invirte si volanul... Si capota se deschide, si uite, are si imitatsie de motor. Se uita apoi si la masinutsa din mina lui si nu ii mai place.
"Petrica, hai sa ne schimbam cu masinutsele", zice el.

Intrebare : Cit timp se va juca Vasilica cu masinutsa albastra? Argumentati raspunsul.

Neclar (II)

Am observat, si nu doar odata, ca zicala "cine cauta gaseste" este de mai multe ori eronata decit corecta. Atunci cind cautsi ceva cu indirjire, ai in fatsa ta o imagine bine stabilita si ai impresia ca stii exact ce si unde cautsi - insa in proces te concentrezi la lucruri gresite si potsi trece cu privirea unele aspecte extrem de importante. Concluzia mea nu este insa sa nu mai cautam - ci doar sa o facem cu foarte mare atentsie. Sa nu uitam ca trebuie sa avem grija ce ne dorim, caci dorintsele odata si odata devin realitate. Mai devreme sau mai tirziu, visele se implinesc, iar noi avem datoria de a ne bucura de fiecare moment si de a pretsui fiecare clipa de fericire, fie ea si incompleta....

Neclar

Citeodata este bine sa lasi lucrurile sa mearga de la sine, caci tu, nestiind foarte bine de ce se joaca uneori viatsa cu tine intr-un mod atit de dur, ai putea sa faci anumite gresheli ireversibile, in cazul dat "non-creative" si mai degraba stupide. Cred totusi ca tot ce se face se face spre bine, chiar daca este foarte greu uneori sa acceptsi anumite lucruri si sa treci peste acele evenimente dupa care vrei sa faci uz de terapia anti-stres. ----------------->
Exista situatsii in care sa fii responsabil inseamna sa iei o decizie, alteori insa, trebuie sa o eviti pe cit de mult posibil pentru ca timpul ishi are si el efectul sau asupra anumitor probleme. Si nu, in cazul dat aminarea solutsiei nu este calea cea mai usoara, pentru ca te maninca zi de zi statutul de problema deschisa - in aceste cazuri se bea cafea cu lapte condensat si se relaxeaza sub cintecele demult uitate a The Killers si 3 Doors Down.
Stiu ca imi pun aceasta problema in mod gresit. Stiu ca nu am o abordare corecta si deci ma chinui sa gasesc acel echilibru intre linistea sufleteasca si bunastarea inimii. Ma las influientsata de factori externi insa evitarea acestora imi fac mai mult rau decit bine. Deci astept. Astept sa se faca miine, caci nu aduce anul cit aduce ceasul. Si sper. Visez. Cred.

Mucca e pollo

Cow and Chicken in varianta italiana. Eu am ris. Mult.
Cine urmarea Cartoon Network intelege.

Aberatsii nocturne

Fiecare avem un vis, un ideal, fiecare avem o anumita imagine, un anumit tablou al lucrurilor in fatsa ochilor. Ce sa facem insa cind aceste asteptari nu se adeveresc? Suferim, sau incercam sa ne skimbam noi inshine privirea asupra lucrurilor? Cind dam de prima greutate, renuntsam sau zimbim si mergem mai departe? Cind intilnim un fenomen, generalizam, sau credem totusi in exceptsii? Iar cind suntem noi inshine diferitsi, incercam sa ne ascundem sau ne aratam lumii intregi fara frica? De cele mai multe ori, exceptsiile sunt ovatsionate in teorie si respinse in practica. Pentru ca traim intr-o lume plina de stereotipuri, shi chiar cea mai deschisa persoana are anumite prejudecatsi si standarde. Unele prejudecatsi tsin de rasa si de etnie, altele de educatsie, altele de personalitate sau aspect fizic. Unele au in vedere succesele personale sau profesionale...In viatsa de zi cu zi nu le putem evita, caci sunt peste tot. De aceea ma intreb, oare cit de mit este acel Pat al lui Procust, prin intermediul caruia toate persoanele devin la fel? Atunci poate in sfirsit va disparea invidia si gelozia, atunci poate nimeni nu va mai judeca pe nimeni, atunci totsi ne vom intelege intre noi. Pentru ca vom fi totsi la fel. Oare asa arata o lume perfecta, cind partsile sale sunt toate egale, perfect slefuite, ce se potrivesc intocmai una linga alta? Eu zic ca nu. Eu ma scald in imperfectsiunea mea si ador acele mici elemente ce ma fac diferita. Eu prefer altfel si sa incerc ceva nou decit sa ma las prada ideilor de gloata. Prefer sa incalc anumite reguli, desi nu mereu am curajul sa o fac. Prefer sa fiu eu, decit sa ma prefac, desi ultima cale e mai usoara. Nu, nu voi ceda. Chiar daca ma tem sa gresesc.

Astazi

Ziua de azi promitea sa fie o zi normala din viatsa unui student. Si, surpriza, asa a si fost :) Desi pina diseara inca mai este, pot sa ma laud ca am reusit sa fac aproape tot ce mi-am propus pe azi - imi ramin doar vreo 20 % din treburi, desi sunt unele dintre cele mai importante ( regula Pareto,80/20).
Dimineatsa m-am trezit la 7:30 (hm, desi nu e normal pentru un student) si aveam dispozitsie buna. Pina la orele 8:15 am reusit sa rid in hohote la perspicacitatea unor persoane in arta culinara, am reusit sa ma re-apuc de gimnastica de dimineatsa si am sters-o la universitate. Desigur ca Financial Times nu mai era disponibil caci azi ca niciodata toata lumea era interesata de micsorarea ratelor dobinzii si deci se voia informata despre consecintsele acestei miscari. Ok, am zis eu, si am fugit la cantina sa imi iau briosha cu ciocolata de care in ultimele zile am devenit dependenta - e calda si moale, mmm :)))
Astazi in sfirsit m-am simtsit si eu calma si linistita, uitindu-ma la ceas sa vad daca trece oare timpul si daca facem recreatsie. Azi am scris conspecte si m-am bucurat ca ne-au dat drumul mai inainte. Azi am mincat in liniste si pace - si, surpriza, tot la 12:15 am finisat masa, exact ca in zilele in care "ma grabesc". Deci unica diferentsa e ca azi am mincat fara graba si panica:)
E drept ca ma simt nistsel vinovata ca timp de 3 ore nu am avut nici o activitate bine stabilita, insa ma simt odihnita si sunt gata sa nu ma mai enervez miine la servici. Am primit deja tricoul cu Baldinini - asa ca ma simt mai stabil in postura mea de consultant :)Pina la urma, totsi shefii sunt la fel - nu le place nimica din ce faci, tu trebuie sa taci si sa zimbesti frumos cind iti face observatsie sau tsipa la tine din cauza ca nu ii iese lui ceva, sau pur si simplu din cauza ca asa este el, mai excentrik - ca sa nu zik ciudat. Nu trebuie in nici un caz sa te aratsi ca nu ai treaba - desi in cazul meu treaba mea este sa fiu pe loc si disponibila oricarui client cind acesta binevoieste sa apara. Mai greu e insa cind e magazinul gol, iar noi, ca sa nu enervam middle managementu, tre sa ne invirtim de colo colo si sa ne facem ca aranjam nu stiu ce cizma de 10.000 de ori. Cu rabdarea treci si marea insa, asa ca rabdam....
Imi vin acum in minte diverse imagini din trecut si imi vine sa rid de naivitatea de care dadeam citeodata dovada. Zimbesc cind imi amintesc de acele momente haioase cind imi era a plinge insa stiam ca pe urma voi ride de ele - iata acum, in sfirsit, pot sa zic ca imi permit sa fac misto de propria-mi persoana. Si tot ce a fost in trecut imi pare o poveste, o fabula, morala careia insa am simtsit-o foarte bine. Acest lucru nu inseamna insa ca nu voi mai gresi, desigur ca o voi face, insa vor fi tot
alte si alte greseli....
Acum nu sunt alta persoana, desi asa ma simt si asa pare. Acum sunt eu, insa mai libera. Mai naturala. Mai calma. Intr-o oarecare masura, desigur, ca totush m-am saturat de cizmele alea Baldinini....

P.S. Ceva filosofic sau actual, in alta zi :)

Monza - WTCC

Niciodata nu spune niciodata. Viatsa este un shir de evenimente imprevizibile, un shir de oportunitatsi pe care trebuie doar sa le prinzi. Deja am decis de mai demult ca nu imi voi face planuri pentru ca zicala " nu aduce anu cit aduce ceasu" este foarte corecta in ceea ce ma priveste. Asa ca lipsa mea de organizare nu se datoreaza iresponsabilitatsii, ci anume acestui aspect de deschidere catre neprevazut. Desigur ca se mai intimpla sa fac alegeri gresite din cauza acestei spontaneitatsi de care dau dovada in exces citeodata, insa pina la urma, asa cum le-a catalogat un prieten de al meu, acestea sunt gresheli "creative", din care potsi sa tragi o anumita invatsatura si care nu au repercusiuni grave asupra situatsiei de baza.
Deci da, CINE AR FI ZIS ca in loc sa stau cuminte in weekend cu cartea de statistica in fatsa mea si cu miinile in cap datorita conceptelor de covariantsa si corelatsie a variabilelor, eu m-am pornit frumushel la Monza, la autodrom. Initsial, cind acceptasem sa distribui volantine pe parcursul weekend-ului in loc sa imi odihnesc membrele inferioare ce pe timpul saptaminii sunt destul de solicitate, nu stiam ca mergem la locatsia curselor de mashini, iar acest aspect ne-a facut pe mine si pe A sa fim nitsel mai vesele in frigul ala intsepator ce ne chinuia. Sunetul de mashini se auzea ca un zumzait de albini, noi eram flaminde de aventura si voiam sa vedem totul, zimbeam nerabdatoare si abia asteptam sa vina amiaza si sa se incalzeasca afara :)
"Piacere di Conoscerti" este o campanie pentru promovarea imaginii Romaniei in Italia pentru care Guvernul roman a alocat 4 mln de euro. Italienii sunt insa destul de sceptici si din contra, in loc sa vada partea buna a campaniei, ei cauta motivele ei ascunse, si anume isi amintesc de totsi detsinutsii straini ce sunt romani si se jaluie ca li s-au umplut casele si orasele cu criminalitate marunta. Iar atunci cind Basescu declara ca in Romania criminalitatea a ajuns la nivelele cele mai joase din istorie, italienii zimbesc cu sarcasm si spun ca da, poate ca e asa, pentru ca totsi delicventsii romani sunt in Italia. Da, urmaresc acel spot publicitar, si se gindesc la generalizari - da, din cauza unor fapte razletse, un intreg popor a fost etichetat persona non grata. Insa putem oare sa ii invinuim?
Impartsind cartsuliile cu interviuri si date despre romani "normali" ce si-au cistigat un trai decent in Italia, nu am simtsit foarte multe resentimente. Desi au aparut anumite comentarii si remarci sarcastice, un zimbet rece si poate un cuvint mai ales au calmat spiritele si nu am avut parte de incidente neplacute. Desi deja la finalul zilei 2, volantinele erau toate pe jos iar oamenii ne evitau, " mersi, am deja 2 acasa", " nu nu, asta ar fi a 18-cea!". Altsii erau insa curiosi, caci cit stai in tribuna si asteptsi sa treaca iarashi coada de mashini prin curba, mai citesti si tu ceva. Cei mai multsi insa luau fluturashii pentru ca stiau ca noi trebuie sa ii distribuim pe totsi... deja si eu ma uit altfel la persoanele ce impart reclama pe strada, iau tot ce mi se ofera chiar daca le arunc in urmatorul cos de gunoi. Ajut insa un compatriot :))
Initial, aliantsa aia nu a vrut sa ne hraneasca, pina la urma insa, in ambele zile am avut parte de un dejun cu prajituri si cafea si apoi de un prinz copios. Initsial, cica se voia sa facem voluntariat, dar e cam greu sa gasesti un roman in italia care sa iti lucreze gratis :) Persoanele care au fost gasite insa reprezentau in totalitate etnia, vreo 2 tsigani, vreo 2 necioplitsi, vreo 2 muncitori si noi, 2 studente la Bocconi :)
E drept ca am mai tras chiulul, mai stateam si noi in tribune sa urmarim cursa, mai puneam volantine pe mashini, caci de, ce sa facem cu 25.000 de exemplare cind cica erau asteptatsi cam 50.000 oameni? Ne mai pierdeam in padurea unde erau tribunele cele mai indepartate, am mai strins si niste postere si maieuri cu logo-ul WTCC, ne-am mai plimbat si in tribuna VIP, izolata fonic, insa care nu are cel mai bun unghi. Am sarit si un gard pentru a avea ocazia sa ne plimbam cu piciorusele proprii pe pista:)) Pina la urma, a fost o aventura si ma bucur ca am luat parte la ea. Am vazut si atins mashini pe care doar in revistele auto si pe strazile Chisinaului le potsi vedea, am dat mina cu pilotsii si ne-am simtsit parte componenta a acelui eveniment. Desi simt si astazi oboseala si am racit fiindca aerul proaspat de padure dimineatsa nu face tocmai bine, acum pot sa mai bifez un punkt din lista "lucruri ce trebuie facute macar o data in viatsa" :)

Baldinini

Astazi e miercuri si deci, prin urmare, dupa toata logica, indiscutabil si desigur, miine este joi. Pentru mine asta inseamna ziua libera cind ma voi simtsi si eu student printre bancile universitatsii, sa stau si sa discut teme globale pe holuri, sa aud ultimele birfe si cele mai proaspete noutatsi, caci nu exista nici un serviciu de informatsie mai bun decit telefonul stricat. Zilele astea am cam ignorat multe kestii dat fiind faptul ca totusi ziua are numai 24 ore ( cererea mea de a mari ziua nu s-a soldat cu nimic), insa sper ca in viitor imi voi putea stabili un orar mai detaliat si deci sa le reusesc pe toate :)

Fiind albinutsa in ambele sensuri - adica 1. harnicutsa atunci cind nu sunt lenoasa si 2. imi place sa zbor din floare in floare ----- nu ma retsin mult intr-un singur loc. Desi la ZARA era destul de ok, era totusi prea obositor pentru o persoana ce se vrea energica si cu dispozitsie pozitiva la orice moment al zilei. Mi-a parut nitsel rau ca am plecat pentru ca tocmai incepusera sa ma cheme si pe mine la microfon cu vocea aia amabila " Roxana in cassa centrale, grazie!" ( cine a fost in ZARA vreodata stie), tocmai incepusem sa imi creez o legatura de ajutor reciproc cu Sidi ( un afro-american bun la inima) si cu portarul ce abia dupa o saptamina a retsinut cum ma cheama, si tocmai imi dadusem seama ca nu trebuie neaparat sa sufar pentru fiecare persoana ce nu a gasit marimea perfecta pentru copilul sau. Am decis sa merg mai departe ( adica la o adresa ce se afla la 5 min de locatsia ZARA) si deja sa nu fac pe zi vinzari de sute de euro... da de mii. Am decis ca vreau sa vad cu ce se maninca si meseria de vinzator/consultant la un magazin unde pe raft sunt expuse 4-5 tipuri de incaltsaminte fiecare cu geanta ce se asorteaza foarte bine si unde toate au un prets de 3 cifre. Da, Baldinini, nume renumit in Italia si peste hotare, cu 22 mln cifra de afaceri si cu 5% profit. Acolo unde vin magnatsii rushi care nu vorbesc engleza pentru ca stiu ca exista persoane ce ii vor servi in limba lor materna. Acolo unde vin familii bogate iar parintsii se asheaza comod pe fotoliu cit fiica alintata merge cu o privire mofturoasa prin magazin si apoi spune cu o fatsa inacrita " haide de aici ca au numai prostii". Acolo unde vin femei imbracate in costum sportiv si cheltuie 2.000 si mai mult pe incaltsaminte si accesorii. Acolo unde cinta toata ziua Backstreet Boys, Ricky Martin, Blue si Tiziano Ferro pentru ca cel ce sta linga casa nu iubeste muzica gen Cafe del Mar pusa de mine astazi. Acolo unde este un haos in depozit pentru ca in timpul zilei nu ai timp sa organizezi cutiile caci cumparatori sunt destui. Acolo unde e cald si frumos. Acolo unde pot sa apreciez calitatea si frumusetsea, acolo unde incepe moda si unde se stabileste trendul. Acolo, pe via Montenapoleone 15, Milano, Italia. Intratsi, va voi servi cu amabilitate :)

retrospectiva rapida

Timpul este relativ, mi-am dat seama demult de asta. Abia de 2 saptamini m-am infiltrat in multsimea de oameni ce merg prin Piazza Duomo cu okii in pamint si nu ridica ochii la monumente. Eu insa mi-am zis ca nu voi deveni inacrita si ma voi duce la servici cu zimbetul pe buze, deci admir catedrala in fecare dimineatsa si zimbesc soarelui ce se zareste sfios printre sculpturile facute manual.
Cele 8 zile lucrate la Zara s-au incheiat ieri in ritm incetinit pentru ca simbata seara m-am miscat in ritm de dans. Deshi aveam o durere de cap care imi amintea de peripetsiile din seara precedenta, acele ultime 5 ore au trecut repede, pentru ca totusi trebuia sa asimilez adevarurile aparute.
In primul rind, m-am lasat definitiv de alcool si de orice substantse ce incetsosheaza mintea si judecata. Oricum ma doboara emotsiile, caci nu ma pot abtsine de la a simtsi toate evenimentele cu toata firea mea, iar sa combin aceasta sensibilitate cu anumite grade ar insemna o totala deschidere, vulnerabilitate si reactsii extreme. Era destul de amuzant si procesul de studiu a celor ce s-au napustit asupra sticlei de vodka, iar cel mai mare avantaj e ca doar fiind lucid potsi sa fii sugur ca a 2-a zi itsi vei aminti tot ce s-a intimplat in seara precedenta:)
In al doilea rind, mi-am dat seama ca da, omul este totusi facut pentru a trai in societate. Singuratatea este buna insa cu masura, ca si toate celelalte lucruri, de altfel. Am meditat mult si asupra unor prietenii mai vechi, ce par sa se lege si mai tare acum ca persoana mea s-a eliberat de citeva complexe si de vreo duzina de idei preconcepute. Acum vad altfel multe lucruri deshi imi dau seama ca mai am muuulte de invatsat. Partea buna insa este ca am lasat scuzele acasa, stiu ce trebuie sa fac si o voi face.
In al treilea rind pot spune ca fiecare zi este unica si este frumoasa in felul ei. Trebuie doar sa zimbesti si sa te lasi dus de val. Insa sa ai mereu cap pe umeri. Ca nu sta el degeaba acolo...

Vei plânge mult ori vei zâmbi? - Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"



Cunosteam poezia. Imi placuse, chiar daca nu prea intelesesem ce vrea sa spuna. Acum insa, este altfel. De ce oare?

Zara Bambino

Dimineatsa. M-am ridicat din pat cu convingerea ca a 2-a zi trebuie neaparat sa ma satur de somn - este o placere de care nu m-am bucurat de atita vreme... Si nu numai eu, mai sunt asa specimene care nu dorm cele 8 ore pe noapte, insa eu am decis sa ies din rindul lor incepind cu miine, duminika, zi sfinta.
Am oftat din greu si mi-am baut ceaiul pentru ca nu stiam unde imi e cafeaua, mi-am imbracat pantalonii negri la dunga si maieul (tot negru) de 1 euro de la mercato, mi-am incaltsat pantofii de care uitasem de vreo jumate de an si am pornit.
Zara este un lants de magazine ce fac parte din Inditex Group, proprietar fiind Amancio Ortega, cel mai bogat om al Spaniei si al 7-lea in lume (Forbes 2007). Se spune ca Zara are nevoie de doar 2 saptamini pentru a dezvolta si a aduce in magazine un nou produs, comparativ cu media pe industrie de 6 luni. De asemenea, Zara nu beneficiaza de nici un fel de reclama, banii pentru campaniile publicitare fiind investiti in deschiderea noilor puncte de vinzare. Este un magazin enorm, cu un rulaj mare, cu modele diverse si pentru toate gusturile ( iata ii fac eu reclama :))) ). Desi raportul prets/calitate este bun, fiind studenta, in cazul meu sezonul de cumparaturi este ianuarie + iulie, cind sunt reduceri :)
Cozile sunt mari, lume multa, harababura si masuri amestecate, haine aruncate peste tot, incaltsaminte incurcata, zeci de limbi vorbite in jur si muuult praf pe rafturile de jos - lucru care da de gindit, data fiind reputatsia magazinului.
Persoana in grija careia eram mi-a explicat rapid in prima jumate de ora ce si unde se afla, mi-a aratat depozitele si mi-a elucidat misterul codurilor de pe etichete. Mi-a aratat standurile "Country Girl" si "Cowboy Girl" precum si ordinea de trecere de la o culoare la alta. Deshi a fost preaaa multa informatsie deodata, am reusit totusi sa triez toate vorbele doamnei in cauza si sa ramin in cap doar cu faptele utile : de la stinga la dreapta - de sus in jos, de la descrescator la crescator. Intotdeauna sa iau o haina in plus. Sa tsin minte codurile la depozit si sa inkid usa dupa mine. Si desigur, sa fiu amabila si sa zimbesc.
In mare parte, asta se face, se alearga de colo colo de la depozit la client pentru a-i oferi marimea necesara. Deshi de cele mai multe ori, cind te intorci din depozit ia clientu de unde nu e, si daca nu ai retsinut cum arata te uitsi in jur pierdut si speri ca se va apropia cineva de tine in urmatoarele 30 sec. Daca totusi apare persoana, zimbesti frumos, zici "prego" si iti cauti treaba,adica vre-un raft cu haine de toate culorile amestecate si botsite una peste alta. Se impaturesc aceleasi piese de 12.000 de ori pe tura pentru ca numai termini cu un raft si vin iar vreo 2-3 copii care trebuie sa probeze si sa incurce toata regula la care te-ai chinuit tu atit de mult. Intre timp auzi in jur strigatele disperate ale parintsilor ce ishi cauta odraslele pierdute in lumea minunata a modei, auzi mofturile pe care le fac cind vine vorba de o haina sau alta, ii compatimesti pe acei tatsi care au venit singuri la cumparaturi si habar nu au de marimi si de ce s-ar combina cu o anumita haina si ce nu. Zimbesti cind vezi gemeni si parintsi care cer cite 2 obiecte de fiecare fel, si te crucesti atunci cind din greseala mai nu calci vre-un puradel care se tot invirte in jurul tau fara oprire de te face sa te intrebi ce bautura energizanta a baut. Unii din copii sunt foarte indraznetsi si vin sa te traga de pantaloni ca sa te intrebe unde este un anumit fel de chipiu, altsii insa se uita la tine ca la un Dumnezeu pentru ca ai intrat pe usa aia unde scrie "Interzis" si ai iesit peste 2 min cu acea minunata pereche de pantofiori cu floricele.
Hainele sunt toate moi si pufoase, placute la atingere si la vedere. Te miri incontinuu cite modele pentru cei mici s-au croit, unele piese le impatuream fara a-mi da seama ce sunt. E drept ca initsial cind vorbea doamna raspunzatoare de mine nu imi dadeam mereu seama despre ce piesa de vestimentatsie vorbea, caci eu, in ignorantsa mea totala, stiu doar de fuste, pantaloni, rochitse, bluzitse si sviterase. Azi insa am aflat si despre pantaloni de diverse lungimi, de bluze "acopera spatele" si de alte bazaconii pe care trebuie sa le tot asortezi si sa le combini pentru a nu patsi rusinea in strada.
Departamentul e foarte draguts caci predomina culorile calde, rasuna voci de copii iar persoanele au tot timpul din lume - mamele se consulta cu copii pina acestia isi aleg haina visata, tatsii se lasa sfatuitsi de catre noi si doar dau din cap "da" sau "nu" cu aceeasi expresie pierduta. Aici cumparaturile se fac simplu si rapid - daca coincide marimea inseamna ca ii sta bine copilului, nu este coada la cabina de proba iar totul este atit de draguts si frumos.
Dupa aproape 6 ore stiam ca am picioare insa nu ma gindeam la ele. Incepusem sa vad deja dublu de atita alergat in semicercul unde este amplasata zona "Zara Girls", iar culorile se contopeau. M-am ridicat la etajul de mai sus, "Zara woman" si m-am speriat - acolo chiar nu aveai unde sa arunci un ac. Culorile predominante sunt cel inchise, negru, maro, verde, albastru - caci Zara Woman este o femeie de succes ce ishi subliniaza figura si inspira seriozitate. Zara Kids este insa mai vesel:) Mie imi plac floricelele si rozul :-D
Miine este o noua zi. Incep la 5 - va trebui sa lucrez dupa inchidere, deci sa particip la sortarea de sfirsit de weekend. Nu cred ca vrea cineva din voi sa stie ce inseamna asta. Haine haine si iar haine. Da, si pantofi si cizmulitse. Mici mici de tot.

Forza

Dimineatsa am iesit din casa cu convingerea ca voi da peste complicata si incurcata birocratsie italiana, deci mi-am adunat toata rabdarea, tot zimbetul de care eram in stare la acea ora matinala si m-am pornit spre adresa gasita pe internet. Am gasit-o destul de repede chiar daca initsial ma pornisem in directsia opusa, am intrat si m-am dus glonts la informatsii. Am vociferat dorintsa mea si am fost trimisa la etajul superior, unde, cind am ajuns, in locul unei cozi imense si a unor ghisee ca la posta am dat peste birouri inguste pline de hirtii. Si nici un alt client. Am pus deci pe picioare jumatate de etaj pentru ca nimeni nu stia ce sa se faca cu documentul pe care il aratam, si fara surprize, pina la urma, mi s-a zis ca " mi dispiace", da nu pot face ele nimica cu mine. Hm, zic eu, ce sa ii faci. M-am pornit deci la Universitate, sa cer alt document. M-am pus frumshel in coada de la ISU unde a si inceput toata viatsa mea in Italia - stind la coada de la oficiul ce se ocupa de burse/camine faci cunostintsa cu oameni ce se afla in aceeashi situatsie cu tine, stind la coada ai shansa sa te panichezi din nimicuri si sa te crucesti de asa sistem "bine" pus la punct ca Bocconi. Stind la coada te minunezi de ce nu se vorbeste engleza intr-un birou ce se vrea international, stind la coada citesti fluturashele volante ce prezinta toate misterele si provocarile oferite de orashelul atit de linistit la prima vedere.
Anul acesta insa experientsa a fost mai placuta din cauza ca nu trebuia sa ma chinui sa ii explic saracei doamne de dupa masa in engleza ce document imi trebuie, am deja avantajul de a ii zice scurt si clar in italiana. Deci am stat la coada o ora ca sa stau inauntru un minnut, insa macar a fost cu succes.
De acolo am pornit-o la acel "interviu" pentru nici mai mult nici mai putsin un post in ZARA, unde voi impaturi haine. Da, interviu ce a durat exact 2 minute, insa din care am reusit sa trag anumite concluzii si invatsaminte. 1. Nu am deloc experientsa in acest domeniu deci practica unei discutsii pe tema libera cu o femeie ce nu are timp de mine mi-a prins bine. 2. Nu fi sincera si gindeste-te mai inainte ce vrei sa spui si ce nu. Sunt anumite chestii pe care nu trebuie sa le rostesi nici in ruptul capului. Nu conteaza daca am zis eu una din ele azi sau nu :) nu comentez mai departe:) 3. Prima impresie conteaza foarte mult, asa ca nu te lenevi in a te chiti cit mai bine insa ca in acelasi timp sa nu pari sarita de pe coperta unei reviste de machiaj de prost gust. Cu machiajul nu am probleme - chiar daca azi chiar am vrut sa imi pun nitsel tush pe gene nu am reushit sa gasesc minunatsenia de rimmel, asa ca am plecat asa... ca de obicei :)
Juma de ora m-am mai plimbat prin imprejurimi, am intrat in Duomo si m-am minunat, am fost prin magazine si am studiat niste sculpturi ciudate insa atractive. Fac bani si imi cumpar una :) Intr-un final am fost chemata la agentsie sa semnez contractul asa ca in septembrie nu voi avea timp liber, lucru pe care il shi urmaream :-D Deshi ma gindeam initsial la ceva mai serios, dat fiind faptul ca aceasta shansa de a fi in Staff la ZARA a aparut acuma, am zis ca intre timp caut ceva mai serios, insa nitsica experientsa in arta de a obosi nu imi strica. Forza!

SHU

Am decis eu totusi sa imi fac un plan si sa ma tsin de el, astfel organizindu-mi timpul si stabilindu-mi prioritatsile am decis ca si socializarea cu italienii este o chestie ce trebuie inclusa in program. Cam complicat, pentru ca aceasta activitate nu are parametrii bine stabilitsi, timpul si durata acesteia fiind imposibil de stabilit si de planificat. Ieri seara insa am decis sa particip la evenimentul monden organizat de catre fidelii nostri reprezentantsi de etaj Angelo si Nicola si deci am mers, eu si jumate din caminu nostru, la un aperitiv. Ce este asta? Este o seara in care la bar sau pe mese aranjate special in centrul salii se asheaza farfurii cu diverse gustari, gratis, pentru a indestula stomacele celor ce vor consuma mai apoi intreaga seara bauturi alcoolice cu fructe si gheatsa, la pretsul de 7 euro bautura. La astfel de adunari se imbraca frumos si se face uz de atuu-ri - aceste seri sunt menite sa te "scoata" in lume, sa socializezi si sa cunosti persoane ce au acelashi cerc de interese sau cu care pur si simplu potsi petrece citeva ore bune. Daca esti client des al acestor manifestatsii, sigur cunosti jumatate din populatsia prezenta la aperitiv, daca insa nu, faci repede cunostintsa, sa intinzi mina si sa te prezintsi cuiva este ceva normal.
Atmosfera este placuta, oamenii decentsi iar securitatea la nivel. Muzica calma cu care deobicei incepe seara se transforma pe parcurs incetul cu incetul in muzica mai rapida, pentru ca dupa vreo 2 cocktail-uri atmosfera se incinge si deci pot incepe dansurile, uneori chiar pe mesele cu picioare scurte ce parca anume pentru asta au fost puse acolo. Localul era destul de original, peretsii de sticla sparta de "gloantse" false, podul decorat cu placi electronice, iar coloanele imitau 2 miini ce tsin podul. Foarte placut. Impresiile au fost cele mai bune, chiar daca pentru persoana mea seara s-a incheiat la orele 9:30 din cauza oboselii fizice + psihice si a unei dorintse de a simtsi atingerea pernii pe obrazul meu. E drept ca odata acasa am gasit mingyiere facind exces de anumite dependentse, insa am mers la culcare cu in zimbet pe buze si un sentiment de liniste totala.